25 de ani de la întoarcerea istorică a Regelui Mihai I

Regele Mihai, aprilie 1992, Sf Gheorghe Bucuresti © Andrei Pandele

Articol de Av. Dr. Ioan-Luca Vlad

Astăzi, 25 aprilie, se împlineşte un sfert de secol de la prima vizită în România, a Majestăţii Sale Regelui Mihai I, după 1947. Istoria acestei vizite este una tumultuoasă, având în vedere contextul istoric şi politic al vremii.

Aşa cum ştim, în urma abdicării forţate din 30 decembrie 1947, Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena au părăsit teritoriul României în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 1948, cu un tren în care se afla un număr redus de membri ai personalului Curţii, din care au coborât în Elveţia, începând astfel un lung exil, al cărui sfârşit nu a mai fost văzut de Regina-Mamă.

Ţine de domeniul evidenţei că, pe durata menţinerii regimului comunist la Bucureşti, Regele nu a putut să se întoarcă în ţară, având în vedere că el reprezenta ultimul factor constituţional, ultima autoritate publică având legitimitatea conferită de Constituţia democratică din 1866/1923, şi care se opunea în mod făţiş regimului din România.

Odată cu Revoluţia din decembrie 1989, Regele a căutat să revină în ţară cât de repede, nu atât pentru a prelua puterea (căci nu dorea să angreneze populaţia într-o diviziune sângeroasă), ci, aşa cum spunea chiar Majestatea Sa, pentru a ajuta la reconstrucţia ţării. Încă din ianuarie 1990, Secretariatul Majestăţii Sale arăta că „Regele consideră că este de datoria sa, în calitate de Suveran în exil şi de cetăţean român, să atragă atenţia poporului asupra drepturilor sale care vor avea loc în luna aprilie. Regele ţine să amintească în primul rând că textul Constituţiei din 1923 ar trebui să fie considerat ca fiind întru totul valabil şi, oricum, o bază utilă pentru noul Parlament ales, atunci când el va examina viitorul constituţional al României[1].”

O primă încercare de vizită a fost făcută de Rege în aprilie 1990, tot cu ocazia Paştilor, când însă guvernul a împiedicat plecarea Familiei Regale din Elveţia. Însuşi Regele a transmis un comunicat, prin care arăta că „am ales sărbătorile de Paşti pentru această primă întoarcere în ţara mea după 42 de ani de exil, special pentru că acestă sărbătoare are pentru toţi românii un caracter sacru. Sărbătorile sunt în acest an şi simbolul renaşterii şi speranţei pentru poporul român, după atâtea suferinţe. Ţin de asemenea să onorez memoria tuturor românilor care au căzut pentru restabilirea unei democraţii autentice în ţara mea. Acestea erau obiectivele călătoriei mele, faţă de care s-au opus autorităţile de la Bucureşti în ultima clipă[2].”

În schimb, în urma unor semnale primite de la Bucureşti (cum că depăşirea momentului alegerilor parlamentare ar fi redus implicaţiile politice ale unei vizite), Familia Regală a considerat posibilă o vizită în decembrie 1990, cu ocazia Crăciunului, sosind în acest scop cu avionul la Otopeni, unde în urma controlului paşapoartelor, găsit în ordine, Familia Regală a plecat, însoţită de presa internaţională, în drum spre Mânăstirea Curtea de Argeș, unde urmau să se reculeagă la mormintele strămoşilor. Cu toate acestea, ei au fost opriţi pe Şoseaua Bucureşti-Piteşti şi fără o explicaţie juridică au fost conduşi într-o maşină militară spre aeroportul Otopeni de unde au fost expulzaţi cu o aeronavă românească, la 5:43 în dimineaţa zilei de 26 decembrie. Momentul a rămas unul de tristă amintire atât pentru Familia Regală, cât şi pentru publicul larg, care a înţeles că expulzarea nu avea decât motive politice, şi nu juridice.

Cu această ocazie, Biroul de Presă al M. S. Regelui arăta că „Această nouă obstrucţie nu poate împiedica în continuare dorinţa nestrămutate a M. S. Regelui Mihai de a intra şi călători în România ca cetăţean liber al acestei ţări, fără constrângeri de orice natură. […] M.S. Regele Mihai rămâne credincios jurământului depus în faţa naţiunii române, se declară gata să slujească cauza poporului român deasupra oricăror interese politice sau de grup şi în conformitate cu prerogativele pe care i le acordă Constituţia legitimă a României[3].”

Într-adevăr, s-au purtat dialoguri constante cu autorităţile române, care însă au interzis intrarea în ţară a Regelui, inclusiv cu ocazia oficierii slujbei de comemorare cu ocazia decesului mătuşii sale, Principesa Ileana a României (Maica Alexandra), ce a avut loc în ianuarie 1991[4].

Un moment potrivit s-a arătat însă în aprilie 1992, când, cu ocazia Paştilor, Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, dând dovadă de o îndrăzneală şi un curaj neobişnuite pentru vremurile acelea, a adresat invitaţia Majestăţii Sale Regelui şi suitei sale de a îl vizita pentru a sărbători împreună Sfintele Paşti 1991[5]. Majestatea Sa a acceptat de îndată invitaţia, şi a planificat o vizită de 3 zile, alături de Regina Ana şi de alţi membri ai Familiei Regale şi ai Casei sale.

Sosirea a avut loc în 25 aprilie pe aeroportul Suceava – Salcea, unde Majestăţile Lor au fost întâmpinaţi de Arhiepiscopul Pimen, precum şi de Principesa Elena şi tânărul Nicolae, fiul acesteia, sosiţi în ţară cu două zile înainte[6]. Un grup de copii îmbrăcaţi în costume populare le-a oferit flori. De la aeroport, Majestăţile Lor s-au îndreptat spre Mânăstirea Putna, unde au participat la un serviciu religios oficiat lângă mormântul lui Ştefan cel Mare [în acel an se aniversau 535 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare – n.a.[7]]. S-a cântat Imnul Regal şi s-a scandat Traiască Regele şi Regele Mihai, participanţii la acest eveniment fiind în număr de peste 5.000. Cu aceeaşi ocazie a avut loc şi o conferinţă de presă în Sala Tronului Domnesc a Mânăstirii. Noaptea, de la ora 23:40, Regele şi Regina au asistat la Slujba Învierii.

Duminică, 26 aprilie, Regele şi Regina au sosit cu avionul la Bucureşti, unde la 13:30 au participat la a doua slujbă a Învierii, oficiată la Biserica Sfântul Gheorghe. În drumul spre Biserică, a fost întâmpinat de aproximativ un număr impresionant de români, care l-au ovaţionat de-a lungul parcursului coloanei oficiale prin Bucureşti [estimările vremii au variat între 100.000 şi un milion de oameni; opinia autorului este în sensul a peste 500.000 – n.a.].

Maşina regală a ajuns la Kilometrul Zero încărcată cu flori, iar când Regele a ieşit în pridvorul bisericii a avut loc o explozie de entuziasm. Dupăamiaza, Familia Regală s-a cazat la Hotelul Continental, unde la ora 18:45 s-a adresat de la balcon mulţimii adunate acolo.

Regele a spus că este „atât de bucuros că această vizită aici a coincis cu sărbătorile Paştelui. Paştele, prin Învierea Mântuitorului nostru, sunt convins că va fi şi reînvierea ţării româneşti. Sunt sigur şi ştiu că România va reînvia şi va renaşte. Cu toate că am fost departe de voi mai bine de 45 de ani, nu v-am uitat niciodată şi vă iubesc din toată inima!”

Luni, 27 aprilie, Regele a fost oaspetele Mânăstirii Curtea de Argeş, unde a fost întâmpinat de 30.000 de oameni, alături de Episcopul Nifon Ploieşteanul. Aici, Regele a participat la o slujbă de pomenire a Regilor Carol I şi Ferdinand I, înmormântaţi aici. În dupăamiaza aceleiaşi zile, Regele şi însoţitorii săi au plecat de pe aeroportul Otopeni.

La întoarcerea din România, Regele a transmis următoarea declaraţie cotidianului România Liberă:

„Regina Ana şi cu mine ne-am întors din Ţară adânc mişcaţi de primirea care ne-a fost făcută pretutindeni, atât nouă cât şi fiicei noastre, Elena, şi nepotului nostru, Nicolae. Îi mulţumim din inimă Î. P. S. S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pentru invitaţia fără de care nu s-ar fi putut îndeplini dorinţa mea de a mă reculege în Sfintele lăcaşuri ale Credinţei noastre şi de a-mi revedea din nou meleagurile natale. M-a bucurat în mod deosebit că regăsirea noastră a coincis cu Paştele, sărbătoarea cea mai plină şi dătătoare de speranţe. Fie ca Învierea Domnului să însemne şi reînvierea şi renaşterea României. Sunt sigur şi ştiu că România va reînvia şi va renaşte. […]

Dimensiunea cea mai importantă a acestor zile petrecute în Ţară rămâne, însă, reîntâlnirea mea cu poporul meu după aproape 45 de ani de pribegie. Dragostea, căldura şi speranţa cu care ne-a primit, venind să ne întâmpine în număr atât de mare, m-au emoţionat şi înduioşat în modul cel mai profund. Am regăsit în el poporul în care am crezut şi pe care l-am iubit întotdeauna. […]

Acestui popor îi reînnoiesc jurământul pe care l-am luat în faţa Lui Dumnezeu şi a lui, de a-i servi cauza, binele şi destinul atât cât voi trăi. Aşa cum am mai spus-o şi la plecare, mesajul meu rămâne „La revedere şi pe cât de curând!” Aşa să ne ajute Dumnezeu![8]

Din păcate, motive politice aveau să îl oprească pe Rege de a mai reveni în ţară până în anul 1997. Acesta este probabil şi motivul pentru care, în timp, vizita Regelui a căpătat în mentalul colectiv calitatea unui moment sacru şi unic, şi a unui potenţial moment de turnură în istoria României, chiar şi în condiţiile în care ea venea după referendumul pentru Constituţia României. Aceasta deoarece eliberarea de energie produsă în acele zile, mai ales în 26 aprilie, a arătat românilor că existau destule forţe care ar fi putut convinge revenirea la forma de guvernământ monarhică, dacă s-ar fi coagulat la momentul potrivit. Ori acest lucru, din nenumărate motive de factură internă şi politică, nu s-a întâmplat, vizita Regelui din 1992 rămânând astfel numai un nou început pentru legătura Regelui cu Ţara sa.

Prezentăm mai jos un articol din Washington Times, 10 Mai 1992, p. B4, care reflecta viziunea internaţională contemporană asupra evenimentelor din România, în traducerea dr. Ioan-Luca Vlad:

Întoarcere Regală în România, de Juliana Geran Pilon[9]

Întoarcerea Regelui Mihai în România la sfârşitul lunii trecute, după 45 de ani de exil, a ridicat din nou o problemă epocală: Este monarhia incompatibilă cu democraţia? Cazul Marii Britanii, a cărei familie regală oferă îndeajuns de mult interes pentru a ţine în piaţă tabloidele, nu ar trebui să obscure cazul Olandei, Danemarcei şi Spaniei, unde monarhii îndeplinesc funcţiuni mai serioase.

Sigur, atât Franţa modernă, cât şi Statele Unite s-au născut din opoziţia mai mult sau mai puţin violentă faţă de monarhii considerate „tiranice”. Thomas Paine cel fără compromisuri a capturat revulsia americană faţă de monarhie în eseul său popular Bun Simţ scris în anul de mare însemnătate 1776. Potrivit acelei viziuni populiste asupra lumii, monarhiile sunt intrinsec autocratice şi exploatatoare, în timp ce democraţiile răspund intereselor populare.

În realitate, însă, John Locke, filosoful politic care i-a inspirat cel mai mult pe părinţii fondatori – el însuşi nefiind un simplu conservator, deoarece a susţinut Revoluţia din 1688 – nu credea că monarhia şi democraţia se află în contradicţie dialectică. Liberalismul clasic pe care îl promova el şi alţii nu era legat de o anumită formă de guvernare, ci de un ideal politic înalt: respectul pentru libertatea individuală şi consimţământul celor guvernaţi. Monarhiile constituţionale limitate puteau îndeplini această funcţiune, cel puţin în principiu.

Evident, această problemă filosofică este fără efect pentru americanii care se tem că Congresul se transformă pe nesimţite într-o aproape monarhie, cu prea puţin respect faţă de fair play-ul democratic. Dar problema este într-adevăr reală pentru ţările precum România, care ies dintr-o jumătate de secol sau mai mult de tiranie comunistă.

Când Regele Mihai, care a fost silit să abdice în 1947 de o clică comunistă cu susţinere sovietică, s-a întors acasă la 25 aprilie, el a fost întâmpinat de mulţimi imense şi prietenoase, de sute de mii de oameni, care l-au întâmpinat cu flori şi scandări de bun venit.

Liderii opoziţiei democratice, incluzând pe Nicolae Manolescu, preşedintele Partidului Alianţa Civică, şi activiştii importanţi în domeniul drepturilor omului, cum ar fi Doina Cornea, au felicitat întoarcerea sa, convinşi că viabilitatea sa politică este reală şi compatibilă cu principiile democratice. Vasile Popovici, fondatorul Societăţii Timişoara, radical pro-democratică, spune că „Regele a făcut o impresie enorm de pozitivă”.

Această primire nu este o surpriză. Căci acest Rege demn, corect moralmente, care s-a stabilit în Elveţia pentru a trăi o viaţă modestă, a făcut clar în mai multe ocazii, inclusiv acum, un an în Washington, că este pentru o economie liberă de piaţă, democraţie şi pluralism, idealuri care el consideră că sunt perfect compatibile cu monarhia constituţională. Paradoxal, maniera sa modestă ar putea fi chiar lucrul de care românii au acum nevoie: un lider care pare mai puţin interesat în a mânui puterea decât în a reda naţiunii respectul de sine şi legătura cu o tradiţie democratică fragilă dar reală, de care cetăţenii ţării sale pline de greutăţi au atâta nevoie.

Deşi România se compară defavorabil cu naţiunile occidentale ale căror culturi au arătat un respect puternic pentru drepturile naturale, ea nu a dus lipsă de democraţie. În timpul scurtei sale domnii, tânărul Rege Mihai a susţinut idealurile democratice pe cât de bine a putut în contextul controlului nazist. Mereu un adversar al antisemitismului, Regele l-a denunţat din nou într-o scrisoare către Rabinul Moses Rosen, trimisă vara trecută; încurajându-i pe români să ia în considerare crimele săvârşite de unii din conaţionalii lor. Şi oricât de coruptă a fost România antebelică, existau un Partid Naţional Ţărănesc şi un Partid Liberal, care erau în competiţie, susţinute de o presă liberă.

Nu mulţi români îşi amintesc de acele zile. Dar ei urmăresc în prezent cu o profundă dezamăgire o coaliţie fragilă de opoziţie numită Convenţia Democratică – care a avut un succes surprinzător la alegerile din februarie şi martie când majoritatea oraşelor importante şi-au ales primari din opoziţie – care se loveşte de probleme înainte de alegerile aşteptate pentru iunie. Problema este cauzată de liderul Partidul Liberal, Radu Câmpeanu, care doreşte să candideze singur la preşedinţie. Românii sunt sătui de vanitate şi partizanat într-un moment când naţiunea lor se prăbuşeşte sub cea mai virulentă formă de sărăcie post-comunistă şi sub presiunea tradiţiei intimidării de către poliţia secretă, infama Securitate, care este bine şi sănătoasă, deşi redenumită. Ei au folos de cineva care li se adresează calm şi le aminteşte că odată naţiunea lor era prosperă, şi avea o istorie reală.

Căci nevoia românilor de a-şi redefini identitatea nu este mai puţin reală decât cea a fraţilor lor din celelalte naţiuni ale Europei centrale şi de est. După ruşinoasa şi traumatica dictatură pseudo-naţionalistă şi neo-stalinistă a lui Nicolae Ceauşescu, bazată pe groteasca divinizare a sa şi a soţiei sale, poporul român este nerăbdător să i se amintească că este un popor demn, cu o mândră tradiţie culturală. Pentru acest motiv, nou-formatul partid de drapta al Unităţii Naţionale a Românilor (PUNR), fondat cu ajutorul unor foşti membri ai Securităţii, a câştigat câteva victorii în alegerile locale recente. Importanţa acestei şi altor mişcări şovine care sunt şi obişnuite cu retorica xenofobă şi periculoasă, ar putea creşte dacă oamenii ar deveni mai închişi în ei şi epuizaţi.

Este Regele Mihai răspunsul problemelor post-comuniste ale României? Este dificil de ştiut, dar teza nu este deloc absurdă. Nu s-a creat încă un model democratic care să se potrivească tuturor naţiunilor în orice condiţii.

Şi cu siguranţă modelul american, cu toată complexitatea sa, nu este neapărat cel mai potrivit pentru România. Aceasta nu înseamnă a spune că idealurile pe care America a fost creată să le implementeze – libertatea individuală, urmărirea fericirii prin respectul faţă de proprietatea privată, şi sanctitatea drepturilor şi obligaţiilor corelative – nu sunt cele mai avansate pe care istoria le-a văzut. Ele sunt.

Întrebarea este mai degrabă cum să promovezi asemenea principii, respectând totodată identitatea naţională şi istorică. Şi pentru asta, nimeni nu are – şi nu poate avea – un răspuns univoc. Poporul român va trebui să găsească răspunsul singur.

—————-

[1] Comunicatul Secretariatului Majestăţii Sale Regelui intitulat Majestatea Sa aminteşte existenţa Constituţiei române din 1923, 3 ianuarie 1990, Arhiva Regală.

[2] Comunicat de presă din 12 aprilie 1990 (traducere din varianta franceză), Arhiva Regală.

[3] Comunicat al Biroului de Presă al M. S. Regelui, Geneva, 26 decembrie 1990, Arhiva Regală.

[4] Comunicat al Biroului de Presă al M. S. Regelui din 23 ianuarie 1991, Arhiva Regală.

[5] Invitaţie, nr. 500/17.04.1992 emisă de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Arhiva Regală.

[6] Informaţii preluate din Documentarul Agerpres 25 de ani de la vizita Regelui Mihai I în România, cu ocazia sărbătorilor Sfintelor Paşti, disponibil la https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/04/25/documentar-25-de-ani-de-la-vizita-regelui-mihai-i-in-romania-cu-ocazia-sarbatorilor-sfintelor-pasti-04-08-02, precum şi din Arhiva Regală.

[7] Buletin de ştiri al Ministerului Afacerilor Externe cu ocazia vizitei, joi 23.04.1992, Arhiva Regală.

[8] ARPres – România liberă, Buletin cotidian selectiv nr. 352 din 30 aprilie 1992, Arhiva Regală.

[9] Juliana Geran Pilon este director pentru programe pentru Americi, Asia şi Europa la Fundaţia Internaţională pentru Sisteme Electorale din Washingto. Ea predă cursul „Revoluţie şi cultură” la Universitatea Johns Hopkins.

 

Regele Mihai I la Bucuresti de Pasti 1992

Regele Mihai I la Bucuresti de Pasti 1992

11 comentarii

  1. Mara Lazar

    A fost așa de frumos ,am trăit clipe minunate !

  2. Pantea Alexandru-Sorin

    Cu adevarat schimbarea in Romania a inceput de la aceasta vizita. Dar ce greu, cat de greu se misca lucrurile in Romania!

    Acesti douazeci si cinci de ani au trecut si peste sufletele noastre. Am imbatranit cu totii tot asteptand ca mentalitatea clasei politice sa se schimbe. Si chiar si atunci cand prin actiuni civice, de strada, Puterea a fost schimbata s-a dovedit ca naravurile politicienilor nostri sunt aceleasi chiar si in conditiile unei primeniri a clasei politice.

    In ultimii ani m-am tot intrebat ce au simtit din punct de vedere politic in ultimii ani ai vietii lor oamenii care au crezut dintotdeauna in destinul regal al Romaniei si care intre timp ne-au parasit. Au plecat dintre noi plini de regretul neimplinirii istorice a acestei Natiuni? Au intrezarit oare speranta in tanara generatie care desi are si ea crengi putrede totusi promite? Care este oare bilantul acestui sfert de secol pentru noi, pentru Natiune? Casa Regala a razbit, s-a impus, dar noi? Noi am invins sau doar supravietuim?

  3. Comentarii pe Facebook

    Anisoara Tomsa Traiasca Regele in pace si onor de TARA iubitor si apărător de TARA
    #
    Adrian Voloc TRĂIASCĂ REGELE! REGELE ȘI PATRIA!
    #
    Doina-mihaela Cojocaru Traiasca Regele!
    #
    Daniela Cristescu Trăiască Regele!
    #
    Popescu Cici Traiasca Majestatea sa
    #
    Adrian Petre Danciu A fost momentul ratat al poporului român…
    #
    Gabriela Crina Gaitanaru Traiasca Regele !….Dumnezeu sa aiba in grija casa regala …..toata stima si respect …..
    #
    Maria Ungureanu Să îi de-a Dumnezeu sănătate și fericire alaturi de familie
    #
    Roxana M. Gabriela RESPECT, ADMIRATIE SI IUBIRE PERSONALITATII MS REGELUI MIHAI I !!!

  4. Toate cele bune!!Familiei Regale!!!!Speram ca in curand sa avem Regalitate si Coroana sa-si ocupe locul cuvenit!!!Pt ca numai asa Romania si natiunea romana isi vor recapata demnitatea si respectul international si intern intre cetateni!!!

  5. Ritta Stoica

    Respect Majestate !

  6. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud.Bihor

    Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  7. ing. agronom Teodor Iliescu

    TRAIASCA REGELE !

  8. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE

    TRAIASCA REGELE IN PACE SI ONOR, DE TARA IUBITOR SI APARATOR DE TARA !

  9. Aurelian Craciun

    Stimate d-le av. dr. Luca Vlad, poate nu stiati, mormintele stramosilor Majestatii Sale Regelui Mihai se afla la Manastirea Curtea de Arges si nu la Putna. Ia uitati-va ce afirmati la inceputul articolului, in legatura cu venirea Regelui in tara din decembrie 1990. Si apoi ce sa caute pe soseaua Bucuresti-Pitesti daca se duceau la Putna?!
    Chiar e asa de greu sa va informati cit de cit inainte de a scrie? Va aflati intr-o postura in care nu va puteti permite astfel de erori, d-le “consilier onorific”, pare-mi-se.
    Si atentie la nota nr. 9: sint aproape sigur ca e vorba de Universitatea Johns (si nu John) Hopkins.

  10. Mesaj domnului Aurelian Crăciun

    Stimate domnule Crăciun,

    Vă mulțumim pentru observațiile pe care le faceți, referitor la acuratețea textului semnat de dl Vlad. Mențiunea Mânăstirii Putna în loc de Mânăstirea Curtea de Argeș este rezultatul unei neatenții, nu al ignoranței. La fel, greșeala de a fi omis un “s” la prenumele “Johns”.

    Ambele corecturi au fost operate.

    Hristos a Înviat!

    Secretariatul Regal

  11. Diana Lucia Zotescu

    Momentul vizitei de Paste 1992 a Majestatilor Lor (si a Altetelor Lor) a avut efectul unui arc voltaic pentru cei ce am fost acolo – in numar nenumarabil !! – si ni l-a adus inapoi de Paste nu doar pe Dumnezeul cel hulit o jumatate de secol de anticristii comunisti, dar si pe iubitul nostru Rege, cel izgonit si prigonit de aceleasi satane care ni-L furasera pe Domnul nostru. Istoria Romaniei are putine momeinte atat de incarcate de trairi inalte si de speranta. Din pacate, ne-am obisnuit cu durerea, cu neimplinirea, cu vorba stearpa si cu fapta putina. Ne-am specializat in hiperbole si ditirambi catre puternicii zilei, ramanand orbi la valorile autentice.

    Regii nostri si Monarhia ca sistem sunt doua valori fundamnetale pe care trebuie sa reinvatam a le pretui pana nu este prea tarziu.

Lasa un comentariu

© 2007-2019 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 25851515
Familia Regală           Fundația Regală Margareta a României           YouTube          YouTube Filme          Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate