Tinerii muzicieni de la EUROPAfest 2012 la Palatul Elisabeta

A nouăsprezecea ediție a festivalului și concursului internațional de muzică EUROPAfest a avut loc la București, în zilele de 4-19 mai 2012. Principesa Moștenitoare și cu mine am acordat festivalului Înaltul Patronaj acum șapte ani.

Ca în fiecare an, parte dintre concurenții și participanții la festival au fost primiți la Palatul Elisabeta. Așadar, pe 15 mai, tineri din Europa, America Latină, America de Nord și Australia au fost musafirii noștri în Sala Regilor. A luat parte la întâlnire Margareta Pâslaru, care a aniversat de curând 50 de ani de la apariția primului său disc, un nume de referință al muzicii ușoare din România și un entuziast susținător al talentelor tinere.

Muzicienii au susținut un recital din care nu au lipsit Imnul Regal într-o orchestrație pentru vioară și chitară, muzică veche românească și o lucrare clasică.

Gala de încheiere a festivalului a avut loc pe 19 mai.

 

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50881766
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate