Tinerele Talente, masterclass cu tenorul Vasile Moldoveanu

Joi, 7 iulie 2016, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a luat parte, la Ateneul Român, la debutul seriei de masterclass-uri suţinute de maestrul Vasile Moldoveanu dedicate tinerilor muzicieni români de valoare.

În perioada 7-14 iulie 2016, bursierii muzicieni din cadrul programului Tinere Talente al Fundaţiei Principesa Margareta a României, precum și alți tineri muzicieni români cu vârsta cuprinsă între 14 şi 24 de ani, elevi şi studenţi la licee şi universităţi de muzică secţia canto, participă la masterclass-ul de interpretare vocală susținut de maestrul Vasile Moldoveanu.

Masterclass-ul oferă tinerilor muzicieni cu un real potențial artistic șansa de a beneficia, în mod gratuit, de experiența și valoarea tenorului Vasile Moldoveanu, un artist consacrat la nivel internațional. Vasile Moldoveanu este singurul tenor român care a susţinut peste 100 de spectacole la Metropolitan Opera House din New York. De-a lungul carierei sale a interpretat cele mai importante roluri în săli prestigioase precum Opera Regală Covent Garden din Londra, Opera Bastille din Paris, Roma, Monaco, Nisa, Lisabona, Stuttgart sau Hamburg.

În prezent, tenorul român îşi dedică timpul tinerilor interpreţi lirici, împărtăşindu-le din frumoasa şi vasta sa experienţă pe cele mai importante scene ale lumii. Maestrul Vasile Moldoveanu susţine pro bono, pentru al treilea an consecutiv, un masterclass de interpretare vocală pentru tinerii muzicieni români veniţi din toată ţara.

Programul Tinere Talente dezvoltat de Fundația Principesa Margareta a României oferă anual burse de studiu, mentorat și promovare pentru tinerii artiști plastici și muzicieni aflați la început de carieră și în imposibilitatea de a se dezvolta pe viitor din motive financiare.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

 

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    Arta este o dimensiune sensibilă a fiinţei umane, este sacră şi pură , care tipăreşte rădăcinile culturii şi civilizaţiei unei naţiuni . ”Arta este creaţie în bucurie. Când orice muritor va dobândi conştiinţa unui artist, faţa lumii se va schimba ” spunea Tudor Vianu.
    Iată de ce Familia Regală , cu admiraţie şi sensibilitate , înţelepciune şi dăruire, spirit de iniţiativă şi de organizare, încredere şi credinţă… a susţinut şi susţine arta şi artiştii care sunt adevăraţii arhitecţi ai schimbării . Stimă şi consideraţie, pentru Familia şi Casa Regală a României !
    Trăiască Regele !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50498710
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate