Tinerele Talente cântă Odă Bucuriei

România are nevoie de artă! Acesta este mesajul pe care doi tineri
muzicieni doresc să îl transmită lumii. Întrucât instituțiile de artă
sunt încă închise, Iza și Constantin interpretează Odă Bucuriei chiar pe
scările Ateneului Român, oferind astfel trecătorilor gândul lor de pace,
solidaritate și valori comune.

Un moment muzical pe care Fundația Regală Margareta a României vi-l împărtășește
cu același entuziasm cu care au făcut-o Izabela Gherghu și Constantin
Borodin.

Programul Tinere Talente continuă, artiștii sunt nerăbdători să urce pe
scenă. Până când vor putea face acest lucru, ei își continuă repetițiile
și profită de fiecare ocazie pentru a cânta împreună, chiar și on-line
sau într-un cadru neconvențional.

Programul Tinere Talente susține și promovează tineri artiști talentați
din familii modeste, pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de a-și
dezvolta potențialul și de a își exprima talentul, prin burse, mentori
și promovare. Cei 30 de bursieri Tinere Talente din anul 2020 au fost
aleși în urma unei selecții naționale care a avut loc în luna ianuarie.
Bursele Tinere Talente se acordă pe perioada unui an calendaristic și
permit tinerilor artiști să îşi cumpere materiale şi instrumente, să
participe la concursuri, concerte, expoziţii şi cursuri de specializare
în România şi în străinătate.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50465428
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate