Stejaru, Enisala, Sarichioi, Murighiol, Tulcea, Greci, Macin

Sâmbata, 11 iulie si duminica, 12 iulie. Am petrecut doua zile vizitând comune, orase mici si orase mari din judetul Tulcea. Astfel, timp de cinci zile, am avut bucuria de a traversa Dobrogea, poposind in locuri pe care nu le-am vazut de mult sau pe care nu le-am vizitat niciodata. Va trebui, totusi, sa ma reintorc aici, inainte de sfârsitul lunii septembrie. Cu tot efortul, au ramas câteva puncte de pe harta pe care as fi dorit sa le parcurg.

Am pornit, sâmbata dimineata, spre comuna Stejaru, o asezare rurala cu o populatie in majoritate covârsitoare de origine aromâna. Sunt oameni gospodari si cu un ascutit simt patriotic, cu memorie si cu constiinta. Primarul a spus, Principesei si mie, ca a accesat deja proiecte europene de 9 milioane de euro. Pentru o populatie de 2.000 de locuitori, este remarcabil. Comuna arata curat si este primitoare. Am vizitat stadionul comunal, o mândrie a locului, care are un gazon mai frumos decât la Palatul Elisabeta, facut si intretinut cu forte proprii, de sateni. O buna parte din locuitori a venit sa ne intâlneasca in fata primariei. Tineri si batrâni. Am luat masa impreuna cu ei, pe terasa uneia dintre proprietati.

Am mers in continuare in satul Enisala si in comuna Sarichioi, unde ne-am intâlnit cu primarul si cu câteva personalitati locale din domeniul economic si cultural. La câtiva kilometri de satul cu acelasi nume, se ridica cetatea medievala de la Enisala, unul dintre vestigiile cele mai pretioase ale istoriei noastre. Satul are câteva case minunate. Primarul, un tânar politician iscusit, ne-a prezentat imprejurimile comunei Sarichioi si canalul dintre Lacul Razelm si Lacul Babadag, realizat la propunerea Regelui Carol I. Canalul poarta si astazi numele Reginei Elisabeta. Vorbeam cu Principesa cât de frumos ar fi ca generatia noastra sa ridice acolo, in imprejurimi, o resedinta regala care sa incurajeze locul, sa-i dea un plus de identitate si de mândrie, in memoria Regelui si Reginei dintâi ai României.

Am petrecut câteva zeci de minute la Murighiol, apoi am mers la Tulcea. Din cauza ploii torentiale, nu am putut face plimbarea prin centrul orasului, pentru a intâlni pe tulceni si a sta de vorba cu ei. In schimb, am avut o frumoasa intâlnire cu un grup de tulceni reprezentând minoritatea germana, cea turca, cea tatara si cea ucraineana. A fost o intâlnire emotionanta. Atasamentul minoritatilor etnice fata de Familia Regala este incredibil. Am incheiat ziua cu un talk show de 90 de minute la Acces TV Tulcea, in compania domnului Paul Prisada si cu un interviu la Radio Delta. Ele vor fi transmise lunea sau martea viitoare.

Duminica, 12 iulie, am plecat de la Tulcea catre comuna Greci, unde am fost frumos primiti de primar si de locuitori. Am strabatut comuna pe jos, am mers la târgul din centru, am vizitat câteva locuri publice, ne-am intors la Primarie. Ploaia ne-a impiedicat, din nou, sa stam prea mult de vorba cu oamenii. In finalul calatoriei, ne-am oprit in orasul Macin. Am poposit in centrul orasului, pe care l-am strabatut pe jos si am vorbit cu locuitorii. Principesa Margareta a fost fericita sa stea de vorba cu macinenii, pe care ii vizita prima oara. Am mers apoi la o intâlnire cu câteva dintre personalitatile culturale si politice, precum si cu câtiva oameni de afaceri locali, alaturi de reprezentanti ai administratiilor locale din comunele invecinate. De la Macin, am trecut cu bacul la Braila, apoi am venit la Bucuresti, pentru a incheia duminica in compania lui Ion Cristoiu, la Antena 3.

Miercuri, 15 iulie, incep a doua Caravana, care va cuprinde judetele Braila, Galati si Vrancea. Rând pe rând, voi vorbi despre fiecare pagina a sederii mele in localitatile acestor trei judete.

Deocamdata, va las in compania excelentelor fotografii din judetul Tulcea, realizate de Ana Barbulescu, pe care o felicit inca o data pentru talentul ei.

IMG_7273

IMG_7268

IMG_7284

IMG_7289

IMG_7303

IMG_7306

IMG_7312

IMG_7319

IMG_7321

IMG_7325

IMG_7327

IMG_7332

IMG_7335

IMG_7351

IMG_7365

IMG_7282

IMG_7367

IMG_7369

IMG_7371

IMG_7392

IMG_7393

IMG_7415

IMG_7424

IMG_7427

IMG_7433

IMG_7457

IMG_7465

IMG_7500

IMG_7511

IMG_7526

IMG_7535

IMG_7550

IMG_7554

IMG_7569

IMG_7586

IMG_7587

IMG_7602

IMG_7647

IMG_7658

8 comentarii

  1. Esmyana Martisor says:

    Felul cum Principesa Margareta,adorabila sotie a Altetei Voastre intelege sa va sustina este infinit de admirabil si aveti impreuna o aura impresionanta,datatoare de curaj,echilibru si speranta.
    Multumesc lui Dumnezeu ca prin intermediul computerului pot fi in felul meu si din tot sufletul alaturi de toti.Fotografiile caravanei sunt mereu un balsam si o binecuvantare !

  2. gabriela codrea says:

    Va multumesc ca pot vedea si eu locuri pe care nu le-am vizitat niciodata prin intermediul caravanei dvs. si pentru ca vedem si o altfel de Romanie decat ne este prezentata la stirile din televiziuni.
    Drum bun in urmatoarea caravana, Dumnezeu sa va insoteasca.

  3. Intalnirea Altelelor Lor Regale, Principesa Margareta si Principele Radu cu Comunitatea aromanilor din Comuna Stejarul, judetul Tulcea – poze – http://www.tashy.ro/principesa-margareta-si-principele-radu-au-vizitat-comunitatea-aromanilor-din-stejaru/

  4. […] Sunt oameni gospodari si cu un ascutit simt patriotic, cu memorie si cu constiinta. Primarul a spus, Principesei si mie, ca a accesat deja proiecte europene de 9 milioane de euro. Pentru o populatie de 2.000 de locuitori, este remarcabil. Comuna arata curat si este primitoare. Am vizitat stadionul comunal, o mândrie a locului, care are un gazon mai frumos decat la Palatul Elisabeta, facut si intretinut cu forte proprii, de sateni. O buna parte din locuitori a venit sa ne intâlneasca in fata primariei. Tineri si batrani. Am luat masa impreuna cu ei, pe terasa uneia dintre proprietati. (Principele Radu). […]

  5. Radio Delta, Tulcea says:

    Interviu cu Principele Radu al Romaniei la Radio Delta –
    http://www.tashy.ro/radio-delta-tulcea-asr-principele-radu-al-romaniei/

  6. Cnice says:

    Bine v-am gasit, Alteta!
    Sanatate, viata lunga si prospera, perseverenta si multa bucurie va doresc!
    Poate prin Dumneavoastra, Romania va scoasa din intunecimea acestor vremuri!
    Mult succes, pentru NOI, pentru Romania!

  7. MC says:

    Ma bucur sa o revad pe Principesa in poze.
    Transmiteti-i gandurile mele bune.
    MC.

  8. MC says:

    Si inca ceva : am citit in presa interviul pe care l-ati dat la Antena3,emisiunea lui Cristoiu.
    Mi-a placut.
    But,asta nu inseamna ca nu imi mentin parerea : un membru al Casei Regale nu poate candida la Presedintie.Nu asa trebuie sa se implice un Principe in problemele comunitatii,abdicand de la valorile si simbolurile Monarhiei constitutionale.Se vede ca nu ati invatat nimic din esecul lui Simeon II.Si el este fost Rege,pe cand dvs.,doar D-l Radu Duda.
    Efortul va este laudabil,insa ramane inutil.
    Eu va doresc succes…nu ma costa nimic.
    MC

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50627611
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate