S-a încheiat ediția a XII-a a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti

Știre Agerpres

Sâmbătă, 23 aprilie 2016, seara, la Sala Elvire Popesco a Institutului Francez, a avut loc ceremonia de acordare a premiilor celei de-a XII-la ediții a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (BIFF). Festivalul se află sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu.

Principele Radu a înmânat Marele Premiu al anului 2016 regizorului de origine iraniană Rafi Pitts, pentru filmul său “Soy Nero”.

În competiție au fost șapte filme, printre care unul românesc: “YouTube Bazaar” de Dan Chișu, “Soy Nero” de Rafi Pitts, “A Dragoon Arrives” de Mani Haghighi,  “Love” de Mia Hansen, “Ma Ma” de Julio Medem, “Trois souvenirs de ma jeunesse” de Arnaud Desplechin și “Death in Sarajevo” de Danis Tanovic.

Festivalul Internațional de Film București, cel mai longeviv festival competițional de lungmetraj din Capitală, se desfășoară între 18 și 24 aprilie, la Institutul Francez (Cinema „Elvira Popescu”) și la Muzeul Țăranului Român (Cinema Muzeul Țăranului), unde au avut loc evenimente speciale dedicate copiilor și adulților: proiecții în premierã în România, gale,  „workshop-uri”, „master-classes” etc. Organizat de Fundația CHARTA, BIFF se desfășoară cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaștilor din România și al Institutului Cultural Român.

Festivalul a cuprins “Secțiunea Veneția”, dedicată Festivalului de Film de la Venezia, în care au fost prezentate cinci producții participante la prestigiosul festival.

De asemenea, la secțiunea “Le Film Francophone”, au fost prezentate trei titluri.

Duminică, 24 aprilie 2016, ultima zi a festivalului, a fost destinată proiecției filmelor din secțiunea “Le Film Francophone”.

Vineri, 22 aprilie 2016, Palatul Elisabeta a găzduit, ca în fiecare an, o seară dedicată Festivalului Internaţional de Film Bucureşti. Alteța Sa Regală Principesa Maria a oferit, în numele Familiei Regale, o recepție în onoarea invitaților Festivalului.

Principesa Maria a salutat distinșii oaspeți, iar din partea invitaților a luat cuvântul doamna Dana Dimitriu-Chelba, fondatoarea festivalului.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

3 comentarii

  1. Ciulea LUCIA MONICA says:

    Foarte buna initiativa .

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    Am participat, in anii trecuti, la cateva editii ale acestui festival la a carui organizare si desfasurare au trudit un grup de tineri entuziasti stimulati de atentia deosebita acordata de Casa noastra Regala prin Inaltul Patronj al Altetei Sale Regale Principelui Radu. Este important de remarcat ca organizatorii festivalului nu doar ca nu si-au pierdut suflul initial, ci continua cu forte mereu proaspete acest proiect de promovare internationala a productiei internationale de film.

    Receptia oferita organizatorilor si participantilor la Festival la Palatul Elisabeta de Alteta Sa Regala Principesa Maria este menita a da masura atentiei deosebite pe care Casa noastra Regala o acorda acestei forme de arta dar si evolutiei fenomenului artistic din Romania in ansamblul sau.

    prof. Diana Lucia Zotescu

  3. Liliana Sora says:

    ”Artele… înalţă sufletul, îl fac mai sensibil şi mai delicat, îmbogăţesc inima cu noi desfătări şi îi trezesc dragostea faţă de ordine, dragostea faţă de armonie, faţă de bine, şi prin urmare ura împotriva dezordinei, a discordiei şi a viciilor, care destramă minunatele legături ale traiului în societate… Cine se desfată cu ele acela devine omul cel mai bun şi cetăţeanul cel mai paşnic… ” Respect şi consideraţie pentru Familia Regală a României care întotdeauna a susţinut şi promovat arta şi cutura – o adevărată hrană pentru suflet , considerând că oamenii au nevoie de bine şi de frumos şi , orice supliment de cunoaştere şi de învăţătură, este binevenit la orice vârstă pentru a realiza acea armonie dintre comportament şi etică, dintre frumuseţea caracterului uman şi moralitate. Trăiască Regele !

Lasa un comentariu

© 2007-2022 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 40811433
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate