Seară EUROPAfest la Palatul Elisabeta, martie 2026

Festivalul internațional de muzică EUROPAfest a fost fondat acum 33 de ani și este un eveniment muzical anual din România, cu o amplă reputație internațională. Festivalul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Custodele Coroanei și al ASR Principele Radu, începând din anul 2005. AGERPRES

În această seară, la Palatul Elisabeta, Principele Radu a invitat Corpul Diplomatic, voluntari, susținători și parteneri ai festivalului pentru a da startul pregătirilor pentru ediția din anul 2026.

Au luat cuvântul în deschiderea serii Alteța Sa Regală, ministrul Culturii, domnul Andras Demeter, și fondatorul festivalului, dl Luigi Gageos. Au susținut un scurt recital la vioară tinerii muzicieni Alexia Ursache și Ștefana Adămăchioaie.

Anul acesta, EUROPAfest și Concursul internațional de Jazz București (ajuns la a 32-a ediție), vor avea loc în perioada 3-12 iulie 2026. Festivalul va reuni, ca în fiecare an, nume sonore de pe scena de Jazz, Blues, Pop și din muzica clasică, reprezentând zeci de țări ale lumii.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

1 comentariu

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Coroana a fost intotdeauna sustinatoarea si promotoarea a tot ce tine de progresul economic, diplomatic, structural, educational, moral, spiritual si cultural al tarii, Regii si Reginele noastre fie initiind astfel de activitati, fie sprijinindu-le pe cele organizate guvernamental sau privat. Majestatea Sa Margareta, Alteta Sa Regala Principele Consort si Membrii Familiei Regale continua cu insufletire aceasta linie de conduita regala. EUROPAFEST este genul de activitate culturala de respiratie internationala care se bucura de suportul Coroanei.

Leave a Reply to Diana Lucia Zotescu Cancel reply

© 2007-2026 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 66465713
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate