La Săvârșin a fost inaugurat Atelierul Auto al Regelui Mihai

Atelierul Auto al Regelui Mihai I a fost deschis publicului. Vizitatorii Domeniului Regal Săvârșin pot vedea acum atelierul, situat în corpul de clădire original, din anii 1940, alături de Parcul Regal, Muzeul Automobilului, Magazinul de suveniruri și Satul Regal.

Inaugurarea a avut loc în prezența Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei și a Alteței Sale Regale Principele Radu. A fost prezent primarul comunei Săvârșin, dl Ion Vodicean.

Domeniul Regal Săvârșin este deschis în lunile iulie, august și septembrie, în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică, între ora 9.00 și ora 18.00.

Atelierul Auto a fost amenajat în anul 1943, în clădirea aflată în stânga Garajului Regal (actualul Muzeu al Automobilului). El a fost reamenajat în locația originală.

În anii 1956 -1976, atelierul a funcționat la Versoix, în Elveția, la Villa Fantasia, casa pe care Regele Mihai și Regina Ana au închiriat-o la începutul șederii lor în Elveția. La Villa Fantasia nu exista o locație pentru atelier, așadar Regina Ana a construit o magazie de lemn pentru a-și ajuta soțul să organizeze atelierul de reparații auto personal.

În anii 1976-2004, atelierul a fost mutat într-un spațiu generos și potrivit cu atelierul, la Villa Serena din Versoix, care a fost proprietatea Regelui Mihai timp de 28 de ani.

Ulterior, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Aubonne, o comună din Elveția aflată în Cantonul Vaud. Reședința nu permitea construirea unui atelier auto, așadar Regele Mihai a închiriat un spațiu în orașul Morges, unde atelierul a funcționat din 2004 până în 2017.

După 74 de ani de pribegie, Jeep-urile și întregul atelier au revenit la Săvârșin. Uneltele și piesele originale au fost păstrate în aceeași poziție în care au stat în diversele locații din exil, respectând cu fidelitate locul decis de Regele Mihai.

Surpriza vizitatorilor o constituie șirul de trei documentare TV, prezentate pe tot parcursul zilei, pe ecran, în atelier, având ca subiect pe Regele Mihai și pasiunea sa pentru automobile.

Clădirea originală a atelierului de la Săvârșin a fost restaurată cu materiale naturale (lemn, cărămidă, țiglă din secolul al XIX-lea, fier și cupru) în luna iunie 2021, de către Fundația Colecția Familiei Regale a României. Angajații fundației au reconstituit atelierul în luna iulie 2021.

8 comentarii

  1. […] romaniaregala.ro, vizitatorii Domeniului Regal Săvârșin pot vedea atelierul auto, situat în corpul de clădire […]

  2. George Trohani says:

    Totul să meargă ca pe roate (roți)

  3. Diana Lucia Zotescu says:

    Respectul Familiei Regale pentru istorie, pentru pastrarea rigurooasa, nealterata a memoriei si valorilor trecutului, a valorilor de familie, reprezinta doar unul din multii piloni pe care se sprijina ferm intreaga alcatuire a constructiei – morale, materiale si institutionale -, durabile in timp, a celor cinci generatii de Regi si Regine ale Romaniei intre anii 1866 si pana uin prrezent.

    Este cea mai inalta forma de respect pentru adevar si pentru autentic, respect care sper sa dea un exemplu intregului neam in sustinerea ideii ca valorile sunt cele care sustin prin veacuri fibra natiei, valori sacre ale caror pastratoare este Coroana Regala a Romaniei si toti cei care au purtat-O pana acum, si de acum inainte, in veacuri.

  4. […] ”Începând de vineri, 23 iulie 2021, Atelierul Auto al Regelui Mihai I este deschis publicului. Vizitatorii Domeniului Regal Săvârșin pot vedea atelierul auto, situat în corpul de clădire original, din anii 1940, alături de Parcul Regal, Muzeul Automobilului, Magazinul de suveniruri și Satul Regal. Domeniul Regal Săvârșin este deschis în lunile iulie, august și septembrie, în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică, între ora 9.00 și ora 18.00”, anunță romaniaregala.ro. […]

  5. Foarte frumos si ordonat,……
    Aici in atelierul acesta va, träi sufletul M.S. Regele Mihai I. al Romäniei in veci…..
    Der Geist und das Herz des Königs Michael I. von Rumänien lebt in dieser Autowerkstatt des Schlosses SÄVÄRSIN weiter……
    NIHIL SINE DEO – NICHTS OHNE GOTT –
    NIMIC FÄRÄ BUNUL DUMNEZEU

    HERZLICHE GRÜßE AUS DEUTSCHLAND-GERMANIA-GERMANY

  6. Călinescu Mariana says:

    Am fost, am văzut, ne- a plăcut! Un exemplu de viață, disciplina, ordine, răbdare!
    Vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți pentru noi și pentru țara noastră. NIHIL SINE DEO!

  7. […] După 74 de ani de pribegie, jeep-urile și întregul atelier au revenit la Săvârșin. Uneltele și piesele originale au fost păstrate în aceeași poziție în care au stat în diversele locații din exil, respectând cu fidelitate locul decis de Regele Mihai”, informează Familia Regală a României. […]

  8. Viorica V. M. says:

    Va multumim.

Lasa un comentariu

© 2007-2021 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 35785714
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate