Săvârșin trist

Vă invităm să priviți o  colecție de fotografii de artă semnată de Principesa Sofia a României.

Aflată la Castelul Regal Săvârșin, alături de Majestatea Sa Margareta, de ASR Principele Radu și de toate surorile sale, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a realizat o serie de fotografii în parcul de la castel, în plină iarnă, într-un moment de tristețe al Familiei Regale, aflată în doliu.

Imortalizat de obiectivul aparatului de fotografiat al Principesei Sofia, parcul pare că împărtășește tristețea locuitorilor castelului și ai Săvârșinului.

Sofia a României, website profesional

60 comentarii

  1. Sandra Petrescu Viorica says:

    Superb album! Dumnezeu să-l odihnească în pace pe REGE! Sufletul lui va ocroti pământul românesc.

  2. Monica Tesileanu says:

    Mirific! Sărbători linistite!

  3. Angelica Gugu says:

    D-zeu sa va dea puterea sa treceți peste aceste momente triste! Am pierdut cu totii un Rege, un om de mare valoare! Marea noastra nesansa a fost ca nu am avut posibilitatea sa stim si sa fim conștienți ca România ar fi fost mult mai bine condusa si administrata daca ar fi fost Monarhie.

  4. Daniela Artareanu says:

    Superb! Multumiri si mult curaj! Succes pe mai departe in arta fotografica, imi incalzeste sufletul sa va urmaresc!
    Daniela Artareanu

  5. Emanuel Ulubeanu says:

    Superb! Cum se vede distincția regală în orice gest și ce bine e când nu criticul, ci nobilul exprimă criteriul estetic care e, astfel, armonia Naturii!!

  6. Dragos Ciolacu says:

    Spiritul lui Mihai cel Loial traieste in noi.La multi ani Majestate!

  7. Avram Ana Maria says:

    Superbe fotografii!
    Dumnezeu sa il odihneasca pe MS Regele Mihai!
    Sarbatori fericite Familiei Regale!

  8. Adriana Mischie says:

    Iti Multumim Rege Bun,Iti Multumim MIHAI I .

  9. Pantea Alexandru Sorin says:

    Este ca si cum Pamantul insusi si-a luat darurile inapoi in cautarea unui Rege mult iubit dar pierdut.

  10. Patricia says:

    Minunat! Emotionant!

  11. Ene Florentina says:

    Superb album!
    Am pierdut un om de o înaltă ținută morala,generos,blând,cu coloană vertebrală care a iubit România şi poporul.
    ODIHNĂ VEŞNICĂ MAJESTATE!

  12. Remus Pop-Pacurar says:

    Foarte frumoase fotografii si cu un mesaj puternic!
    Spiritul Regelui Mihai va dainui, si cred ca va ajuta in continuare Romania, Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
    Dumnezeu sa va dea putere sa treceti cu bine peste aceste momente grele.

  13. Elena Potoroacä says:

    Mulțumim ! Superb !
    Natura tristă în acord cu sufletul nostru trist după REGELE MIHAI I !
    Odihnă liniștită !
    Nu vă uităm , Majestate !

  14. Bazavan Daniela says:

    Majestatea Sa a trecut in vesnicie! Ne urmărește din împărăția cerurilor!

  15. Pr. Cornel Ursache says:

    Dumnezeu sa-l odihneasca intru El! Va imbratisam! Il pomenim cu dragoste pe Regele nostru!

  16. Beverley Warnes says:

    Beautiful Sophie

  17. Clara says:

    Suflet sensibil si cald, natura trista, incununati de un talent deosebit. E si oglinda sufletelor noastre dupa pierderea Majestatii Sale. Va suntem alaturi.

  18. Aurora Martin says:

    Sfasietor! Fior de dor de Majestate!

  19. Ana says:

    O poza cat o mie de cuvinte! …
    Condoleante, Domnul Dumnezeu sa va mangaie sufletele…

  20. […] Principesa Sofia se află la Săvârşin alături de Majestatea sa, Margareta, surorile sale şi de Principele Radu. Principesa Sofia a imortalizat Săvrâşinul trist după dispariţia Regelui Mihai. Colecţia de fotografii înfăţişează diverse instatanee ale parcului şi castelului, în plină iarnă, care parcă împărtăşeşte tristeţea familiei regale şi a locuitorilor Săvârşinului. Fotografiile au fost postate pe site-ul romaniaregala.ro. […]

  21. Mihaela says:

    Foarte frumoase pozele! Cu respect.

  22. Elena Lisac says:

    Imagini invaluite in mister, cernite cu tristete…..surprinse de un ochi ce stie sa aprecieze si sa transforme in arta. Lacrimile prefirate printre gene si sufletele incarcate de regrete insotesc amintirea Majestatii Sale Mihai I al Romaniei. Va suntem alaturi.

  23. Micusca Georgeta says:

    Foarte frumos, linistit dar trist.
    Drum in lumina MS Regele Mihai I.

  24. Ioana Rusu says:

    Multumim pentru fotografii! Sunt deosebite, exprima eleganta si talent in arta fotografiei precum si tristetea momentului. In fiecare zi va urmaresc cu mare placere si mandrie.

  25. Ioana Rusu says:

    Dumnezeu sa Il odihneasca in pace pe Regele nostru!

  26. Lupse Rodica says:

    O tristete coplesitoare! Un album foarte sugestiv. Dumnezeu sa primeasca in imparatia Sa , sufletul bland si bun al regelui nostru. Odihna vesnica !

  27. Margot says:

    Iti multumim regele nostru bun !

  28. Iuliana Matei says:

    Minunate și triste imagini la fel că sufletele noastre!Odihneascăse în pace!Drum bun spre lumina”Mihaiucul meu drag” așa cum îi spunea bunica mea!

  29. Daniela Crinta says:

    Minunate fotografii, bogate in simboluri si intelesuri! Multumim!

  30. Mezin Luminita says:

    Cu adevarat imaginile reflecta tristetea Casei Regale a Romaniei. Ma alatur starii de tristete si spun cu deplina sinceritate condoleante pentru pierderea Regelui nostru iubit, Majestatea Sa, Regele Mihai I al Romaniei! Regret din tot sufletul ca am ratat sansa sa fim, din nou, o tara cu monarhie constitutionala, deindata de dupa revolutia din 1989.

  31. lesevschi eugenia says:

    Condoleante sincere si cu tristete ca multi alti romani va scriu. Glorie , neiutare si iubire vesnica Majestatii Sale Regele Mihai , iubitul nostru Rege! Dumnezeu sa-l odihneasca in Pace si Lumina!

  32. Doina Nita says:

    Emotionant ! Sarbatori cu pace in suflet !

  33. Anna Maria says:

    Imagini minunate şi în acelaşi timp triste!
    Dumnezeu să- l odihnească în pace pe REGELE MIHAI!

  34. gioia ifrim says:

    minunat.sarbatori fericite!

  35. Doris Feher says:

    Superbe imagini! Au o încărcătura tristă.

  36. Dr. Cecilia-Carmen Patrascan says:

    Sunteti iubiti si admirati! Sarbatori inmiresmate si binecuvantate!

  37. Birsan Mirabela says:

    Dumnezeu sa se indure de sufletul Regelui, si sa va dea putere sa treceti peste aceasta grea incercare!
    Pana si vremea este trista fara Majestatea sa!

  38. DORINA SINGEORGEAN says:

    Minunat ! Tristete multa,multa,dupa iubitul nostru REGE ! Dumnezeu sa va dea putere sa treceti peste aceasta durere si sa duceti mai departe idealurile Domniei Sale,poate..poate,va rasari soaele si pentru tara noastra.

  39. iulia ralia says:

    Imagini care vorbesc despre Sufletul Lui frumos si neuitarea din sufletele noastre!

  40. Eric Cordier says:

    Aceste fotografii ale Alteței Sale Regale Prințesa Sofia sunt extrem de frumoase și se mișcă. Ei îi acordă un omagiu magnific Tatălui Său, Regele Mihail.

  41. Tania Cenusa says:

    trist …dar, frumos ! Pace in suflet , sarbatori linistite ! Dumnezeu sa odihneasca pe Majestatea sa !

  42. mircea says:

    Atmosfera trista…..Dumnezeu e trist…totul e trist in tara asta…oamenii cinstiti corecti le e greu…hotii ..ticalosii sunt in apogeu.
    Se face orice in tara asta ….daca si doctorii isi omoara semenii pentru a vinde organele…totul e fara viitor.ne mancam intreo noi ca niste animale salbatice turbate…de goana dupa averi.
    Dumnezeu sa il odihneasca pe Rege..si sa ii ierte pe cei ce l-au indepartat de tara si pamantul romanesc…nu a fost lasat sa faca bine…ca sa poata face altii rau!

  43. Sanda Florentina Popa says:

    Da, intotdeauna intr-o fotografie se vede sufletul din acel moment al artistului care o realizeaza. Este sfasietoare tristetea din aceste imagini si regasim in ele si o parte din suferinta noastra, a celor care il stimam, pretuim, iubim pe Majestatea Sa Regele Mihai si pe care acum il vedem doar de la foarte mare distanta.
    Este rece distanta aceasta, rece si neinduratoare…
    ”Intram intr-o noua era” si…va rugam, Majestate, sa ne ajutati in continuare …

  44. Gloria Andersson says:

    Multumim pentru ca ati impartasit aceste imagini cu noi. Sunt impresionante! Dumnezeu sa il odihneasca pe dragul nostru Rege. Iar Familiei Regale sa ii dea sanatate, fericire si puterea sa continue munca atat de ordonata si de roditoare de pana acum. 2018 sa fie un an mai bun. Doamne ajuta!

  45. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    COPLESITOARE IMAGINI PRIN MESAJUL LOR DE TRISTETE !
    MAJESTATII SALE REGELUI NOSTRU II CEREM IERTARE SI IL RUGAM SA NE VEGHEZE DIN CER !

  46. Victor De Angelis says:

    wow…. absolument fantastique !!!!

  47. Alexandra says:

    Regele Mihai este printre noi .Tot timpul.

  48. Superb! Dumnezeu să-l odihnească în pace pe REGE! Sufletul lui va ocroti pământul românesc. Foarte frumos

  49. Un Roman says:

    Superbe poze. Felicitari Principesei Sofia a Romaniei. Din pacate, in ultimul rand al textului de mai sus, s-a strecurat o greseala inacceptabila pentru o pagina de internet a unei familii regale.
    “Imortalizat de obiectul aparatului de fotografiat…”
    Corect ar fi fost
    “Imortalizat de obiectivul aparatului de fotografiat…”
    Dar nu este nici o problema, ne-am obisnuit ca limba Romana sa fie calcata in picioare de personaje cu titlu nobiliar care se autoproclama “A” sau “Al” Romaniei, dar cu o pagina de internet in limba Franceza.

    http://sophie-de-roumanie-photographie.com/

    Stiu ca probabil voi fi judecat de multi care vor citi acest mesaj, dar sunt plecat din tara de cativa ani si nu am uitat sa-mi vorbesc limba, ba chiar de fiecare data cand am ocazia sa vorbesc in romaneste o fac cu deosebita placere si mandrie, asa cum sunt convins ca o facea si Majestatea Sa Regele Mihai. Din pacate dupa moartea Majestatii Sale, personajele ramase in familia regala nu mai pastreaza decat titlul de “A” sau “Al” Romaniei, sufletul vorbindu-le in cu totul alta limba.

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe Majestatea Sa Regele Mihai.

  50. Cristina-Adriana Popescu says:

    Savirsinul e trist, dar fotografiile sunt deosebite!

Leave a Reply to Elena Lisac Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50000051
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate