Săptămâna la Săvârșin, 21-27 februarie 2022

Luni, 21 februarie, Majestatea Sa și Principele Radu au avut o ședință de lucru cu directorul Fundației Colecția Familiei Regale.

În aceeași zi, la castel au fost primiți colaboratorii la proiectul de restaurare a Caselor Țărănești din Parcul Regal.

Tot luni, Custodele Coroanei s-a întâlnit cu reprezentanții Ocolului Silvic Regal Săvârșin.

Marți, 22 februarie, Majestatea Sa Margareta a avut o întâlnire online cu directorul executiv al Crucii Roșii Române.

Marți, 22 februarie, Custodele Coroanei a primit delegația de profesori de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară “Regele Mihai I” din Timișoara, condusă de rectorul instituției, profesorul universitar Cosmin Alin Popescu.

Miercuri, 23 februarie, Majestatea Sa Margareta a prezidat online ședința Comitetului de Direcție al Societății Naționale de Cruce Roșie din România.

Joi, 24 februarie 2022, Custodele Coroanei și Principele Radu au primit pe dl Horațiu Rada, reprezentând compania de ape minerale AUR’A.

Tot joi, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au primit pe doamna Aniela Mladin, reprezentând compania GualaPack Nadab.

Vineri, 25 februarie, Custodele Coroanei a prezidat o reuniune online a Comitetului Director al Fundației Regale Margareta a României.

2 comentarii

  1. Mult succes si ajutati vä rog pe cetäteni din Ucraina….

    MULTUMESC foarte mult…..

  2. Odata cu venirea primaverii,
    Urez Maiestatii Sale Regina ,Custode al Coroanei dar si Suveran de drept al Romaniei o primavara in culorile dorite si multa sanatate! Aceleasi ganduri pentru intreaga Familie Regala!
    Nu in ultimul rand spiritul traditiei noastre de primavara sa se reverse si asupra personalului feminin din Departamentul de Comunicare al Casei Regale!
    Cu adanca plecaciune si deosebit respect
    Gabriel Ungureanu

Leave a Reply to Melzer, D.-Germania-Germany-Deutschland Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50015462
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate