Săptămâna la Palatul Elisabeta, 8-12 octombrie 2018

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a primit la Palatul Elisabeta miercuri, 10 octombrie 2018, o echipă de televiziune condusă de jurnalistul american John Florescu. În Salonul Alb, Majestatea Sa a înregistrat un interviu care va făcea parte din filmul documentar “Maria, inima României” dedicat suveranei României Mari, realizat de dl Florescu la compania Chainsaw Film Production.

Luni, 8 octombrie 2018, Alteța Sa Regală Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta pe dl Horațiu Nicolau, reprezentant al firmelor internaționale Pelikan și Herlitz, cu sediul central în Republica Federală Germania. A fost prezent la întâlnire dl Ion Tucă, directorul Casei Majestății Sale Custodele Coroanei.

În numele Majestății Sale Custodele Coroanei, marți, 9 octombrie 2018, Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta pe ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii India la București, Excelența Sa dl Thanglura Darlong.

În numele Majestății Sale Custodele Coroanei, miercuri, 10 octombrie 2018, Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta pe ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Armenia la București, Excelența Sa dl Sergey Minasyan.

Joi, 11 octombrie 2018, Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta pe dl colonel Ionuț-Cătălin Sindile, Împuternicit Inspector General al Jandarmeriei Române, însoțit de Șeful Statului Major, dl colonel Gheorghe-Sebastian Cucoș.

Joi, 11 octombrie 2018, Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta pe dl Liviu Jicman, directorul general al Muzeului Național Cotroceni.

©Daniel Angelescu

2 comentarii

  1. Giurcanu Cătălin says:

    Am avut neplăcerea să citesc despre întâlnirea dintre Principele Radu și măreții conducători ai Jandarmeriei: Cucoș și Sindile. Legăturile pe care le cultivați, îmi arată că investiția PSD-ului în Casa Regală a dat roade. Calea Casei Regale începe să nu mai fie tangentă cu poporul român și, din păcate, onoarea domniilor voastre începe să devină un produs cu prețul foarte bine definit… Văd că Principele Radu lucrează 24/24 pentru a fi sigur că nici un român nu va mai dori un rege pe tronul României.
    Felicitări !

  2. Răspuns dlui Cătălin Giurcanu says:

    Domnule Giurcanu,

    În luna iunie 2018, Alteța Sa Regală Principele Radu a primit propunerea generoasă a autorităților spaniole de a iniția un program de cooperare între Jandarmeria Română și Guardia Civil.

    Acesta a fost motivul prezenței inspectorului general și a inspectorului general adjunct ai Jardarmeriei Naționale la Palatul Elisabeta.

    Ulterior, Principele Radu a vizitat, în iunie 2019, Guardia Civil la Madrid, pentru același proiect.

    Secretariatul Regal

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50362120
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate