“Royal Afternoon”, întâlnire consacrată legăturilor economice românești

Pentru al doilea an consecutiv, compania RSM România, specializată de mai bine de un sfert de secol în servicii globale de audit, taxe și consultanță, a fost aseară gazda evenimentului “Royal Afternoon”, care a reunit reprezentanți ai Camerei de Comerț Româno-Britanice, ai Camerei de Comerț România-Țările de Jos și ai Camerei de Comerț Belgia-Luxemburg-România-Moldova.

ASR Principele Radu a răspuns invitației dlui Dan Schwartz, managing partner și co-fondator al companiei românești (care face parte din rețeaua mondială RSM, cu birouri în 120 de țări ale lumii).

La eveniment au luat parte reprezentanți ai unor companii din Uniunea Europeană și ai unor organizații neguvernamentale.

Cu concursul Fundației Regale Margareta a României, seara s-a bucurat de participarea a patru tineri muzicieni, bursieri ai Programului Național “Tinere Talente“.

Cele șase vizite externe pe care Asociația Casa Majestății Sale le organizează anual pentru Custodele Coroanei și Principele Radu includ, de fiecare dată, o componentă economică, atât pentru intensificarea investițiilor și a schimburilor comerciale dintre România și țări ale lumii, cât și pentru consolidarea și punerea pe hartă, în țări ale UE, a comunităților locale românești.

1 comentariu

  1. Foarte frumos Royal decorat.
    Vä dorim mult succes, sänätate si multe complimente, pentru viitor……

Lasa un comentariu

© 2007-2022 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 41594905
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate