“România, o călătorie regală” la a IX-a ediție

În zilele de 22-25 septembrie 2016 se va desfășura a  noua ediție a evenimentului “România, o călătorie regală”, organizat de Casa Majestății Sale Regelui Mihai I.

La invitația Custodelui Coroanei, vor veni în țara noastră un număr de 50 de personalități  din Franța, Marea Britanie, Germania, Elveția, Spania, Austria, Grecia, Belgia, Slovenia, Suedia și SUA. Invitații din acest an sunt oameni de artă, oameni de afaceri, profesori, medici, reprezentanți ai unor instituții publice și ziariști.

Călătoriile regale au fost inițiate de Regele Carol I și Regina Elisabeta, sub numele de “Croaziere regale pe Dunăre”, în anii 1870. După întoarcerea în țară, Familia Regală a găzduit călătorii regale în anii 2004, 2005, 2006, 2008, 2009, 2010, 2011 și 2015. Ele au cuprins Delta Dunării, Dobrogea, Oltenia, Transilvania, Valea Mureșului, mânăstirile din jurul Bucureștiului, orașele de pe Dunăre, Sinaia, Săvârșin și capitala țării.

Ediția 2016 a evenimentului “România, o călătorie regală” cuprinde orașele Cluj, Alba Iulia și București. Printre cei 50 de invitați se numără personalități care iau cunoștință pentru prima oară de cultura, arhitectura, ospitalitatea și tradițiile României. Evenimentul va coincide cu sărbătoarea a 20 de ani de la căsătoria Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, care a avut loc departe de țară, la 21 septembrie 1996, în Elveția.

4 comentarii

  1. Toate cele bune!!Felicitari!!Si multe impliniri ASR Custodele Coroanei Principesa Margareta si consortul Principele Radu Sanatate si multe bucurii mici si mari alaturi de Casa Regala si Familia Regala!!

  2. Emilian T.Vandenboer says:

    Multa fericire, liniste si in continuare “casa de piatra” doresc din toata inima
    MS Regale REGINEI Margareta a Regatului Romaniei si Altetei Sale Printului Consort Radu al Regatului Romaniei.
    Da, deschideti Portile Regatului Romaniei si duceti mai departe numele Regatului Romaniei pe noi fagasuri, pe cele mai inalte creste ale Europei, faceti din Regatul Romaniei o stea alaturi de celelalte tari Monarhice ale Europei si ale lumii intregi.
    Dumnezeu este alaturi de Regatul Romaniei, Biserica stie ca Regatul Romaniei
    va fi ajutat si de Dumnezeu in a-si relua locul de onoare care ii revine in cadrul european si mondial.
    Actiunile Casei Regale de Romania pentru proslavirea Patriei in lumea intreaga sunt atat de unice incat cinste si onoare ACELORA care stau la baza acestor actiuni.
    Cu adanc respect fata de MS Regala Regina Margareta a Romaniei
    Cu adanc respect fata de Alteta Sa Regala Printul Consort Radu al Romaniei
    Cu adanc respect fata de membrii Casei Regale de Romania care ne reprezinta in lumea intreaga !
    Sa Va binecuvanteze Dumnezeu pentru binele care-l faceti Patriei
    Emilian T.Vandenboer

  3. Mariana Berinde says:

    Familia Regala a Romaniei,sunteti singura purtatoare a sperantei de bine pentru viitorul Romaniei.Bunul Dumnezeu sa va binecuvanteze!

  4. Andreea Vasilca says:

    Multi, fericiti si binecuvantati ani, Majestatilor Voastre!

    Iar noi sa avem inima deschisa spre invatarea si aflarea Adevarului in ceea ce priveste familia si valorile autentice, deschiderea catre tot ceea ce inseamna cultura, lumina, educatie, civilizatie, pastrarea cu sfintenie a istoriei!

    Sunt momente foarte grele pentru romanii acesto zile, poate mai grele ca niciodata din punct de vedere psihologic si spiritual!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50354968
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate