Consiliul Director FRMR, octombrie 2023

La Palatul Elisabeta, în cursul după-amiezii de miercuri, 4 octombrie 2023, Majestatea Sa Custodele Coroanei a prezidat întâlnirea Consiliului Director al Fundației Regale Margareta a României, care a discutat activitățile și proiectele organizației pentru restul anului în curs. La reuniune au luat parte ASR Principesa Sofia, domnul Mugurel Mărgărit (directorul executiv al organizației), doamna Anca Harasim, domnul S-P O’Mahony, doamna Monica Minoiu, doamna Ioana Petrea, doamna Iuliana Rada și domnul Adrian Curaj.

Fundația a fost creată acum 33 de ani, având ca membri fondatori pe Regele Mihai I și pe Majestatea Sa Margareta. Astăzi, organizația are o bogată serie de proiecte, mult apreciate în societatea românească:

Ajutor pentru Refugiați * CONFER – Consolidarea Organizațiilor Non-guvernamentale prin Fundraising și Eficientizarea Rezultatelor * Fondul Special pentru Copii * Fondul pentru Vârstnici * Telefonul Vârstnicului * Tinere Talente * Centrul Comunitar Generații * Centrele Generații * Cluburile Generații * Investiție în Mediul Rural * Școala Generații – Prevenirea abandonului școlar prin implicarea comunității * SOLIDAR pentru Economie Socială

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50518542
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate