Remembrance Day 2015

Duminică, 8 noiembrie 2015, Alteța Sa Regală Principesa Maria a României a luat parte, la Cimitirul Eroilor Britanici din Tâncăbești, la ceremonia militară organizată de Ambasada Majestății Sale Britanice, cu prilejul zilei veteranilor din Commonwealth, Remembrance Day.

Au participat reprezentanți ai instituțiilor Statului, ai Corpului Diplomatic acreditat la București, atașați militari ai unor țări, cetățeni britanici care trăiesc în România și o delegație a Asociației Veteranilor de Război.

La începutul secolului trecut, “Remembrance Day” a fost creată pentru a sărbători eroii britanici ai Primului Război Mondial, iar luna, ziua și ora au fost alese pentru a onora Armistițiul. În fiecare an, la ora unsprezece, în a unsprezecea zi a lunii a unsprezecea, britanicii, purtând un mac roșu la piept, își amintesc de sacrificiul eroilor dispăruți pe câmpul de luptă. După Al Doilea Război Mondial, comemorarea a fost extinsă în omagierea eroilor celor două războaie ale secolului XX. Iar începând cu anii 1980, sunt comemorați și eroii contemporani, cei dispăruți în recentele conflicte militare din lume.

 

3 comentarii

  1. Emilian T.Vandenboer says:

    Un gest deosebit din partea Casei Regale de Romania !
    Traiasca Monarhia !
    Traiasca Regele – speranta Regatului Romaniei.
    Nimic fara Dumnezeu !
    Emilian T.Vandenboer

  2. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    FAMILIA REGALA A ROMANIEI ISI INDEPLINESTE ATRIBUTIILE
    STATALE !
    TRAIASCA REGELE !

  3. Cristian Sandu says:

    Cit de promitatoare esta relatia dintre Armata si Casa Regala!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50458718
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate