Regele Petru al II-lea al Iugoslaviei

Luni, 18 ianuarie 2013, rămășițele pământești ale Regelui Petru al II-lea s-au întors în Serbia. Regele Petru s-a născut în 6 septembrie 1923 și a murit la 3 noiembrie 1970, în Statele Unite ale Americii, la vârsta de 47 de ani. A fost fiul Regelui Alexandru I și al Reginei Maria (născută Principesa Mărioara a României). Așadar, Regele Petru al II-ea a fost nepotul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria ai României.

Demn de respect este faptul că repatrierea rămășițelor pământești ale Regelui Petru s-a făcut într-o armonioasă conlucrare a Guvernului, Bisericii Ortodoxe și Casei Regale din Serbia.

Alteța Sa Regală Principele Moștenitor Alexandru al II-lea, în discursul ținut la ceremonia repatrierii, a adus mulțumiri autorităților și Bisericii și a subliniat importanța istorică a revenirii, după 72 de ani, a Regelui Petru al II-lea pe pământul Serbiei. Ceremonia de înmormântare va fi fixată mai târziu, anul acesta, la catedrala de la Oplenac, necropola Familiei Regale.

Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Moștenitor Alexandru al II-lea sunt veri, iar părinții lor, Regele Mihai și defunctul Rege Petru au fost veri primari. Regele Carol al II-lea și Regele Alexandru I al Iugoslaviei au fost cumnați, cel din urmă fiind singurul monarh străin care a primit vreodată gradul de mareșal onorific al Armatei României.

Viața Regelui Petru al II-lea și a Reginei Alexandra (născută Principesă a Greciei și Danemarcei) a fost una plină de zbucium și de suferință. Pribegia din timpul și de după cel de-al Doilea Război Mondial a întregit destinul încercat al Suveranului sârb.

Articol în Washington Post

Biografia Regelui Petru al II-lea al Iugoslaviei

6 comentarii

  1. Alexandru says:

    Alteta Voastra Regala,

    Serbia merita din plin tot respectul nostru pentru readucerea Regelui Petru al II-lea in patria in care s-a nascut si pentru incercarea extraordinara de a-si recupera istoria si traditia sa monarhica. De asemenea, ma simt mandru ca Romania a deschis acest drum al recuperarii istoriei nationale prin readucerea in 2003 a MS Regelui Carol al II-lea in tara al carei Suvern a fost timp de 10 ani. Macar in acest domeniu am putut fi primii in Europa, ceea ce ar trebui sa fie un motiv de mandrie nationala!

    Cu deosebit respect si profunda stima fata de Alteta Voastra Regala!

  2. Cristina-Adriana Popescu says:

    Alteta Voastra Regala, poate intelegem chiar dintr-o poveste cu final intarziat ca aceasta, cate porti ne sunt larg deschise, in fata carora noi stam si meditam, in loc sa patrundem sa vedem cum ar fi sa existe aceste relatii oficializate!

  3. Demnă de laudă readucerea în actualitate a unei tragice figuri a istoriei europene, un alt descendent al monarhilor români obligat să trăiască departe de țara natală. O existență scurtă, dar plină de evenimente dramatice, culminând cu exilul amar. S-a împlinit, la acest început de an, un act de dreptate, prin repatrierea osemintelor fostului rege al Serbiei. Vă rugăm, Alteță Regală, a ne ține la curent, mereu, cu evenimentele de seamă ale zbuciumatului nostru continent!

  4. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Evenimentele istorice ne-au oferit adesea imagini splendide din viata si rolul REGILOR in procesul de dezvoltare a societatii. Frumusetea faptelor remarcabile a fost umbrita insa de destine triste datorate tragicelor intamplari care au schimbat cursul firesc al istoriei. Cu durere ne indreptam gandul catre CEI REMARCABILI dar nedreptatiti de istorie. Starea sufleteasca apasatoare este amplificata si datorita legaturilor de rudenie dintre REGELE PETRU al II – lea si CASA REGALA a Romaniei. Tot respectul fata de efortul depus de Guvernul, Biserica Ortodoxa si Casa Regala din Serbia pentru readucerea REGELUI PETRU AL II-lea in tara natala. Un gand pios fata de memoria SUVERANULUI sarb al carui nobil suflet, cu siguranta priveste din inaltul cerului.

  5. Diana Lucia Zotescu says:

    Alteta Voastra,

    Multe sunt valorile morale si istorice garantate de Monarhia constitutionala, indiferent de tara la care ne-am referi. Unul insa imi apare mie -si cu siguranta ca sunt mult mai multe – ca statator la temelia consolidarii unui climat de incredere intre tari si natiuni: faptul ca inrudirea dintre Familiile Regale ale Europei se oglindeste si in modul in care natiile lor se raporteaaza unele la altele.

    Luand doar exemplul Serbiei, faptul ca Suveranul Ei este descendentul iubitilor nostri Suverani Ferdinand si Maria ne face sa-i privim nu doar …geografic, ca niste vecini, ci ca pe niste rude apropiate. Trebuie sa recunosc faptul ca abia acum gandesc astfel, dar ma bucur ca, chiar cu intarziere, acest declic s-a produs. Si cate alte astfel de aspecte introduse in viata noastra zilnica de existenta Familiei Regale printre noi si de modul exceptional in care Membrii Sai au facut cinste Romaniei prin tot ce au intreprins nu au contribuit, in ultimii 22 de ani, la o benefica schimbare de perspectiva in modul nostru de a judeca lucrurile !!!

    Poate vor pricepe si guvernantii nostri ceva de aici si vor lua exemplul Serbiei in vederea unei dorite schimbari de atitudine fata de Casa Regala.

    Cu aceeasi veneratie si loialitate,
    Diana Lucia Zotescu

  6. Alexandru-Grigore PISOSCHI says:

    Onoare Bisericii Ortodoxe Sarbe si Guvernului pentru ajutorul dat Casei Regale a Serbiei in aducerea in tara a ramasitelor pamantesti ale ultimilui rege incoronat – Petru al II-lea !
    Acelasi ajutor il dorim si noi, romanii, din partea Bisericii Ortodoxe Romane si Guvernului pentru aducerea in tara a ramasitelor pamantesti ale devotatei Regine Mama Elena !
    Fie ca aceasta dorinta sa se implineasca iar Dumnezeu sa ne fie intr-ajutor !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50544912
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate