Regele Mihai și Regina Ana, ianuarie 2016

Săptămâna viitoare, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor face o vizită privată în Elveția, în care vor petrece câteva zile alături de Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana.

Familia Regală a fost împreună la mijlocul lunii decembrie, în Elveția, înaintea sărbătorilor de Crăciun de la Săvârșin. Acum, după sărbători, Altețele Lor Regale vor duce cu mașina în Elveția cadourile, felicitările și mesajele primite de Majestăților Lor în România, cu ocazia Crăciunului 2015 și Anului Nou 2016.

Cu ocazia șederii în Elveția, Majestățile Lor și Altețele Lor Regale vor lua parte la un prânz festiv, la care vor fi invitați prieteni de familie.

Cele mai recente fotografii ale Majestăților Lor înfățișează pe Regele Mihai și Regina Ana la reședința privată din Elveția. ©Alain Morvan

45 comentarii

  1. Pantea Alexandru-Sorin says:

    Multa sanatate Majestatile Voastre! Va iubim!

  2. Mihaela Doina Mazăre says:

    Pace și putere sufletească! Sfântul Arhanghel Mihail să vă ocrotească, să ne ocrotească! Vă purtăm în suflet ca pe niște părinți drepți și înțelepți ai României ! Să ne trăiți, Majestățile Voastre!

  3. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    DIN TOATA INIMA : MULTA SANATATE INTRU MULTI ANI, MAJESTATILE VOASTRE !

  4. Anca says:

    Multa sanatate! Va iubesc!

  5. radu puspana says:

    Doresc Majestatii Sale Regina multa sanatate, putere si revenirea grabnica acasa, in Romania. Ii duc dorul si cred ca avem nevoie de exemplul Majestatii Sale. Traiasca !

  6. Constantin Cortez says:

    La mulţi ani şi multă sănătate Majestăţilor Lor Regele Mihai şi Regina Ana! Mă înclin cu deosebit respect.

  7. MARIA says:

    VA IUBIM !

  8. ionelcoroiu says:

    La multi ani cu sanatate si cit mai multe bucurii !!

  9. ROXANA AMBROZIE says:

    Doresc sanatate si senin Majestatilor Lor Regele Mihai si Regina Ana

  10. Mihaela Ionescu says:

    Vă mulțumim din suflet că i-am putut revedea pe Majestățile Lor, ne este tare dor! Așteptăm vești bune în continuare și ne rugăm pentru sănătatea Voastră, pentru liniște sufletească și pentru împlinirea datului de la Dumnezeu- Monarhie! Sunt convinsă că românii vor face voia Sa, așa cum a fost lăsat. Sper doar ca aceasta să se-ntâmple cât mai curând. Trăiască Regele și Regina! Amin.

  11. Petrescu Carmen says:

    Multa sanatate Majestatile Voastre! La multi ani!!!

  12. Nico says:

    La Multi Ani cu Sanatate Majestatilor Lor Regele Mihai si Regina Ana! Romanii Va iubesc!

  13. Marioara says:

    LA multi ani cu sanatate Majestatilor Lor Regele Mihai si Regina Ana !! Va iubim !

  14. Anghel Marioara says:

    La multi ani cu sanatate Majestatilor Lor Regele Mihai si Regina Ana !! Va iubim !!

  15. Stefan Nicolau says:

    La multi ani , Majestatile Voastre !

  16. Marin Mihail says:

    Ma inclin in fata Voastra si urez, din suflet, multa sanatate Majestatilor Voastre!

  17. Dragu Popian Linus says:

    Totdeauna v-am iubit, venerat si dorit, eu, familia mea, prietenii mei. Cu toate riscurile. Fitzi binecuvàntati, Majestàtile Voastre !

  18. Michail Ifrim says:

    Ar fi binevenit sa se realizeze cu ocazia acestei vizite un reportaj video cu Majestatile Lor. Pentru ca circula pe internet o parere cum ca Regele a murit dar ca este tinut intr-un laborator de conservare. Imi cer iertare ca am pomenit de asa ceva, dar vad necesara dezmintirea unei asa pareri. Imi doresc din tot sufletul ca Majestatea Sa Regele sa fie sanatos si sa poata veni anul acesta in Tara!

  19. Marioara Petruse says:

    Respect si Rugaciuni pentru Majestatea Voastra!!!!Doamne ajuta!

  20. Simion Botos says:

    Sa ne traiesti majestate ,ma bucur sa va vad zimbind,dumnezeu sa va binecuvinteze!fam.botos simion din baia mare

  21. Ramnicianu Anton says:

    Un om care lumineaza un veac. Respect si admiratie!

  22. Cristian Sandu says:

    Tehnica manipularii prin zvonistica nu este noua dar, daca este facuta in mod stupid, nu are sorti de izbinda! Ma bucur ca marea majoritate a romanilor a demonstrat capacitate de a discerne! Zile placute Familiei Regale reunite la Aubonne!

  23. Cristian says:

    Nihil Sine Deo!!!!

  24. Emilian T.Vandenboer says:

    La Multi Ani !
    Cu adanc respect si consideratiune
    Emilian T.Vandenboer

  25. bliss1ro says:

    cat trebuie sa ne mai rugam pentru vietile lor,,cat trebuie sa mai dureze, cat trebuie sa mai cersim pentru ce este al nostru..
    avem nevoie de de rege si regina..
    cat ne mai bucura Dumnezeu cu prezenta lor?
    si ei si Dumnezeu si noi nu mai avem timp

  26. ZOLTAN ANA says:

    multa sanatate si iubire consideratie !traiasca casa regala a ROMINIE ,DE POPOR SI TARA IUBITOARE !ISTORIA NU MOARE ,RAMINE IN PICIOARE PE VECI !

  27. Pasculea Toma says:

    Multa sanatate ,si multa bucurie….si sa traiti impreuna cu noi si anii in care ne-ati lipsit….TRAIASCA REGELE NOSTRU MIHAI DE ROMANIA,….TRAIASCA CASA REGALA A ROMANIEI…!

  28. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Cea mai stralucitoare raza de soare ne surade in suflet odata cu vizualizarea fotografiilor. Imaginile sunt cel mai frumos cadou pe care ni- l daruieste luna ianuarie . Multa sanatate REGELUI MIHAI si REGINEI ANA !!! VA IUBIM ! Dumnezeu sa va binecuvanteze necontenit ! Traiasca Familia Regala a Romaniei !

  29. Dan Ioan Moldovan says:

    Va rog, Altetele Voastre, sa transmiteti Majestatilor Lor Regele meu si Regina mea multa sanatate si iubire si deosebit respect, din partea mea! Traiasca Regele in Pace si Onor!

    Va multumesc pentru aceasta oportunitate!

    Cu toata consideratia,
    Dan Ioan Moldovan

  30. Doresc MS Mihai I al Romaniei si MS Reginei Ana a Romaniei multa sanatate si numai bucurii. Traiasca Casa Regala a Romaniei!

  31. Florian Munteanu says:

    Multa sanatate si numai bucurii Majestatilor Voastre! Romania va iubeste! Traiasca Regele!

  32. Ne-ar bucura nespus să vedem fotografii cu Familia Regală reunită în vizita de săptămâna viitoare.

  33. nicu dragomir says:

    Intr-un multi ani Majestatilor noastre,sa va mai tina D-zeu ca ROMANIA sa ajunga din nou regat iar noi sa ne mandrim cu dumneavoastra .D-zeu sa ne ajute pe toti romanii.*LA MULTI ANI MAJESTATE*

  34. Ioan Ionescu says:

    Pentru poporul roman Majestatile Voastre sunteti Parintii Natiunii Romane, legatura sfinta intre Tara obidita si Prea Sfintul Dumnezeu.Noi stim ca de o viata va daruiti cu generozitate regala propasirii neamului romanesc, asa cum in ultimii 150 de ani doar Regii nostri au mai facut-o.Ne rugam mereu sa invingeti orice rau, sa va apere Cel de Sus in fiecare clipa, si suntem vesnic atenti si receptivi la vorbele si faptele Voastre, cu mare dragoste si dor.Va asteptam de 70 de ani sa reveniti pe Tron, sa ne pastoriti asa cum Va este menirea, vrerea si cum Sfintul Mir Va lumineaza fruntea.Asa cum bine stiti, in lipsa Majestatilor Voastre haitele de lupi sfisie biata tara si obijduitul popor, ca pe o stina din care baciul a fost alungat.Ne doare, Mariile Voastre, si pierim incet fara dragostea, mila, sfatul si apararea voastra regeasca.Ne simtim ca pruncul ramas fara mingiierea maicii sale, singura care-i intelege suspinul.Cu lacrimi in ochi, in genunchi, Va rugam , ajutati-ne, asa cum ati mai facut-o de atitea ori. Dumnezeu sa Va binecuvinteze ! NIHIL SINE DEO ! NIHIL SINE REX !

  35. Ioana Somodi says:

    La multi ani! Multa , multa, sanatate si ani multi de trait impreuna.
    Va iubim mult.
    Sa ne traiti Majestate!

  36. Ioana Somodi says:

    Dumnezeu sa va binecuvanteze alaturi de majestatea sa REGINA ANA.
    Sunt fericita ca existati, ca va vad zambind si ma rog bunului Dumnezeu sa va binecuvanteze, multi ani de acum incolo.
    Ioana Somodi

  37. serban-victor neagu says:

    Sa ne traiasca Regele Mihai I si Casa Regala a Romaniei! Ajuta-ne, Doamne.†. Amin. LA MULTI ANI!!!

  38. Sava Ileana says:

    Pentru mine, reprezentati respectul,dragostea si corectitudinea pe care as fi vrut
    sa ne-o puteti reda, prin conducerea aceste tari atit de minunate, cu intelepciunea si iubirea cu care v-a daruit bunul Dumnezeu .
    Va doresc din inima LA MULTI ANI !!
    Cu respect I. Sava.

  39. Florin A. says:

    Dumnezeu să ni te țină sănătos întru mulți ani Majestate

  40. Gheorghe Margin says:

    Nu sunt monarhist dar admir eleganța, consecvența și bunul simț de care dau dovada membrii familiei regale! Viața regelui trebuie să fie un model pentru fiecare cetățean! Vă mulțumesc pentruca faceți cinste României!

  41. M.Viorica says:

    “Și chiar dacă aș avea darul proorociei, și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.”
    1 Corinteni 13:2

  42. Ana Hismicher says:

    Le doresc Majestatilor Sale multa sanatate bucurie si liniste sufleteasca ! Monarhia salveaza Romania !

  43. zanet floarea says:

    Sanatate , bucurie si speranta le doresc Regilor mei.

  44. Pentru dragostea de tara care v-a mistuit in toti anii pribegiei,Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca.Pentru noi sunteti un model,cu multa admiratie si respect ma inclin inaintea dvs.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54151986
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate