Regele Mihai, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Iași

 

Săptămâna aceasta încep evenimentele consacrate sărbătoririi din anul 2012 a zilei de 10 mai. Începând de astăzi, zi de zi, voi scrie în jurnalul online despre fiecare acțiune publică în parte.

Marți, 8 mai, la ora 17, în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, Principesa Moștenitoare și cu mine vom primi delegația Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Senatul Universității a votat conferirea înaltului titlu academic Majestății Sale, cu ocazia împinirii vârstei de 90 de ani. Evenimentul va avea loc în absența Regelui Mihai, care va fi reprezentat de Principesa Moștenitoare.

Ceremonia va cuprinde intonarea Imnului Regal și a imnului universitar Gaudeamus Igitur, citirea unui Laudatio de către un reputat om de știință al universității, primirea însemnelor titlului academic de către Principesa Moștenitoare, în numele Regelui, și citirea răspunsului Majestății Sale. Solemnitatea din Sala Regilor va fi urmată de o recepție în Sufrageria mare a Palatului Elisabeta.

Un număr de 28 de profesori, în frunte cu rectorul, prorectorii, decanii și membrii Senatului Universității Alexandru Ioan Cuza, vor fi prezenți la ceremonia de la Palatul Elisabeta. Presa are, desigur, acces la întreaga ceremonie.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași a sărbătorit o sută cincizeci de ani de existență. Clădirea ei istorică este ctitorie a Regelui Carol I și întreaga sa existență de un secol și jumătate este strâns legată de Coroană și de valorile și principiile ei fundamentale.

Majestatea Sa va fi prezentă la evenimentele care vor urma. În dimineața de 10 mai, Regele Mihai va depune flori la statuia Regelui Carol I din Piața Palatului Regal. În după-amiaza zilei de 10 mai, Majestatea Sa va deschide sărbătoarea Garden Party 2012, cea mai amplă acțiune publică a Palatului Elisabeta, ce va reuni 3,000 de participanți.

9 comentarii

  1. Viorica Gall says:

    Doresc Altetelor Voastre Regale , Principesei Margareta si Principelui Radu ai Romaniei, ,ca la toate evenimentele care vor avea loc , incepand cu data de 8 Mai unde desigur prezenta Casei Regale este de neconceput, sa fie de bun augur si sa se implineasca dorinta romanilor de a fi restaurata Monarhia. Romania este trista fara Monarhia ei, Si pentru ca toate sa revina pe drumul cel bun, eu personal, va asigur ca ma voi numara printre furnicutele mici si multe care vor aduna bob cu bob roadele lanului de grau . In ceea ce priveste activitatile la care Casa Regala este prezenta nu numai in plan cultural , doresc sa aveti in jurul Altetelor Voastre Regale, personalitati adevarate, oameni de bine si oame

    ni care au in sange dragoastea de patrie,monarhie si popor.Voi fi fericita ori de cate ori va voi sti in apropierea celor care va iubesc cu adevarat.Majestatilor Regale Regelui Mihai si Reginei Ana , cu mult respect le doresc multa sanatate si multe impliniri. Traiasca Monarhia !

  2. Viorica Gall says:

    In ceea ce priveste acordarea titlului Doctor Honoris Causa de catre Universitatea din Iasi, este un titlu pe care Majestatea Sa Regele Mihai al Romaniei il merita cu prisosinta. Felicitari Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei , precum si Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi pentru acordarea acestui titlu, Sincere felicitari Altetelor Regale Principesei Margareta si Principelui Radu ai Romaniei pentru prezenta la acest eveniment.Sunteti, Altetele Voastre, inima si sufletul bunului si dragului nostru Monarh, Majestatea Sa Regele Mihai al Romaniei iar pentru noi , poporul roman, sunteti cea mai frumoasa pereche regala.

  3. Alexandru says:

    TRAIASCA REGELE!

  4. Stelian Rotaru says:

    Imi iubesc Regele si Casa Regala a Romaniei pentru ca sunt patriot. Imi iubesc Tara, Poporul si Istoria lor !
    “Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.”
    M. Eminescu

    Traiasca Regele ! Nimic fara Dumnezeu !

  5. Cu ocazia Zilei Regalitatii Romane un calduros ,,La multi ani!” intregii Familii Regale a Romaniei.Prin aceste minunate evenimente,Regele Mihai a primit implinirea si dreptatea dumnezeiasca,locul de onoare care i se cuvine alaturi de marii eroi care au deschis pagini de neuitat in istoria Romaniei.Din neam romanesc isi trage seva regalitatea romaneasca si Majestatea Sa.Alaturi de Principesa Margareta care seamana bucatica rupta cu tatal,Regele a renascut pe pamantul sau natal ca suveran al tuturor romanilor si ca roman in primul rand.Doua fraze mai am de spus:”Traiasca Regele in pace si onor!” si ,,Monarhia salveaza Romania!”.

  6. dana says:

    traiasca regele romanilor!!!!

  7. Regele Mihai I traiasca in pace si onor!

  8. Herzliche Glückwünsche seiner Majestät König Michael I. von Rumänien.
    Gesundheit, Glück, Zufriedenheit und Gottes Segen mögen Ihre Lebensbahn weiterhin begleiten.
    La Multi Ani
    Herzlichst, Dietmar Melzer
    aus Deutschland

Leave a Reply to dana Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50335043
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate