Recepție și concert la Reședința României de la Londra

În ultima zi a șederii noastre la Londra, pe 8 iunie 2012, Principesa Moștenitoare și cu mine am luat parte la un concert și o recepție organizate de Camera de Comerț Româno-Britanică la Reședința României din Belgrave Square.

Șederea noastră la Londra a fost prilejuită de evenimentele publice din 2-5 iunie, dedicate Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. A fost a șasea vizită externă din anul 2012 a Casei Regale a României.

În ianuarie, la Roma, Majestatea Sa Regele s-a întâlnit cu Suveranul Ordinului de Malta, în februarie, la Bruges, în Belgia, am reprezentat Familia Regală la Colegiul Europei, într-o manifestare dedicată României și Republicii Moldova, în martie am vizitat Principatul Monaco. În aprilie, Principesa Moștenitoare și cu mine am reprezentat Familia Regală a României la căsătoria Principelui Rudolf de Liechtenstein la Istanbul, iar în mai, Regele Mihai, Principesa Moștenitoare și cu mine am participat la evenimentele de la Palatul Buckingham, Castelul Windsor și Ascot dedicate Jubileului de Diamant.

Recepția de la Reședința României a fost organizată pentru a omagia activitatea de 14 ani a doamnei Anne-Marie Martin, CEO al Camerei de Comerț. Domnia-sa se retrage de la Cameră, după o remarcabilă activitate publică.

Recitalul de operă al serii a fost susținut de celebra soprană Nelly Miricioiu, care a încântat audiența cu un repertoriu de cea mai înaltă ținută, din care nu au lipsit arii din Tosca și Gianni Schicchi de Pucini și din La Wally de Alfredo Catalani.

Seara a fost găzduită de ambasadorul României la Londra, dr. Ion Jinga, și de doamna Jinga. Au fost prezenți Lordul Lamont, membri fondatori ai Camerei de Comerț Româno-Britanice, tineri oameni de afaceri și finanțe din capitala Marii Britanii, profesori de la universități britanice și reprezentanți ai comunității românești din Londra.

3 comentarii

  1. Admirative Felicitari ! says:

    Un adevarat maraton, toate angajamentele sociale si economice, deseori nu este usor pentru Altetele Voastre Regale. Nenumarate invitatii de onorat, Sunteti asteptati peste tot, Vi se cere ajutor, zilnic.
    Va admir enorm pentru rabdarea si bunavointa de a comunica si a fi in cat mai multe locuri, alaturi de cat mai multi oameni, indeosebi alaturi de semenii necajiti si bolnavi, alaturi de toti care lupta pentru un viitor demn al umanitatii si umanismului.
    Dumnezeu sa Va inspire si sa Va daruie sprijin, impreuna cu intreaga devotata si harnica echipa, in slujba artei binelui si a intelepciunii.

  2. Gabriela Bucur says:

    AA VV RR, va admir pt. toate activitatile la care luati parte, pt.vizitele pe care le efectuati ,pt.faptul ca suntem si noi informati de tot ceea ce faceti.Pe langa toate acestepreocupari ,indatoriri pe care le aveti, va faceti timp si pt.noi ,cei care va scriu si va urmaresc mereu.Imi permit ca in numele celor care sunt mereu”cu ochii”peCASA REGALA A ROMANIEI ,sa va spun: VA MULTUMIM din suflet .Cu mult respect,Bucur Gabriela

  3. Cristian-Florin says:

    Alteta Voastra Regala,

    Romania are nevoie de Casa Regala, insa putini dintre noi pricep acest lucru. Imaginea tarii este profund afectata de rromii din strainatate si de relatiile tarii noastre cu celellalte state europene si nu numai.
    Ma bucur enorm ca Altele Voastre Regale repezinta un pilon stabil al tarii si sper ca Dumnezeu sa va tina multi ani!

    Cu ganduri de bine si prosperitate, cu o deosebita afectiune,
    Cristian-Florin

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53106816
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate