Evenimentele publice dedicate centenarului morții Regelui Carol I

Sesiune solemnă și expoziție dedicată Regelui Carol I la Academia Română

luni, 6 octombrie 2014

  • La ora 10, în Aula Academiei Române, va avea loc o sesiune științifică dedicată Regelui Carol I.
  • La ora 12, în Sala Theodor Pallady a Bibliotecii Academiei Române, va avea loc vernisajul expoziției “Regele Carol I. 175 de ani de la naștere – 100 de ani de la moarte”. Expoziția este organizată de Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române
  • Vor lua parte Alteța Sa Regală Principele Radu, precum și Alteța Sa Regală Principele Nicolae.
  • Vor fi prezenți membri ai Academiei Române, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai Guvernului României, ai Corpului Diplomatic acreditat la București, precum și personalități ale vieții publice.
  • Accesul presei este permis în baza acreditării prealabile.

Ceremonie de decorări, recepție și dineu la Castelul Peleş

luni, 6 octombrie 2014

  • La ora 18.30, în Holul de Onoare al Castelului Peleș, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta va conferi, în numele Majestății Sale Regelui Mihai I, Decorația Regală Nihil Sine Deo Universității din București, Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universității Naționale de Arte, precum și Universității Naționale de Muzică. Cele patru universități împlinesc, anul acesta, o sută cincizeci de ani de la înființare.
  • Ceremonia va fi urmată de o recepție oficială în Sala de Muzică și de un dineu în Sufrageria de Stat.
  • Alături de Principesa Moștenitoare va lua parte Principele Radu.
  • Accesul presei este liber.

Rugăciune la Curtea de Argeș

marți, 7 octombrie 2014 

  • La ora 12, în Catedrala Arhiepiscopală a Mânăstirii Curtea de Argeș, va fi ridicată o rugăciune de către ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în locul unde odihnesc Regii și Reginele României.
  • Vor lua parte Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.
  • Vor fi prezenți reprezentanți ai autorităților locale și membri ai Casei Majestății Sale Regelui.
  • Accesul presei este liber.

Slujbă de pomenire și lansare de carte regală la Alexandria

miercuri, 8 octombrie 2014 

  • La ora 11, în Catedrala Episcopală „Sfântul Alexandru”, va avea loc slujba de pomenire a Regelui Carol I oficiată de PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. Cu această ocazie, va fi lansată o plachetă memorială dedicată Regelui Carol, realizată de Secția de Numismatică Alexandria.
  • La ora 12, în Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Marin Preda”, va avea loc o lansare de cărți regale, apărute la Curtea Veche Publishing.
  • Va lua parte Alteța Sa Regală Principele Radu.
  • Accesul presei este liber.

7 comentarii

  1. Bucur Gabriela says:

    Felicitari!

  2. Prin Alteta Voastra petalele de crini s-au redeschis in inimile istovite ale romanilor patrioti! says:

    Onoare si recunostinta Marelui Rege Carol I a Romaniei!

  3. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    RECUNOSTINTA SI DEVOTAMENT !

  4. vladut mihaela says:

    Recunostinta vesnica Regelui Carol I cel care a constituit statul romanesc modern recunoscut si apreciat in intrega Europa .Traiasca Casa Regala a Romaniei!

  5. stelian r. says:

    Glorie Marelui nostru Rege Carol I ! Fericire Familiei Regale a Romaniei ! Nimic fara Dumnezeu !

  6. Onoare si recunostinta Marelui nostru Rege Carol I!Ca pasarea Phoenix sa renasteti,pentru binele Romaniei.

  7. Copacean Radu says:

    Glorie Eterna M.S Regele Carol I. Nihil sine Deo! Nihil sine Rex!
    Bunul Dummezeu sa i daruiasca Odihna Vesnica!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 49999571
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate