Principesa Maria, la Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria”

Marți, 19 martie 2019, Alteța Sa Regală Principesa Maria a luat parte la aniversarea centenarului Școlii Profesionale Speciale pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” din București.

În anul 1919, Regina Maria a dorit înființarea primei scoli de fete orfane și surdo-mute din România, recunoscută de Ministerul Instrucțiunii Publice. Înființată prin decret regal, școala va purta numele Școala și Orfelinatul de surdo-mute „Principesa Mărioara”.

În cadrul evenimentului festiv, Principesa Maria a fost invitată să dezvelească bustul Principesei Mărioara și placa comemorativă.

Au luat parte la eveniment Ministrul Educației Naționale, doamna Ecaterina Andronescu, Ambasadorul Republicii Moldova la București, Excelența Sa domnul Mihai Gribincea, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar București, profesori, elevi.

În continuarea evenimentului, Principesa Maria a asistat la un program artistic susținut de elevii școlii. În incheierea vizitei, Alteța Sa Regală s-a adresat audienței mulțumind pentru invitație și adresând felicitări pentru momentul aniversar.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu 

3 comentarii

  1. […] Principesa Maria, la Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” […]

  2. Ludovica Tanasescu says:

    O prezenta cu adevarat REGALA la o aniversare deosebita .Ctitorii acestei institutii scolare au primit dupa un secol recunoasterea bine meritata pentru generozitatea, onestitatea si efortul depus pentru solutionarea unei cerinte umane si sociale .VA MULTUMIM PENTRU PREZENTA.

  3. Vizita Altetei Regale PRINCIPESA MARIA la festivitatea prilejuita de implinirea a 100de ani de la infiintarea Primei scoli pentru fete surde din ROMANIA de catre Prof .LAURENTIA GRIBINCEA BACALBASA .In urma vizitei Reginei MARIA la serbarea pomului de Craciun din 02.02 1022 scoala se va numi ,,Scoala si orfelinatul de fete Principesa Marioara pana in anul 1948.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50017012
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate