Principesa Maria, la inaugurarea Muzeului Vieții Transilvănene

principesa-maria-la-inaugurarea-muzeului-vietii-transilvanene-22-aprilie-2017-foto-dustin-silvey

Sâmbătă, 22 aprilie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a participat la inaugurarea Muzeului Vieții Transilvănene, amenajat în cadrul Castelului Kálnoky de la Micloșoara, județul Covasna.

Recepția oficială a început cu un cuvânt de deschidere al contelui Tibor Kálnoky, preşedintele Fundaţiei Kálnoky, urmat de domnul Christopher Rådlund, directorul Școlii de pictură INTBAU.

Cu această ocazie, Excelenţa Sa domnul Paul Brummell, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a dat citire mesajului Alteţei Sale Regale Principele de Wales.

Contele Tibor Kálnoky şi contesa Anna Kálnoky au fost gazdele acestui eveniment la care au luat parte peste o sută de persoane. Printre invitaţi s-au numărat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, ai organizaţiilor non-guvernamentale, personalităţi ale societăţii civile şi jurnalişti.

Inițiatorul proiectului Muzeul Vieții Transilvănene este Fundația Kálnoky, în parteneriat cu INTBAU Scandinavia și a cuprins un amplu proces de restaurare. Astăzi, reprezintă al doilea muzeu privat din țară, amenajat cu fonduri EEA Grants.

O altă componentă importantă a proiectului este creșterea calității vieții locuitorilor din microregiunea Baraolt, prin acțiuni concrete de consolidare și diversificare a capacității profesionale a 40 de localnici, dezvoltarea și diversificarea economiei locale, dar și îmbunătățirea situației populației de etnie rromă din Baraolt.

principesa-maria-la-inaugurarea-muzeului-vietii-transilvanene-foto-2

principesa-maria-la-inaugurarea-muzeului-vietii-transilvanene-foto-3

Fotografii realizate de Dustin Silvey

4 comentarii

  1. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud.Bihor says:

    Felicitări ! Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  2. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    FELICITARI PENTRU IDEE SI REALIZARE !
    FAMILIA KALNOKY, INRUDITA CU CELE MAI STRALUCITE FAMILII ARISTOCRATE DIN EUROPA, A FOST APROPIATA DE DOMNITORUL TARII ROMANESTI CONSTANTIN BRANCOVEANU, MULTI DIN MEMBRII EI AVAND FUNCTII LA CURTEA DOMNITORULUI ROMAN.
    SPER CA SI ROMANII AU FOST REPREZENTATI IN MUZEUL VIETII TRANSILVANENE.
    ONOARE REALIZATORILOR ! TRAIASCA REGELE !

  3. Diana Lucia Zotescu says:

    Contele Tibor Kalnoky a contribuit foarte mult la refacerea patrimoniului istoric al Miclosoarei si al zonei adiacente. La fel a facut si Alteta Sa Regala Printul de Wales, sedus de pitorescul si farmecul satelor transilvanene si de natura virgina a padurilor si pajistilor ce inca imprejmuiesc aceste sate unde istoria a hotarat sa ramana asa cum era cu secole in urma; satul Viscri a fost doar un inceput pentru Fundatia sa “Mihai Eminescu”. Un proiect ambitios, de o anvergura asemanatoare cu cele doua expuse mai sus, (parte a unuia mai extins – “Proiectul Pentru Transilvania” -), vizand zona Sibiului, Avrigului si a imprejurimilor – proiect la care sper sa-mi aduc si eu modesta mea contributie – este pe cale de a fi pus in opera de cei ce administreaza astazi in mod creator, inteligent, responsabil si cu succes Palatul de Vara Brukenthal din Avrig, precum si de Fundatia “Samuel von Brukenthal” din Sibiu. Academia de Vara “S. von Brukenthal”, amenajarea gradinii baroce (unica in Romania) intinsa pe 17 ha in jurul Palatului de Vara Brukenthal, amenajarea unui rozariu (gradina de trandafiri de soiuri nobile) sunt doar cateva din componentele majore ale acestui mare proiect, componente aflate deja in derulare, beneficiind de suportul profesional al unor inalti specialisti in domeniu din Bucuresti, Cluj, Sibiu si Avrig.

    Iata deci ca initiative private generoase si inteligente pot reusi acolo unde oficialitatile sunt fie indiferente, fie incapabile, fie lipsite de idei si de initiativa (pentru ca, daca ar exista vointa din partea autoritatilor, o mai justa repartizare a banului public si fondurile europene ar putea asigura sustinerea financiara a unor astfel de demersuri culturale de salvare a patrimoniului nostru istoric).

    prof. Diana Lucia Zotescu

  4. Foarte frumos si multe felicitäri si pentru un viitor strälucit ai muzeului acesta.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50359738
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate