Principesa Maria la concertul caritabil Concordia 2022

Joi, 29 septembrie 2022, Alteța Sa Regală Principesa Maria a participat, la Teatrul Odeon din București, la Concertul Caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!“, organizat de Organizația Umanitară CONCORDIA.

Aflat la ce-a de-a șasea ediție, concertul caritabil reprezintă principalul eveniment de strângere de fonduri al anului pentru sprijinul copiilor și tinerilor din casele de tip familial CONCORDIA.

„Îmi face o deosebită bucurie să fiu astăzi aici cu voi și alături de o organizație apropiată sufletului meu. În această seară sărbătorim împreună munca de 30 de ani a Organizației Umanitare CONCORDIA. CONCORDIA este mereu acolo unde contează. Și, pentru acest lucru, merită recunoștința noastră și mai ales sprijinul nostru” a spus Alteța Sa Regală în discursul său.

CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și non – profit, cu un istoric de 28 de ani în România, care are ca misiune susținerea şi (re)integrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, tinerilor și a familiilor aflate în dificultate, spre o viață independentă și autonomă.

Proiectele se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani, Județul Prahova, și se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane, în fiecare an.

Principesa Maria a acordat Înaltul Patronaj Organizației CONCORDIA în anul 2015.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50018784
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate