Principesa Maria, întâlnire cu elevii din Patrula de Reciclare

Vineri, 16 octombrie 2015, Alteța Sa Regală Principesa Maria a României s-a întâlnit pentru prima oară cu echipa agenților din Patrula de Reciclare, la Școala gimnazială Șura Mică din județul Sibiu.

Principesa Maria i-a cunoscut atât pe ”veteranii” Patrulei de la Șura Mică, elevii în clasa a VI-a care au participat deja la trei ediții ale programului, dar și pe ”noii recruți” din clasa I, care se pregătesc să-și înceapă activitatea de promovare a colectării responsabile a deșeurilor electrice.

Copiii și profesorul lor coordonator i-au prezentat Alteței Sale Regale activitățile pe care le desfășoară în calitate de agenți ai Patrulei și i-au povestit cum au reușit să convingă sibienii să răspundă apelului lor de protejare a mediului și cât de mândri sunt că au contribuit la succesul echipei județului Sibiu, premiată pentru a doua oară consecutiv la nivel național.

Principesa Maria a admirat expoziția foto realizată de Patrula școlii pe parcursul celor trei ediții și s-a declarat impresionată de creativitatea și dăruirea elevilor și cadrelor didactice.

Ediția a V-a a programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare, desfășurat de Asociația Română pentru Reciclare RoRec, a debutat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României.

În anul 2015, Patrula de Reciclare a ajuns la cantitatea de 1.300.000 kg de deșeuri electrice colectate în România, de la lansarea programului, a câștigat premiul I la Secțiunea Programe a Galei Societății Civile 2015 și a înregistrat cea mai mare cantitate de deșeuri electrice colectate/locuitor, în județul Sibiu.

2 comentarii

  1. Cristian Sandu says:

    Ca profesor , ii felicit cu toata caldura pe colegii de la Scoala gimnaziala din Sura Mica pentru initiativa. Toata admiratia Familiei Regale pentru sprijinirea acestui mod de aducare a celor mici!

  2. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Felicitari Familiei Regale pentru implicarea in multitudinea activitatilor binefacatoare societatii romanesti !

Lasa un comentariu

© 2007-2020 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 30645856
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate