Principesa Elena a participat la Gala UNITER de la Alba Iulia

Luni, 7 mai 2018, a avut loc a douăzeci și șasea Gală UNITER, în vechea cetate a municipiului Alba Iulia. Alteța Sa Regală Principesa Elena a înmânat Premiul pentru cea mai bună piesă a anului, intitulată “50 de secunde”, autorului ei, dl Daniel Oltean.

Gala UNITER a debutat în anul 1992 și, de atunci încoace, Premiul pentru cea mai bună piesă a anului a fost acordat fără întrerupere. Este unul dintre cele mai importante concursuri de dramaturgie națională din vremurile noastre. Până în anul 2006, premiul a fost susținut de Fundația Principesa Margareta a României. Din 2006 și până astăzi, premiul este acordat sub auspiciile Familiei Regale a României.

Gala UNITER 2018

6 comentarii

  1. Gabriela Bucur

    RESPECT!

  2. Liliana Sora

    O seară şi o Gală UNITER , în care s-a celebrat excelenţa celor motivați de dorinţa şi voința de a reuşi, de a câștiga , de a atinge potențialul maxim, valoarea fiind măsurată şi evaluată în conformitate cu cele mai înalte standarde de performanță .
    „Arta este o nevoie a sufletului ” spunea Maia Morgenstern. Un mare adevăr , pentru că oricare formă a artei am alege-o , pictură, sculptură, muzică, teatru, film… , este o terapie pentru suflet, o mângâiere, un refugiu… o modalitate de informare şi cunoaștere , de a şti multe pentru noi şi pentru alţii .
    Prezenţa Familiei Regale , prin ASR Principesa Elena, dovedeşte , dacă mai era nevoie, că recunoştinţa pentru un lucru bine făcut ”este o virtute a sufletelor nobile” iar oamenii dau rezultate extraordinare atunci când se simt apreciaţi.
    Felicitări organizatorilor acestui eveniment, respect şi admiraţie slujitorilor artei şi iubitorilor acesteia !

  3. Mihaela Paraschiva

    Felicitari si respect pt.Fam.Regala!

  4. Felicitari,Alteta Voastra ,Principesa Elena!!!

  5. Cristian Sandu

    Respect ASR Elena a Romaniei!

  6. Respect si felicitäri ASR Elena a Romaniei!

Lasa un comentariu

© 2007-2019 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 26387376
Familia Regală           Fundația Regală Margareta a României           YouTube          YouTube Filme          Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate