Principele Nicolae, voluntar al Fundației „Alpha Transilvană”, 14-18 iulie 2014


Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României s-a aflat, în zilele de 14-18 iulie 2014, în municipiul Târgu-Mureș, pentru a desfășura activități de voluntariat în cadrul Fundației „Alpha Transilvană”.

Conform dorinței exprimate cu ocazia vizitei efectuate la sfârșitul lunii aprilie la sediul Fundației „Alpha Transilvană”, Alteța Sa Regală a revenit în Târgu-Mureș, dorind să intre în contact cu cât mai multe categorii de beneficiari și să vină în sprijinul acestora.

Astfel, agenda Alteței Sale Regale a inclus atât activități destinate copiilor și tinerilor cu dizabilități, cât și activități care au ca beneficiari persoane din medii defavorizate. În același timp, Principele Nicolae a fost implicat în programele de educație timpurie destinate copiilor cu dezvoltare normală.

Luni, 14 iulie, Alteța Sa Regală a participat la o ședință de hipoterapie alături de copiii cu dizabilități din Centrul de Zi „Perseverența”.

Marți, 15 iulie, Principele Nicolae a efectuat o intervenție de hidroterapie, sub îndrumarea specialiștilor Fundației „Alpha Transilvană”. În aceeași zi, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu voluntarii organizației, dar și cu părinții copiilor cu dizabilități, beneficiari ai programelor Fundației.

Miercuri, 16 iulie, Alteța Sa Regală a participat la o ședință de kinetoterapie în cadrul căreia a lucrat alături de specialiștii Fundației. În cursul aceleiași zile, Principele Nicolae a participat la cercul de socializare „Club Copăcel” destinat copiilor cu dezvoltare normală, cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani.

Joi, 17 iulie, Principele Nicolae a desfășurat activități în cadrul atelierului de legătorie al Fundației „Alpha Transilvană” și a luat parte la activitățile clubului de socializare al tinerilor cu dizabilități din programul „Atrium” al organizației. De asemenea, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu părinții tinerilor cu dizabilități și a participat la clubul de socializare „Ștrumfii isteți” ai cărui beneficiari sunt copiii cu dezvoltare normală, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani.

Vineri, 18 iulie, Alteța Sa Regală Principele Nicolae a luat parte la activitățile de servire a mesei pentru beneficiarii cantinei sociale.

Fundaţia „Alpha Transilvană” din Târgu Mureş asigură servicii pentru circa 200 de copii şi tineri cu dizabilităţi din tot judeţul, derulează programe de dezvoltare pentru alte 250 de persoane şi oferă servicii de cantină socială.

10 comentarii

  1. miclaus radu viorel

    Respect si cred ca ultima salvare a Romanie este ascunsa,, dar va iesi la iveala prin Oameni !!! sper sa mai traiesc sa vad O ROMANIE cu UN CONDUCATOR DEMN SI IUBIT ,RESPECTAT DE POPOR ,,,

  2. Felicitări din inimă pentru acest nou exemplu oferit acelora care… se plictisesc, fiind — de fapt, spre a spune adevărul exact cum este — găunoşi, lipsiţi de educaţie, iar, unii, chiar de omenie!

  3. Voluntariat este un job foarte frumos.

    Si eu sänt un voluntar in Germania, mä implic, de a da traditiile germane-säsesti din Transilvania mai departe generatiei viitoare, pentru viitor, de a pästra porturiile si traditiile populare germane-säsesti a strämosiilor nostrii cu care am crescut in Transilvania

    Cu drag,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania-

  4. BRAVO…….. M.S. Principele Nicolae a Romäniei

  5. Diana Lucia Zotescu

    Un excelent exemplu privind importanta voluntariatului. Principele Nicolae nu s-a dat inlaturi de la a hrani un copil cu probleme – probabil de motricitate – si a facut totul cu firescul si implicarea unui adevarat vlastar regal. Omenia autentica ce i se citeste pe chip si in caldura gesturilor de apropiere fata de copii este evidenta.

    Participarea ASR Principelui Nicolae este o noua pilda de viata pusa in slujba cetatenilor mai putin norocosi, pilda care sunt convinsa ca nu-si va rata tinta si va ajunge la inimile si contiinta celor ce inca stau pe margine si se pierd in cuvinte de consolare searbada fata de cei aflati in dificultate.

    Traiasca Regele !
    Diana Lucia Zotescu

  6. Pingback: Principele Nicolae, voluntar al Fundației „Alpha Transilvană”, 14-18 iulie 2014 | Principele Nicolae al României

  7. Florence

    C’est formidable ce que vous faites votre Majesté !
    Les photos sont touchantes, et celle où votre Majesté est couronnée avec la petite fille, est symbolique. Dans quelques années, votre Majesté aura la couronne de Roumanie. Votre Majesté sera un grand Roi et un BON Roi !
    Je souhaite à votre Majesté le meilleur !
    Florence

  8. Bianca Renate

    Admiratie si respect.

  9. Gabriela Bucur

    Respect!!

  10. SECRIERU IOAN

    UN EXCELENT EXEMPLU DE DĂRUIRE SI APLECARE CATRE PROBLEMELE COTIDIENE ** UN COPIL INTRE COPIII** PRINCIPELE NICOLAE DEVOTAT TRUP SI SUFLET POPORULUII ROMÂN CA DE ALTFEL TOTI MEMBRII DINASTIEI TREGALE ROMÂNE, CA O PARANTEZĂ UN PRESEDINTE AL ROMÂNIEI A DAT CU PALMA INTR-UN COPIL IN VĂZUL LUMII. COMENTARIILE SUNT DE PRISOS. SUSTIN CASA REGALA SI REVENIREA MONARHIEI CONSTITUŢIONALE.

Lasa un comentariu

© 2007-2019 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 25091587
Familia Regală           Fundația Regală Margareta a României           YouTube          YouTube Filme          Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate