Principele Nicolae pornește în turul ciclist “Cărțile copilăriei pe bicicletă”

Luni, 20 aprilie 2015, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a luat parte, la sediul BDT Ford, la conferința de presă prilejuită de lansarea oficială a turului ciclist caritabil “Cărțile copilăriei pe bicicletă”.

Alături de Alteța Sa Regală, au luat cuvântul domnul Alex Ciocan, campion național la ciclism și participant la turul ciclist, doamna Iren Arsene, preşedintele Asociaţiei Curtea Veche, precum și doamna Roxana Leach, PR Manager Eurosport DHS, principalul sponsor al turului ciclist “Cărțile copilăriei pe bicicletă”.

Conferința de presă a fost moderată de domnul Vlad Ionescu, director de marketing al BDT FORD, partener al turului ciclist caritabil.

Cu prilejul conferinței de presă, Alteța Sa Regală Principele Nicolae a declarat:

„Ideea de a desfășura acest tur a apărut în luna mai a anului trecut, la aproximativ o lună de când echipa asociației a încercat să găsească soluții pentru a susține activitățile noastre.

Suntem o echipă de oameni cu caractere și abilități diferite, care au în comun dorința de a ajuta copiii să descopere cât de plăcută este, de fapt, lectura. Încercăm să stimulăm societatea să ni se alăture acestui scop printr-o modalitate inedită: travesarea României într-un tur pe bicicletă. (…)

Prin exemplul personal, dorim doar să facem o mică diferență și să încurajăm toți membrii comunităților, dar în special pe copii să citească și să facă sport.

Parcurgerea turului ciclist are ca scop strângerea de fonduri precum și promovarea lecturii și a sportului. Astfel, învățăm să ne dezvoltăm mintea de la o vârstă fragedă.”

Alteța Sa Regală Principele Nicolae va pedala peste 1.000 de kilometri alături de campionul național la ciclism, Alex Ciocan, și importanți oameni de afaceri din țară, în beneficiul proiectelor inițiate de Asociația Curtea Veche pentru promovarea lecturii la nivel național. Toate fondurile strânse vor fi direcționate pentru donații de carte în mediile defavorizate și oricine dorește să susțină inițiativa poate contribui cu o donație pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro/pebicicleta.

Turul ciclist caritabil “Cărțile copilăriei pe bicicletă” este un eveniment unic în România, se va desfășura în perioada 23 aprilie – 3 mai și va traversa 13 județe în 9 zile, din Sighetu Marmației până în Constanța.

Toți cei care doresc să participe la eveniment sunt invitați să se alăture gratuit, pe bicicletă, de la intrarea în orașele parcurse pe traseu până la punctele de intâmpinare a plutonului de cicliști, conform programului:

• Sighetu Marmației
Plecare: joi, 23 aprilie, ora 9.00, str. Corneliu Coposu

• Dej
Sosire: joi, 23 aprilie, ora 18.30, intrare dinspre Urișor până la Str. Bobâlna (Parcul Mic)
Plecare: vineri, 24 aprilie, ora 10.30, Str. Bobâlna (Parcul Mic)

• Cluj Napoca
Sosire: vineri, 24 aprilie, ora 13.00, intrare dinspre Someșeni până la Str. Cardinal Iuliu Hossu (Parcul Central “Simion Bărnuțiu”)
Plecare: sâmbătă, 25 aprilie, ora 11.00, Str. Cardinal Iuliu Hossu (Parcul Central “Simion Bărnuțiu”)

• Alba Iulia
Sosire: sâmbătă, 25 aprilie, ora 17.00, intrare dinspre Barăbenț până la Str. Muzeului – Sala Unirii (Cetatea Alba Carolina)Plecare: duminică, 26 aprilie, ora 10.30, Str. Muzeului – Sala Unirii (Cetatea Alba Carolina)

• Sibiu
Sosire: duminică, 26 aprilie, ora 13.30, intrare dinspre Turnișor până la str. Piața Mare
Plecare: marți, 28 aprilie, ora 9.00, str. Piața Mare

• Brașov
Sosire: marți, 28 aprilie, ora 18.00, intrare dinspre Ghimbav până la Piața Sfatului
Plecare: miercuri, 29 aprilie, ora 10.30, Piața Sfatului

• Sinaia
Sosire: miercuri, 29 aprilie, ora 13.00, intrare dinspre Poiana Țapului până la Blvd. Carol I nr. 47 (Primăria Sinaia)
Plecare: joi, 30 aprilie, ora 11.00, str. Aleea Peleșului nr. 2 (Castelul Peleș)

• București
Sosire: joi, 30 aprilie, ora 18.00, întrare dinspre Otopeni până la Piața Charles de Gaulle (Parc Herăstrău)
Plecare: sâmbătă, 2 mai, ora 11.00, Parcul Biruinței nr. 98 DN3 (Parcare Exporom)

• Călărași
Sosire: sâmbătă, 2 mai, ora 18.00, intrare dinspre Cuza Vodă până la Str. București, nr. 130 (Statuia Regelui Carol I)
Plecare: duminică, 3 mai, ora 9.00, Str. București, nr. 130 (Statuia Regelui Carol I)

• Constanța
Sosire: duminică, 3 mai, ora 19.00, intrare dinspre Valul lui Traian până la Blvd. Regina Elisabeta (Cazino / Faleză)

*orele de plecare/sosire sunt aproximative și depind de viteza cicliștilor în condiții meteo favorabile; pot apărea întârzieri

Cei care nu practică acest sport și doresc să se implice, pot accesa profilurile de fundraising ale bicicliștilor create pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro/pebicicleta și susține cauza cu o donație online. Fiecare sumă donată ajută la integrarea copiilor din mediul rural în programul național de lectură “Cărțile copilăriei”, prin care Asociația Curtea Veche realizează donații de carte și creează cluburi de lectură în comunități din medii defavorizate.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

 

4 comentarii

  1. martin

    Dorim Altetei Voastre Regale mult succes!

  2. ionela stanescu

    Felicitari pentru curajul de a strabate intreaga tara,avand in suflet o misiune spirituala:sa-i indemni pe oameni sa faca o activitate atat de simpla,citirea unei carti! MULT SUCCES!

  3. Liliana Sora

    Este o alegere sau coincidență fericită a startului turului ciclist caritabil “Cărțile copilăriei pe bicicletă” în ziua de 23 aprilie – Ziua Internațională a Cărții.. Dăruind o carte , construiești o lume, pentru că întotdeauna cartea a fost, este și va rămâne o hrană care produce îmbogățirea sinelui cu o nouă cunoaștere, cu o modalitate nouă de receptare a lumii interioare și exterioare. ” Viața este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ți păstra echilibrul , trebuie să continui să mergi înainte ” spunea A. Einstein. Vă felicit, vă respect și vă prețuiesc ASR Principe Nicolae, demonstrând că ceea ce facem în viață se oglindește în eternitate și că fiecare din noi, dincolo de orice, avem o capacitate profundă de a fi generoși, iubitori, de a ferici pe alții , pentru fericirea și împlinirea noastră. Mult succes !

  4. Pingback: Nepotul Regelui a participat la Conferinţa PRIA Urban Innovation Cluj | Monarhia Salvează România

Lasa un comentariu

© 2007-2019 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 25367135
Familia Regală           Fundația Regală Margareta a României           YouTube          YouTube Filme          Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate