Principele Nicolae împlinește 30 de ani

Video Digi 24 HD

Video Antena 3

Astăzi, Alteța Sa Regală Principele Nicolae împlinește vârsta de 30 de ani. Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor oferi un dineu, în seara acestei zile, la Palatul Elisabeta. Vor fi invitați prieteni, foști colegi de școală și universitate, colaboratori ai Principelui Nicolae din țară și din străinătate.

În zilele de 29 martie-4 aprilie se află în țara noastră un număr de 37 de invitați ai Principelui Nicolae, veniți din Europa. Cu această ocazie a fost organizată, de Casa Majestății Sale, o nouă ediție a proiectului “România. O călătorie regală”. Ediția 2015 cuprinde orașele București, Sinaia și Sibiu. Cei 37 de invitați europeni, însoțiți de Principele Nicolae, vizitează aceste orașe, luând cunoștință, unii dintre ei pentru prima oară, de cultura, arhitectura, ospitalitatea și tradițiile României.

Reluate în anul 2004, călătoriile regale au fost inițiate de Regele Carol I și Regina Elisabeta, sub numele de “Croaziere regale pe Dunăre”, în secolul al XIX-lea. Familia Regală a mai organizat călătorii regale în anii 2005, 2006, 2008, 2009, 2010 și 2011.

Principele Nicolae s-a născut la 1 aprilie 1985, la Geneva, fiu al ASR Principesei Elena și al domnului Robin Leslie Medforth-Mills, oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

În 2010, la împlinirea vârstei de 25 de ani Majestatea Sa Regele Mihai I i-a conferit titlul de Principe al României și calificativul de Alteță Regală, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Palatul Elisabeta.

Din anul 2007, potrivit Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, Principele Nicolae este al treilea în Linia de succesiune la Coroana României.

Decorat de Regele Mihai cu Decorația regală Nihil Sine Deo (2010) și cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României (2013).

Ciclul primar şi gimnazial la şcoala Argyle House din Sunderland, Marea Britanie, până în anul 1999. Din 1999, a urmat cursurile Colegiului Shiplake, din Henley on Thames, Marea Britanie.

Pe parcursul liceului, Principele Nicolae a dobândit certificatul GCSE în matematică, franceză, germană, literatură şi limbă engleză, tehnologia informaţiei, geografie şi ştiinţe (chimie, biologie, fizică), iar apoi a absolvit şi nivelul avansat al GCSE („A-level”) în franceză, ştiinţa afacerilor şi educaţie fizică.

În anul 2004, Principele a fost lider asistent al unei expediții în Africa de Sud, Namibia, Botswana, Zimbabwe. În 2005, a locuit pentru 4 luni în Kenya și a participat la o expediție în Madagascar. În anul 2006, Principele a fost angajat în Kenya pentru a antrena trupele Armatei Britanice în Rafting.

Între 2009 şi 2012, Principele Nicolae a urmat cursurile universitare la Colegiul Royal Holloway, Universitatea din Londra, în management.

Principele este pasionat de sport, practicând de-a lungul timpului fotbal, hockey, rugby, cricket, tenis, kayak, canoe și, ocazional, tenis.

Începând din 2010, Principele a realizat vizite în multe orașe, dintre care: Bacău, Iași, Chișinău, Orhei, Soroca, Bălți, Tulcea și Delta Dunării, Buzău, Râmnicu Sărat, Craiova, Galați, Brăila, Piatra Neamț, Slatina, Alexandria, Sinaia, Calafat, Cugir, Sibiu, Cluj, Sighișoara, Alba Iulia, Târgu Mureș, Brașov, Arad, Timișoara.

Activitatea caritabilă a Principelui cuprinde colaborarea cu Școala Britanică din București, într-un proiect pe teme ecologice, și susținerea organizațiilor de mediu ,,Mai Mult Verde” și „Tășuleasa Social”.

Principele Nicolae a acordat Înaltul Patronaj proiectului „Platet BSB” derulat de British School of Bucharest. De asemenea, a acordat Înaltul Patronaj și coordonează Asociația Curtea Veche, dedicată promovării cititului în rândul copiilor. Principele Nicolae este ambasador al Organizației internaționale Duke of Edinburgh Award.

În prezent, Alteța Sa Regală colaborează cu Editura Curtea Veche.

45 comentarii

  1. Marian Radoiu says:

    La multi ani, Alteta Voastra!

    Cu respect, Marian (din Lichfield, Marea Britanie)

  2. Maria Ligia Danciu says:

    LA MULTI ANI!!! :-*

  3. Maria Ligia Danciu says:

    Suntem din acelasi an 🙂

  4. Serafim Dragan says:

    Multumim, Alteta!
    Stiti, Voi, sunteti asteptati.
    Voi, bucurii ale neamului romanesc.
    Va asteptam!

  5. Tatjana & Marcel Koprol says:

    Happy Birthday, Your Royal Higness!!

    Marcel Koprol
    Ambasador

  6. martin says:

    La multi ani, ASR Principele Nicolae al României!

  7. nicoleta spiridon says:

    La multi ani, Alteta Voastra ! Nadajduim sa va avem pe tronul Romaniei , intr-o randuiala pe care o cerem ca o binecuvantare de la Dumnezeu.

  8. Felicitări pe Facebook (I) says:

    Susan Tiberiu Laurentiu La multi ani, Altetei Sale Principele Nicolae al Romaniei!!!
    #
    Geo Covaci La multi ani,Alteta!
    #
    Bobby Radoiu La multi ani, Alteta!
    #
    Cory Muresan Un demn continuator al Regelui nostru. La multi ani cu sanatate si multe bucurii si noi haruri de la Domnul!
    #
    Marinica Diaconu La multi ani!
    #
    Anca Condoros La multi ani!
    #
    Norica Vasilian LA MULȚI ANI, ALTEȚĂ !
    #
    Sipos Vidorka LA MULTI ANI!
    #
    Dariana Mihaela Brat LA MULTI ANI FERICITI, ALTETA!
    #
    Liliana Alupoaei La multi ani!
    #
    Francesco Di Marco Tanti auguri !See Translation
    #
    Judit Molnár La multi ani!
    #
    Rodica Pantelica LA MULTI ANI SANATOSI!
    #
    Anca Cornelia Popa La multi ani!
    #
    Ecaterina Domokos Ii doresc multa sanatate si traditionalul ,,La Multi Ani”!
    #
    Gabriela Aninaru La Multi Ani Principe Nicolae! Aveti o frumusete si o eleganta deosebita…Multumim pentru numeroasele acte de caritate in care sinteti implicat cu daruire si pasiune!
    #
    Cornelia Corbeanu La multi ani! Fie ca Principele Nicolae sa implineasca visurile noastre!
    #
    Liliana Popescu La multi ani!

  9. Cristian Ciurdar says:

    La Multii Anii Alteta Voastra !!!

  10. Dan Marinca says:

    În numele Clubului Monarhiștilor Români din UE, vă dorim sănătate , fericire, prosperitate ,spre binele poporului român ! Întru mulți și fericiți ani Alteță !

  11. Geta Tudor says:

    La mulți ani, Alteţă! Să ne trăiţi alături de întreaga FAMILIE REGALĂ!

  12. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    LA MULTI ANI CU IMPLINIRI, ALTETA VOASTRA REGALA !
    VA MULTUMIM CA ATI VENIT IN TARA SI SUNTEM CONVINSI DE REUSITELE DOMNIEI-VOASTRE !

  13. Emilian T.Vandenboer says:

    Altetei Sale Regale Printului Nicolae al Romaniei

    La multi ani ! Mult optimism si suflarea din Romania si de origine din Romania au mari nadejdi in CASA REGALA DE ROMANIA. Monarhia Constitutionala este viitorul Romaniei !
    Nimic fara Dumnezeu
    Emilian T.Vandenboer

  14. Ovidiu Comanescu says:

    Alteta Voastra Regala ,
    Bunul Dumnezeu, Mantuitorul nostru Iisus Hristos,Sfantul Ierarh Nicolae si toti sfintii lui Dumnezeu, sa daruiasca Altetei Voastre Regale si Familiei Regale a Romaniei,sanatate ,bucurii,pace,bunastare si intelepciune intru multi ani.
    Traiasca Regele Mihai I!
    Traiasca Regatul Romaniei!

  15. Florentina Georgescu says:

    La mulți ani, Alteță!

  16. Felicitări pe Facebook (II) says:

    Liliana Popescu La multi ani!
    #
    Daniel Popa La multi ani!
    #
    Emilia Dinu La multi ani !!!!!!
    #
    Toni Ro La multi ani
    #
    Oprea Ionut Mihai La multi ani!
    #
    Dorina Draghici La multi ani !
    #
    Daria Olteanu La multi ani frumosi si sanatosi Alteta!
    #
    Olaru Feliciana La multi ani !
    #
    Carmen Crivii La multi ani, Alteta!
    #
    Dana Mustăția La multi ani,Alteta!
    #
    Rbk Jagr La Multi Ani ,Alteta!
    #
    Victoria Frâncu La multi ani!
    #
    Doina Grigoras LA MULTI ANI FERICITI !
    #
    Ioanovici Justin La multi ani!
    #
    Roxana M. Gabriela LA MULTI ANI !
    #
    Matilda Komaromi Felicitari si un sincer LA MULTI ANI
    #
    Smith Nely la multi ani! sanatate, intelepciune si ganduri bune sa va dea bunul Dumnezeu!
    #
    Robert Boris Havrincea Traiasca Casa Regala a Romaniei, La Multi Ani, Principelui Nicolae al Romaniei !!! Doamne Ajuta !!!
    #
    Serb Dumitru La multi ani,intr-o tara mai dreapta!
    #
    Bolintis Mariana La Multi Ani!
    #
    Ion Jerdea LA MULTI ANI FERICITI SI LUMINOSI !

  17. Florina says:

    La Multi Ani, Alteta!

  18. La multi ani, Alteta !

  19. Constantin-Valeriu Trifan says:

    La Multi Ani, Alteta Voastra Regala!

  20. Dina Litzica says:

    La mulți ani, Alteță!

  21. maria huszar says:

    La Multi Ani Alteta ! Dumnezeu sa va dea sanatate ptr toate actiunile caritabile pe care le faceti de cand sunteti in tara. Traiasca Casa Regala a Romaniei. NIHIL SINE REX; NIHIL SINE DEO !!!

  22. ismet says:

    La Multi Ani Alteta!

  23. Cosmin Flaviu Magyar says:

    LA MULŢI ANI!, ALTEŢA VOASTRĂ REGALĂ. SĂ NE FIŢI ALĂTURI, PROMOVÂND VALORILE REGALE. TRĂIASCĂ REGELE ŞI FAMILIA REGALĂ!

  24. Petru Petran says:

    la multi ani ,multa sanatate si fericire principelui NICOLAE cu mult resprct ,si tot o data la multi ani si multa sanatate si bucurie la toata familia regala

  25. Felicitări pe Facebook (III) says:

    Tamara Rosculet La multi ani!
    #
    Oana Molnar La multi ani ! Va dorim o viata lunga si frumoasa alaturi de romani .
    #
    Lelia Jerdea La Multi Ani!!!
    #
    Nicolae Tapu Multi ani cu sanatate, Rinania are nevoie de Dumneavoastra
    #
    Teofila Nan La multi ani !
    #
    Penes Antoneta La multi ani!
    #
    Mihaela Bartha Lazar La multi ani fericiti, Altetei Sale Regale Principele Nicolae al Romaniei!
    #
    Ioana Bragadireanu La multi ani, Principe Nicolae!
    #
    Marcela-Petronela Raileanu La multi ani!
    #
    Maria Pastragus La multi ani , Principe Nicolae !
    #
    Ion Florentina LA MULTI ANI,ALTETA!
    #
    Mihaela Radulescu La multi ani !!!
    #
    Petru Petran la multi ani cu sanatate si fericiti
    #
    Doina Serbanescu La multi ani!
    #
    Maria Ligia Danciu LA MULTI ANI! Suntem amandoi din acelasi an si aceeasi luna
    #
    Teodora Dori Ma inclin cu respect etern ,si va urez:La Multi Ani cu sanatate ,Marite Principe Nicolae al Romaniei !
    #
    Rugina Carmen La multi ani, Maiestate!
    #
    Cornelia Pinosanu La multi ani!
    #
    Zigaru Valentin La multi ani majestate!
    #
    Hriscu Aurelia La multiii aniii
    #
    Geta Dura La multi ani!

  26. Cristian says:

    La Multi Ani!! Traiasca Monarhia!!!

  27. Horia Tiganus says:

    Dumnezeu sa va lumineze Calea, sa va dea Sanatate si, tuturor, Nadejde !

  28. Florence says:

    Un très bon et joyeux anniversaire votre Altesse !!!
    Florence

  29. Cristian Badea says:

    Altetei Sale Regale Principele Nicolae Al Romaniei,

    Va doresc sanatate si La multi ani!

  30. TEO says:

    La multi ani !!!

  31. stelian r. says:

    La Multi Ani ! Fericire, sanatate, bucurii ! Multumim pentru tot ce faceti pentru Romania si pentru romani ! Dumnezeu sa ocroteasca Familia Regala a Romaniei !

  32. Liliana Sora says:

    La mulți ani fericiți, ASR Principe Nicolae și să aveți parte mereu de cele mai frumoase împliniri. Aceste vlăstare ale tinereții țin pe umeri viitorul și, așa cum spune MS Regele Mihai ” … au astăzi o viață fără granițe,… sunt acea parte a României care ne așează la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii. ” Naturalețea Alteței Voastre scoate în evidență calitățile umane, inspiră vorbirea, însuflețește lucrurile , accentuează tot ce este mai minunat în om. Dumnezeu să vă binecuvânteze cu cele mai alese daruri ale vieții – sănătate, iubire, rațiune , putere de voință – esența absolută a omului ca om și scopul existenței sale.

  33. Viorica M. says:

    Sa fie sanatos si fericit toate zilele vietii Sale; sa ramana cu acelas sincer umor!

  34. Cristina-Adriana Popescu says:

    La multi ani Altetei Sale Regale!

  35. Felicitări pe Facebook (IV) says:

    Serban Trofin La mulţi ani !
    #
    Gina Dragu La multi ani Principe !!!
    #
    Vasile Cismaru La multi anii,sanatate .
    #
    Nicoleta Bodnaras La multi ani!!!
    #
    Maria Retezar LA MULTI ANI
    #
    Zam Carmen La multi ani,Principelui Nicolae! Va doresc multe realizari in acest an si multe bucurii sufletesti!
    #
    Delia Barbucenescu La multi ani !
    #
    Antena Unu Deva La mulţi ani!
    #
    Cristina Raluca La Multi Ani!
    #
    Stanulet Irina Alexandra La multi ani !
    #
    Silvia Cadar La multi ani!
    #
    Dorina Paraschiv Multi ani cu santate!.
    #
    Cristina Manea La multi ani frumosi, Alteta Vastra Regala!
    #
    Ioana Popa La multi ani, Alteta Voastra!
    #
    Sima Carmen LA MULTI ANI! si multa sanatate Alteta Voastra Regala
    #
    Kovacs Maria-irina La multi ani, multumim pt activitatile de caritate, cultura….acum si in jud Bihor….multa sanatate, fericire si succese!
    #
    Florina Stolojan La multi ani,Alteta Voastra Regala !
    #
    Marilena Neagu La mulţi ani !
    #
    Michaela Nichiforidis La multi ani!
    #
    Cristina Vagner La multi si sanatosi ani !
    #
    Cecilia Ielciu La multi ani,multa sanatate!
    #
    Maria Prodanel LA MULTI ANI
    #
    Mika Micka LA MULTI ANI!
    #
    Gheorghe Farcas LA MULTI ANI!!!
    #
    Marinela Alb LA MULTI ANI !!
    #
    Daniel Laurentiu Berariu LA MULTI ANI 1
    #
    Lili Nistor LA MULTI ANI!!!!!!!!!!!!!!!
    #
    Didi Didi La multi ani,frumosi si sanatosi !!!!!

  36. Mihai Firica says:

    La multi ani! Si la cat mai multi ani in slujba Tarii si a romanilor! Oltenii va astepta sa reveniti in Banie!

  37. Asociatia "Amicii Regelui Mihai" - filiala Campulung-Muscel says:

    Suntem fericiti si binecuvantati ca va avem alaturi. Va iubim si va admiram din tot sufletul.
    LA MULTI ANI, ALTETA!

    Asociatia “Amicii Regelui Mihai” – filiala Campulung-Muscel

  38. Seth Leonard says:

    La mulți ani, Alteță Voastra Regala!

  39. Singeorzan Valerica says:

    la multi ani si multa sanatate Principelui Nicolae cu flori din gradinuta casei mele

  40. Felicitări pe Facebook (V) says:

    Luana Sireanu La Mulţi Ani ! Multă sănătate şi fericire Alteţei Sale Regale Principele Nicolae al României !
    #
    Rusu Luminita La multi ani binecuvantati si fericiti Altetei Sale Regale Principele Nicolae al Romaniei !
    #
    Viorica Moise La multi ani cu sanatate!
    #
    Radovici Mihai Christopher Marian Cu ocazia prinderii unui nou trandafir la buchetul vieții, permiteți-ne Altețea Voastră Regală să vă urăm: multă sănătate, fericire, împlinirea tuturor dorințelor și nu în ultimul rând:
    „La cât mai mulți ani fericiți!”
    Ai Alteței Voastre prea plecați supuși,
    Radovici Mihai (finul spiritual al Majestăților Lor Regele Mihai I si Regina Ana), Răzvan și Liliana din Craiova
    #
    Maria Decu La multi ani!!!
    #
    Marika-Monica Bianco la multi ani!!!
    #
    Mariana Culai La multi multi ani!!!
    #
    Ene Eugenia LA MULTI ANI !
    #
    Nela Teris La multi ani!
    #
    Camelia Pop La multi ani, Alteta Voastra!
    #
    Doina Nita LA MULTI ANI
    #
    Mihaela Dumitrescu Mulţi ani cu sănătate şi împliniri!
    #
    Szőcs Ibolya La mult an pentru print vo doresc
    #
    Ioan-Sever Bâra La multi ani , Alteta Voastra !
    #
    Mihaela Paun La multi ani ! Avem nevoie de oameni frumosi si de nobletea Casei Regale!!!
    #
    Adina Manda La mulți ani!
    #
    B.I.A. deckmaster La Multi Ani, Alteta Voastra!

  41. Catalin Zaharie says:

    LA MULTI ANI !

  42. Diana Lucia Zotescu says:

    Alteta Voastra Regala,

    Nu sunt multi anii de cand V-ati mutat definitiv in Romania si iata ca deja romanii se simt profund atasati de Alteta Voastra, Va iubesc, Va respecta si Va admira pentru aerul proaspat pe care l-ati adus in gandirea si preocuparilor tinerilor din intreaga tara.

    Vizitele pe care le-ati intreprins in majoritatea zonelor din Romania, vizite de mare importanta atat pentru familiarizarea Altetei Voastre cu Romania cea adevarata, cat si pentru ocazia ce ati dat-o romanilor – tinerilor in special – sa Va cunoasca si sa Va inteleaga – deci aceste vizite precum si implicarea Altetei Voaste in evenimentele Casei Regale au jucat un rol esential in crearea acestui urias val de dragoste, atasament si devotament din partea noastra.

    La Multi Ani, Alteta Voastra, si multe impliniri, realizari, inspiratie, succese si protectie divina in tot ceea ce veti infaptui de acum incolo in viata personala dar si ca membru al Familiei Regale, pentru continuarea traditiei Augustilor Voastri Inaintasi – Regii Romaniei – de activitate necurmata in beneficiul si spre gloria tarii si neamului romanesc.

    Cu multa dragoste pentru inteaga Familie Regala si adanca loialitate si credinta,
    prof. Diana Lucia Zotescu
    dr. arh. Robert Eugen Zotescu

  43. vladut mihaela says:

    La multi ani cu sanatate si cu cat mai multe proiecte pentru poporul roman si in special pentru tineri care vad in Alteta Sa Regala Principele Nicolae viitorul luminos al Romaniei alaturi de Casa Regala !

  44. CU OCAZIA ANIVERSARII ALTETEI VOASTRE,VA UREZ LA MULTI ANI CU SANATATE SI REALIZAREA TUTUROR DORINTELOR REGALE!!
    HERZLICHE GLÜCKWÜNSCHE ZUM 30. GEBURTSTAG I.M. PRINZ NIKOLAUS VON RUMÄNIEN AUS DEUTSCHLAND mit viel Glück, Gesundheit und viel Erfolg Rumäniens in eine glanzvolle und sichere Zukunft
    HAPPY BIRTHDAY YOUR MAJESTY FROM GERMANY
    Ihr,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germany-

  45. Comentarii pe Facebook (VI) says:

    Liliana Tanascu La multi ani Majestatea voastra!
    #
    Maria Burcea La multi ani !
    #
    Spiridon Nicoleta Intru multi si fericiti ani!
    #
    Marian Petru Coveianu LA MULTI ANI !!!!!
    #
    Kovacs Endre la multi ani
    #
    Agnes Stoichescu La multi si binecuvantati ani !
    #
    Mihaela Bartha Lazar La multi ani fericiti, Altetei Sale Regale Principele Nicolae al Romaniei!
    #
    Mara Sima La Multi Ani Regali cu sanatate, Alteta Voastra Regala, sa va dea Domnul tot ce doriti !!!
    #
    Hriscu Aurelia La multiii aniii
    #
    Dragos Valentin Tudose La mulți ani !
    #
    Maria Mihai La multi ani fericiti si sanatosi!
    #
    Rodica Pantelica SA NE TRAIASCA – LA MULTI ANI -!
    #
    Nicu Chircu LA MULTI ANI!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50010229
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate