Povestea vieții Reginei Maria

maria.

POVESTEA VIEȚII MELE, nouă ediție la Editura RAO, 2010

Mâine, 18 iulie 2010, se împlinesc șaptezeci și doi de ani de la moartea Reginei Maria a României. Cu ceva vreme în urmă, am propus Editurii RAO reeditarea volumelor scrierii biografice a reginei, “Povestea vieții mele”. Cu toate dificultățile prin care trece cartea românească și editorii ei, RAO a dus la bun sfârșit proiectul. Volumul se află acum în librării.

În ultimii zece ani, multe școli și licee au reluat sau au decis să ia numele membrilor Familiei Regale. Astfel, există Colegii Naționale, licee și școli generale “Carol I”, “Elisabeta” sau “Carmen Sylva”, “Ferdinand”, “Regele Mihai” și “Principesa Margareta”. Prea puține dintre ele poartă însă numele Reginei Maria. Este curios, fiindcă Regina se bucură încă de iubirea și admirația unanimă a românilor, a europenilor și chiar a americanilor.

Nici o sală importantă din clădirile instituțiilor publice românești nu se numește “Regina Maria”, deși Statul român și instituțiile sale au o datorie istorică față de marea regină.  Aceste lipsuri sunt, de fapt, neajunsuri ale societății noastre, goluri sufletești, morale și de memorie, datorate incompetenței, lipsei de respect față de sine și iresponsabilității.

România nu are atât de multe momente faste de istorie sau personalități de dimensiune statală încât să-și poată permite luxul de a le ignora. De fapt, țări cu o bogată istorie și cu proeminente personalități de stat, precum Marea Britanie, își fac o mândrie din a NU uita.

Aprindeți duminică, 18 iulie, o lumânare pentru Regina Maria, care acum șaptezeci și doi de ani încheia o pagină valoroasă a istoriei românești și o viață de exemplar lider european, așa cum noi am avut de foarte puține ori.

Nota Editurii RAO:

Maiestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a României, Principesă de Edinburg şi de Saxa Coburg şi Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg şi Gotha (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia – d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

A fost supranumită de popor „Mama răniţilor“ şi „Regina-soldat“, pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte, a lucrat direct pe front în spitale de campanie sau a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate. De asemenea, regina este cunoscută şi pentru activitatea diplomatică asiduă pe care a dus-o în favoarea României, dupã terminarea Primului Rãzboi Mondial, dar şi pentru faptul că a fost o iubitoare şi o susţinătoare a artelor.

Cele trei volume ale cărţii au văzut lumina tiparului în intervalul 1934-1936, fiind scrise în limba engleză, de altfel fragmente fiind publicate în presa britanică şi în cea americană, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Memoriile se întind pe perioada 1914-1934, care a inclus ani hotărâtori pentru istoria României (izbucnirea Primului Război Mondial, Marea Unire), dar şi o perioadă în care regina Maria s-a remarcat printr-o deosebită implicare în direcţia promovării României.

http://www.raobooks.com/raobooks_autori_detalii.php?a_id=3029&l=2

12 comentarii

  1. Valeria Heres says:

    Ma bucur de aparitia acestor volume in limba romana…sper sa intru in posesia lor cat de curand.O apreciez pe Regina Maria !

  2. Esmyana Martisor says:

    Sa luminam in sufletele noastre ziua de 18 Iulie drept simbol pentru curajul si devotamentul Reginei Maria,sa aprindem lumanarea iubirii aproapelui,pentru eternitate.

  3. Intr-adevar romanul scris de Regina Maria in trei volume este chintesenta istoriei poporului roman,este chintesenta meriltelor pe care le-a avut Regele carol I in faurirea Romaniei moderne.Cele 3 volume cuprind aspecte importante din viata si activitatea principesei si viitoarei regine,care s-a format la scoala dura a Regelui carol I care a educat-o pe Principesa fragila si romantica,transformand-o intr-o adevarata regina si lidership care a avut multe de spus in relatiile externe ale Romaniei si bineinteles in politica.Regina maria a continuat cu multa abilitate reformele si politica trasate de Regele carol I.Dupa moartea Regelui Ferdinand,aceasta diva regala a continuat cu multa abilitate sa conduca destinele Romaniei.Si in timpul Reginei maria,Regatul a cunoscut o dezvoltare economica deosebita.A fost o mare artista,o femeie deosebit de frumoasa,care a imbinat arta cu regalitatea in mod armonios.Despre regina maria s-au scris multe si se vor mai scrie.A fost personalitatea cea mai remarcata,apreciata si iubita a sc19-20:de la artista romantica care picta in acuarela,ulei secvente de natura moarta,pana la peisaje din intreaga Romanie,pana la scriitoarea perfectionista care a scris romane,povesti ptr copii traduse in limba romana.A fost si o femeie extrem de moderna,care si-a trait viata cu mult patos,imbinand cele mai moderne stiluri in toaletele pe
    care le imbraca,in pieptanaturi.iubea cu mult patos natura,pictura,sportul,fiind si o calareata de exceptie.De fapt,Regele carol I i-a daruit Reginei Maria un cal pursange negru,pe care Regina il folosea deseori in peregrinarile sale.a fost si ramane cea mai moderna Regina a Romaniei,un adevarat idol ptr toate generatiile.Impresioante st si cele trei volume ale romanului ,,Povestea vietii mele”‘scrise de Regina Maria,traduse in dialectul vechi romanesc de la 1935.

  4. Vera says:

    In amintirea unei existente feminine regale, chiar imperiale;
    meteorice si mult avansata timpului si locului ‘pont-auxinico-mioritic – de poveste’ biografica,
    ne aplecam cu apreciere si recunostinta peste aceste volume ingrijite,
    din care, cu siguranta, ni se vor contura cognitiv,
    multe dintre originile trasaturilor de caracter feminine din noi.
    .
    Regina Maria a Romaniei ramane Una dintre Deschizatorile de Constientizare
    a statutului FEMEII, din epoca Majestatii Sale;
    ca individ in familie, in productie si in stat.
    .
    Vesnica MS pomenire!
    Dumnezeu S-O tzina la dreapta LUI!

  5. Acesta este cel mai spectaculos roman al secolului 20.

  6. Apostolescu Lizete says:

    Alteta,ne bucuram si va multumim pentru evenimentul oferit ,odata cu aparitia biografiei Reginei Maria

  7. IONESCU MARIUS THEODOR says:

    FOARTE INTERESANTA SI IMPORTANTA INITIATIVA EDITURII RAO DE A PUBLICA MEMORILE REGINEI MARIA CEA MAI IMPORTANTA SI MARE FEMEIE DIN ISTORIA ROMANIEI SE STIE CUMVA DACA VA FI VRO LANSARE SI CAND? IN ALTA ORDINE DE IDEI VA ADUC LA CUNOSTINTA CA EDITURA ALL A PUBLICAT IN 2007 O CONTINUARE A ACESTOR 3 VOLUME CAPITOLE TARZII DIN ISTORIA VIETII MELE IAR DUPA ACESTE VOLUME EXISTA JURNALUL REGINEI MARIA IN 16 VOL PANA ACUM AU APARUT 7 LA EDITURA HISTORIA DAR APAR F GREU AR URMA SA SE TERMINE PRIN 2016!!!! POATE DACA AUGUSTA CASA REGALA A ROMANIEI S-AR IMPLICA SI AR CUMPARA COPYRYTUL AR IESI CEVA MAI REPEDE MI SE PARE CA LA O ALTA EDITURA AR URMA SA IASA IN TOAMNA VOL 8 INTRE ACESTE VOLUME INTR 7 SI 8 EXISTA JURNALUL CALATORIEI IN AMERICA TIPARIT LA EDITURA NOI CU SCUZE PENTU LUNGIMEA MESAJULUI VA ROG SA PRIMITI ALTETA RESPECTOASELE MELE SALUTARI VA DORESC O DUMINICA PLACUTA SI O VACANTA FRUMOASA
    CU MULTA CONSIDERATIE,
    AL COROANEI SUPUS CREDINCIOS
    MARIUS THEODOR IONESCU

  8. Mă numesc Andrada Bălan și sunt licențiată în Istorie a Universității din București, promoția 2009. Recent am fost admisă, a treia, la un program de Master în Istorie Contemporană, specializare în Istoria relațiilor internaționale, la Universidad Complutense de Madrid, Spania (unde am studiat timp de un semestru în anul 2009) fără de care mi-ar fi aproape imposibil să continui specializarea în istoricul relațiilor româno-spaniole începută în timpul facultății (tema mea este „Radio España Independiente la București. Sprijinul comuniștilor români la lupta antifranchistă” 1955-1970, în vederea unui posibil doctorat pe relațiile româno-spaniole și a unei cariere universitare/ de cercetare în domeniu.

    În ciuda punctajului foarte bun obținut la admitere și având în vedere faptul că eu nu rezidez încă în Spania, Universitatea spaniolă nu îmi poate oferi o bursă care să acopere măcar taxa de școlarizare (1500 de euro) sau celelalte cheltuieli de întreținere pentru anul academic 2010-2011. Avînd în vedere că nu contez decît pe salariul mic al mamei mele (cadru didactic) iar alte pile/relații atît de specifice în mult prea corupta noastră Românie nu am, mă văd nevoită să caut pe cont propriu o finanțare/ sponsorizare în țară.

    Am încercat să contactez companii din localitea mea natală – Ploiești- cît și „renumite” fundații bucureștene ce susțin educația însă în ciuda CV-ului meu (a publicaților, participărilor la seminarii, școli de vară, burse etc. ce arată în mod clar felul în care preocupările mele pentru istoria contemporană, istoria și civilizația Spaniei, s-au completat armonios și m-au definit încă de la vîrsta de 14 ani cînd am decis că vreau să mă dedic acestui nobil domeniu precum Istoria) nu am reușit să conving de faptul că îmi doresc să studiez și nu să culeg căpșuni în Spania (activitate, de altfel, pe deplin meritorie și cinstită) și că, pentru pregătirea mea și viitorul meu profesional programul la care am fost acceptată la Madrid m-ar ajuta de mii de ori mai mult decît orice program din SUA sau UK.

    Vă rog să mă ajutați să nu pierd șansa vieții mele, de a reprezenta România în Spania la cel mai înalt nivel academic și de a demonstra că educația nu este o etichetă, iar oamenii nu se judecă după oamenii de firmă.

  9. horia cremene says:

    Alteţă,
    Regina Maria – regina fascinantă a României se identifică în întregime, pentru foarte mulţi dintre noi, cu perioada de glorie a României, cu făurirea României Mari, cu afirmarea României pe plan internaţional. Sunt sigur că în arhiva Familiei Regale se află fotografii inedite ale Reginei Maria, care ar fi o revelaţie pentru cititorii blogului Alteţei Voastre. Din păcate eu nu deţin decât câteva fotografii, culese cu pasiune de prin diferite albume, pe care vi le trimit cu speranţa că le veţi publica, sau că vă vor inspira să publicaţi si altele cu o grafică mai reuşită.
    Cu respect, Horia Cremene

  10. chronos says:

    Alteta Voastra,

    Rastalmacitorii postbelici nu numai ca au reusit performanta de a construi o himera a istoriei nationale, ci, mai grav, au reusit sa reduca interesul asupra a ceea ce suntem pana la ignoranta. Chiar daca o mana de entuziasti au incercat sa dezlege labirintul identitar, societatea (si ma refer la acei membri ai care au trecut prin procesul de invatamant predecembrist) nu a fost pregatita de nimeni sa se regaseasca si, in mod special, sa se accepte in noua lumina. Poate ca aceasta letargie se reflecta astazi in miscarile separatiste din Ardeal.

  11. horia cremene says:

    se pot urmări o serie de 37 de fotografii inedite ale Reginei Maria pe blogul de istoria regalităţii al Dianei Mandache

    http://royalromania.wordpress.com/2009/11/02/red-cross-heroes-memorial/ot

    precum şi imaginea publicată azi 28 iulie, a basoreliefului de bronz de pe Monumentul Eroilor Sanitari din Bucuresti, unde sunt reprezentati Regina Maria ca sora sanitara, Printul Nicolae in uniforma de cadet si Printesa Elisabeta de asemenea ca sora sanitara, fotografie inserată pe blogul de case de epocă al expertului Valentin Mandache http://casedeepoca.wordpress.com/

  12. Cu oarecare intarziere aflam despre sorgintea Adevaratei Noastre Romanii Moderne says:

    http://www.descopera.ro/cultura/4287348-cele-trei-regine

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50895579
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate