Pentru ce anume veti vota?

Extras din Constitutia Romaniei privind rolul Presedintelui Romaniei

CAPITOLUL II
Presedintele României

ARTICOLUL 80

Rolul Presedintelui

(1) Presedintele României reprezinta statul român si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.

(2) Presedintele României vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. În acest scop, Presedintele exercita functia de mediere între puterile statului, precum si între stat si societate.

ARTICOLUL 81

Alegerea Presedintelui

(1) Presedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.

(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegatorilor înscrisi în listele electorale.

(3) În cazul în care nici unul dintre candidati nu a întrunit aceasta majoritate, se organizeaza al doilea tur de scrutin, între primii doi candidati stabiliti în ordinea numarului de voturi obtinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi.

(4) Nici o persoana nu poate îndeplini functia de Presedinte al României decât pentru cel mult doua mandate. Acestea pot fi si succesive.

ARTICOLUL 82

Validarea mandatului si depunerea juramântului

(1) Rezultatul alegerilor pentru functia de Presedinte al României este validat de Curtea Constitutionala.

(2) Candidatul a carui alegere a fost validata depune în fata Camerei Deputatilor si a Senatului, în sedinta comuna, urmatorul juramânt:

“Jur sa-mi daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materiala a poporului român, sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a României. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”.

ARTICOLUL 83

Durata mandatului

(1) Mandatul Presedintelui României este de 5 ani si se exercita de la data depunerii juramântului.

(2) Presedintele României îsi exercita mandatul pâna la depunerea juramântului de Presedintele nou ales.

(3) Mandatul Presedintelui României poate fi prelungit, prin lege organica, în caz de razboi sau de catastrofa.

ARTICOLUL 84

Incompatibilitati si imunitati

(1) În timpul mandatului, Presedintele României nu poate fi membru al unui partid si nu poate îndeplini nici o alta functie publica sau privata.

(2) Presedintele României se bucura de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplica în mod corespunzator.

ARTICOLUL 85

Numirea Guvernului

(1) Presedintele României desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

(2) În caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, Presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

(3) Daca prin propunerea de remaniere se schimba structura sau compozitia politica a Guvernului, Presedintele României va putea exercita atributia prevazuta la alineatul (2) numai pe baza aprobarii Parlamentului, acordata la propunerea primului-ministru.

ARTICOLUL 86

Consultarea Guvernului

Presedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente si de importanta deosebita.

ARTICOLUL 87

Participarea la sedintele Guvernului

(1) Presedintele României poate lua parte la sedintele Guvernului în care se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea tarii, asigurarea ordinii publice si, la cererea primului-ministru, în alte situatii.

(2) Presedintele României prezideaza sedintele Guvernului la care participa.

ARTICOLUL 88

Mesaje

Presedintele României adreseaza Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale natiunii.

ARTICOLUL 89

Dizolvarea Parlamentului

(1) Dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Presedintele României poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de învestitura.

(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singura data.

(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Presedintelui României si nici în timpul starii de mobilizare, de razboi, de asediu sau de urgenta.

ARTICOLUL 90

Referendumul

Presedintele României, dupa consultarea Parlamentului, poate cere poporului sa-si exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes national.

ARTICOLUL 91

Atributii în domeniul politicii externe

(1) Presedintele încheie tratate internationale în numele României, negociate de Guvern, si le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate si acorduri internationale se încheie, se aproba sau se ratifica potrivit procedurii stabilite prin lege.

(2) Presedintele, la propunerea Guvernului, acrediteaza si recheama reprezentantii diplomatici ai României si aproba înfiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.

(3) Reprezentantii diplomatici ai altor state sunt acreditati pe lânga Presedintele României.

ARTICOLUL 92

Atributii în domeniul apararii

(1) Presedintele României este comandantul fortelor armate si îndeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.

(2) El poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea partiala sau totala a fortelor armate. Numai în cazuri exceptionale, hotarârea Presedintelui se supune ulterior aprobarii Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.

(3) În caz de agresiune armata îndreptata împotriva tarii, Presedintele României ia masuri pentru respingerea agresiunii si le aduce neîntârziat la cunostinta Parlamentului, printr-un mesaj. Daca Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoaca de drept în 24 de ore de la declansarea agresiunii.

(4) În caz de mobilizare sau de razboi Parlamentul îsi continua activitatea pe toata durata acestor stari, iar daca nu se afla în sesiune, se convoaca de drept în 24 de ore de la declararea lor.

ARTICOLUL 93

Masuri exceptionale

(1) Presedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenta în întreaga tara ori în unele unitati administrativ-teritoriale si solicita Parlamentului încuviintarea masurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

(2) Daca Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoaca de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta si functioneaza pe toata durata acestora.

ARTICOLUL 94

Alte atributii

Presedintele României îndeplineste si urmatoarele atributii:

a) confera decoratii si titluri de onoare;

b) acorda gradele de maresal, de general si de amiral;

c) numeste în functii publice, în conditiile prevazute de lege;

d) acorda gratierea individuala.

ARTICOLUL 95

Suspendarea din functie

(1) În cazul savârsirii unor fapte grave prin care încalca prevederile Constitutiei, Presedintele României poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, în sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa.

(2) Propunerea de suspendare din functie poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce, neîntârziat, la cunostinta Presedintelui.

(3) Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, în cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea Presedintelui.

ARTICOLUL 96

Punerea sub acuzare

(1) Camera Deputatilor si Senatul, în sedinta comuna, cu votul a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor, pot hotarî punerea sub acuzare a Presedintelui României pentru înalta tradare.

(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi initiata de majoritatea deputatilor si senatorilor si se aduce, neîntârziat, la cunostinta Presedintelui României pentru a putea da explicatii cu privire la faptele ce i se imputa.

(3) De la data punerii sub acuzare si pâna la data demiterii Presedintele este suspendat de drept.

(4) Competenta de judecata apartine Înaltei Curti de Casatie si Justitie. Presedintele este demis de drept la data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare.

ARTICOLUL 97

Vacanta functiei

(1) Vacanta functiei de Presedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din functie, de imposibilitate definitiva a exercitarii atributiilor sau de deces.

(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanta functiei de Presedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Presedinte.

ARTICOLUL 98

Interimatul functiei

(1) Daca functia de Presedinte devine vacanta ori daca Presedintele este suspendat din functie sau daca se afla în imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile, interimatul se asigura, în ordine, de presedintele Senatului sau de presedintele Camerei Deputatilor.

(2) Atributiile prevazute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului functiei prezidentiale.

ARTICOLUL 99

Raspunderea presedintelui interimar

Daca persoana care asigura interimatul functiei de Presedinte al României savârseste fapte grave, prin care se încalca prevederile Constitutiei, se aplica articolul 95 si articolul 98.

ARTICOLUL 100

Actele Presedintelui

(1) În exercitarea atributiilor sale, Presedintele României emite decrete care se publica în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenta decretului.

(2) Decretele emise de Presedintele României în exercitarea atributiilor sale prevazute în articolul 91 alineatele (1) si (2), articolul 92 alineatele (2) si (3), articolul 93 alineatul (1) si articolul 94 literele a), b) si d) se contrasemneaza de primul-ministru.

ARTICOLUL 101

Indemnizatia si celelalte drepturi

Indemnizatia si celelalte drepturi ale Presedintelui României se stabilesc prin lege.

44 comentarii

  1. Pentru toti cititorii blogului, gasesc nimerit si chiar insemnat faptul de a reaminti care sunt, de fapt, atributiile Institutiei Presedintelui României.

    De multe ori credem ca stim ceea ce nu stim sau credem gresit.

    Incluse in cele 21 de articole, atributiile Institutiei Presedintelui sunt prezentate mai sus destul de limpede, ne-echivoc si complementar.

    Desigur, Constitutia din 1991, amendata in 2003, este imperfecta. Ea va suferi, probabil, modificari, pentru a deveni functionala si solida.

    Dar acest proces este unul viitor. El depinde de dumneavoastra, de intelegerea si dorinta societatii de a urma o Lege fundamentala mai buna.

    Pâna atunci, noi toti, Presedintele României si fiecare cetatean in parte, avem nevoie sa stim “CE” anume are de facut cel care reprezinta, din cel mai inalt loc al Statului, România.

    Va indemn sa cititi de la primul pâna la ultimul cuvânt. “A sti” este tot atât de important ca “a vota”.

  2. Pe site-ul http://www.princeradu.ro/ s-a deschis o lista online la care puteti trimite mesajul dumneavoastra de sustinere a candidaturii Principelui Radu la alegerile pentru Institutia Presedintelui României, in noiembrie 2009.

    Trimiteti mesajul dumneavoastra de sustinere!

    http://www.princeradu.ro/

  3. V-am urmarit in doua transmisiuni televizate…bunul Dumneavoastra simt,nu este pentru “civilizatia” Romaniei. Saraca Tara Romaneasca!
    Sper in victoria Dumneavoastra…va sustin…atit eu cit si familia mea… dar trebuie – intr-un cuvint mai neortodox – sa va scoateti colti!
    Hienele ne incoltesc! Avem nevoie de Dumneavoastra!
    Pacat de noi! Pacat de aceasta tara! Pacat de cultura noastra, care se pierde! Avem nevoie de Dumneavoastra!

    Imi cer scuze, daca am depasit limita bunului simt… fata de Dumneavoastra!

    Cu mult respect,Eugenia-Maria S.

  4. Toata familia mea o sa va voteze, categoric ! Nici nu mai vreau sa aud de alti candidati ! M-am saturat !

    Sunt saraca (financiar) nu pot sa va ajut decat dandu-va votul meu.

    Mult succes !

    V-am urmarit la emisiunile tv, dar chiar de prima data cand v-am auzit vorbind mi-am zis ca pe dumneavoastra va doresc ca presedinte.

  5. Crina says:

    Hristos a inviat !!! Ma bucur sa intalnesc o asa personalitate. Daca crezi ca poti sa-mi accepti prietenia, as fi onorata. Iti doresc tot binele din lume alaturi de frumoasa ta sotie si mult succes in drumul spinos pe care ai pornit in politica.

  6. Altetei Sale Regale RADU Principe al României
    Palatul Elisabeta, Bucuresti 011347

    Alteta Voastra Regala,

    În primul rând, multumesc înca odată Altetelor Voastre Regale, întregii FAMILII REGALE a României pentru înalta onoare si bucurie pe care ni le-ati oferit participând la Sf. Sărbători ale Învierii Domnului alaturi de ieseni. Chiar daca multi cetateni ai orasului erau plecati, cei care V-au întâmpinat si V-au fost alaturi în toate ocaziile si locurile vizitate V-au înconjurat cu caldura si respect. Iar prezenta Familiei Regale la slujba din Noaptea Îmnvierii au dat acesteia mai multa maretie.

    Am urmarit, Alteta Voastra Regala, cele doua emisiuni televizate de luni seara: “Stirea zilei” pe Antena-3, cu d-na G.V. Firea, si “Editie speciala” pe Realitatea TV (cu d-na Oana Stancu). Am remarcat – ca în atâtea alte ocazii – elevatia si consistenta discursului, profunzimea ideilor, stilul elegant, spontaneitatea. Desi d-na Stancu pare o persoana civilizata si bine intentionata, mi s-a parut cel putin nepoliticos sa mentioneze “scandalurile” legate de personalitatea Altetei Voastre Regale ; mai potrivit era sa foloseasca termenul de bârfe sau insinuari. Ati raspuns la modul clar si deschis, la fel ca si pe site-ul opritiminciunile.ro , pe care l-am accesat în aceasta dimineata. Din pacate, a da cu piatra în Familia Regala prin intermediul Altetei Voastre Regale a devenit sportul preferat al mult prea multor ziaristi (din presa dâmboviteana dar si din cea regionala / locala).

    Al Altetei Voastre Regale devotat,

    Dr. Alexandru CARAUSU

  7. Letitia Pop says:

    Daca doriti sa fiti voluntari, sa colaborati, sa sponsorizati sau doar sa sustineti campania electorala a Altetei Sale Regale Principele Radu, va rog sa trimiteti un e-mail cu detalii si date de contact la adresa letitia.pop@palatulelisabeta.ro , sa sunati sau sa trimiteti sms la numarul de telefon 0743 793 757. Va multumim tuturor !

  8. Mihai V. says:

    Hristos a Inviat!
    Am primit cu mult entuziasm candidatura Princepelui Radu la Presedintia Romaniei si impreuna cu mai multi tineri din Targu Mures am hotarat ca este momentul sa ne implicam si sa fim o mica parte din ceea ce eu cred ca ar putea fi schimbarea la fata a Romaniei. In concret noi am vrea sa va ajutam in tot ceea ce implica campania electorala in judetul Mures a Principelui Duda si astept sa ne spune-ti cum putem sa ajutam.

    Cu respect,
    Mihai V.

  9. Gabriel P. says:

    Ma numesc Gabriel P., sunt medic primar chirurg la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Mures, am 36 de ani si doresc foarte mult sa contribui la sustinerea candidaturii Altetei Sale, Printul Radu.
    Astept cu nerabdare formarea unui grup de sprijin si a unei strategii cat mai coerente si mai percutante la care sa ma alatur si pe care sa o sprijin impreuna cu toti cei care credem in valorile simbolizate de Printul Radu.
    Cu respect, Gabriel P.

  10. Florin Constantin B. says:

    Buna Ziua Ma numesc Florin Constantin B. locuiesc in Bucuresti si doresc sa il sustin pe Principele Radu cu strangere de semnaturi , lipit afise , propaganda electorala, si multe altele , cunosc limba germana , engleza . Va multumesc anticipat.

  11. Mia says:

    pai dupa 20 de ani de la ‘revolutie’ as vota tot impotriva comunismului;
    daca e cineva in tara asta care nu poate fi banuit de inlcinatii comuniste, atunci casa regala este acel cineva… sunt convinsa ca principele radu nu poate sa fie parte a casei fara sa aiba aceleasi valori – prin urmare, sustinerea acestei candidaturi este absolut logica;
    nobletea – in sensul umanist al cuvantului- este conditia esentiala pentru o schimbare in romania (fara asta toate propunerile sunt cuvinte in vant) – iar casa regala cred (in sensul believe) ca este beneficiarul de noblete;
    a, si inca ceva: discutia vis-a vis de forma de guvernamant – monarhie sau republica este absolut puerila – chestiunea esentiala este tipul de om care detine pozitia de leader – iar comunistii, zau ca nu sunt conducatorii pe care sa ii mai tolereze tara asta…..

  12. ramo says:

    Drept constitutional, anul 1:). Frumoasa materie.” Va indemn sa cititi de la primul pâna la ultimul cuvânt. “A sti” este tot atât de important ca “a vota”.”(as spune ca mult mai important)

  13. Ioan S. says:

    Anuntul de intrare in cursa pentru functia de presedinte a Romaniei , a Altetei Sale Principele Radu de Romania a fost momentul pe care l am asteptat ca inalta functie suprema din stat sa fie in sfarsit ocupata de un om ale carui calitati ca ale Altetei sale sa raspunda dorintelor fiecarui roman .
    Fiind instruit in perioada 1993 – 1995 de lideri ai partidului conservator ai marii britanii si regatului irlandei de nord [cu diploma] in management politic si electoral ,doresc sa mi pun intreaga capacitate si cunostiinte de specialitate in slujba ASR spre binele natiunii romane.
    Mentionez ca sunt o persoana cu notorietate in zona olteniei .
    Sunt absolvent al facultatii de stiinte economice , drept si teologie.
    Mai multe date despre persoana mea le veti afla in masura in care domnia voastra ma veti programa in agenda de lucru.

    Dumnezeu sa binecuvanteze hotararea pe care a luat o AS R spre binele si prosperitatea Romaniei

    cu ganduri bune Ioan S.

  14. Anca-Maria B. says:

    Raspunzand propunerii dumneavoastra lansate pe blog, de a fi voluntar, colaborator, sponsor sau sustinator al campaniei electorale a Altetei Sale Regale Principele Radu, pot sa va spun ca deja sustin activ si intens acest demers, la nivelul posibilitatilor mele.
    In ceea ce priveste o eventuala colaborare, nu stiu daca as avea competenta necesara. Insa, daca dumneavoastra aveti vreo sugestie, as fi fericita sa o pot asuma.
    Pentru aspectul financiar al campaniei electorale, nu promit nimic, insa fac tot ce pot pentru a avea macar o minima contributie.
    In zilele urmatoare voi reveni cu cateva randuri adresate Altetei Sale Regale Principele Radu.
    As dori sa va spun ca am trait o profunda emotie in momentul in care am gasit, in “Point de vue” si “Royals”, Familia Regala a tarii noastre…!

    Cu deplina incredere,
    Anca-Maria.

  15. Radu Alexandru I. says:

    Buna ziua ! Manumesc Radu Alexandru I., am studii Superioare cu diploma de licenta,Facultatea de Drept si imi doresc foarte mult sa ma implic,pentru colaborare si sustinerea campaniei electorale a Altetei Sale Regale Principele Radu.

    Din cauza unor necazuri in familie si dezamagirea ca nu imi gasesc un loc de munca sigur in Constanta,in luna Noiembrie,m-am mutat la Bucuresti,pentru a-mi cauta un loc de munca sigur,dar nu mi-am gasit si inca sunt somer si stau cu chirie.

    M-am saturat de necazuri si ca in Tara asta este saracie si nu poti sa iti gasesti un loc de munca sigur.Am fost mintit,am vrut sa lucrez in domeniul Comertului,dar asociatul mi-a folosit banii si cred ca nu imi mai vad banii inapoi(este o suma mare).In Constanta,am avut un serviciu pe studii medii,dar mi-am dat demisia din cauza ca nu era seriozitate la salariu si in al doilea rand a fost discriminare.

    Imi doresc foarte mult sa ma implic pentru colaborare si sustinerea campaniei electorale a Altetei Sale Regale Principele Radu.Va trimit buletinul meu de identitate si Curriculum Vitae.Va multumesc si sper ca ma veti contacta.

    Cu stima si respect , Radu-Alexandru I.

  16. Laura says:

    Va multumesc ca ati ales sa candidati in conditiile in care lupta se duce murdar si oamenii care sunt contracandidati nu sunt integri si vor sa isi atinga telul prin orice mujloace.
    Sper din tot sufletul sa reusiti pentru ca numai asa mai avem o sansa.
    Succes!

  17. Marion says:

    Buna ziua,

    Sunt ziarista si lucrez pentru revista Regard, o revista in limba franceza, editata in Romania (www.regard.ro).

    Pentru numarul viitor, vreau sa fac un material despre familia regala din Romania, si rolul ei in societatea romaneasca de azi. Asta inseamna ca vreau sa vorbesc de Fundatia Princesa Margareta, de reintoarcerea lor in Sinaia si bineinteles de candidatura Printului Radu la alegerile presidentiale.

    Ar fi posibil sa ma trimiteti o scurta biografia despre Printul Radu, ce a facut pana acum, dece vrea sa candideze la alegerile, dece el crede ca familia regala poate juca un rol in Romania de azi, si care imagina are monarhia in Romania.

    Va multumesc mult de tot si sper ca o sa gasiti timp sa ma raspundati destul de repede,
    Cu stima deosebita,

    Marion G.
    Journaliste indépendante

  18. Livia says:

    Doriti sa castigati prezidentialele? Pentru a reusi trebuie sa aveti in vedere ca electoratul din 2009 nu mai e acelasi cu cel din 2004. A devenit pragmatic si mai putin sentimental. Presedintele apropiat de popor nu spune azi mai mult decat o binevoitoare strangere de mana ori o fotografie-amintire. Criza nu o poate anula nimeni, nici chiar Obama. La noi, in afara de micsorarea veniturilor, alte masuri inca nu au avut vreme sa dea roade. Ce-i de facut? Trebuie vazut CINE-I spulbera romanului banul din buzunar in afara de inflatie unde foarte mult iar nu se poate face. Energia si dupa ea mancarea il distrug pe roman. In frig nu supravietuiesti iarna si nici nemancat nu rezisti la munca. Aici preturile au devenit de nesuportat. Cu leafa mica sau pensia lui modesta omul s-ar descurca daca pretul la gaze ar fi altul. IN VASLUI PRETUL A FOST REDUS CU 17%. Acolo cum a fost posibil? (Acei politicieni locali, care au facut asta, si-au asigurat votul oamenilor.) De ce numai in Vaslui? Ce gandeste romanul caruia i s-a facut o reducere de doar 3%? CA NU SE VREA MAI MULT!! Schimbati aceasta perceptie! Dovediti ca se poate si se vrea ca in Vaslui!! GAZUL METAN E UN CERC DE OTEL PE CARE NCIMENI NU A PUTUT SAU NU A VRUT SA-L SPARGA. GAZUL POATE DA NOUL PRESEDINTE! Prea multa lume sufera din cauza pretului la gaze, iar ajutorul pentru cei cu venituri mici nu-i decat un paliativ, un fel de APA DE PLOAIE. In alt loc trebuie actionat! E clar ca verniturile nu se pot mari pentru ca productia scade, dar tot atat de clar e ca doua domenii pot ajuta mult in situatia actuala. Legumicultura, agricultura si industria alimentara autohtona sunt o solutie salvatoare. ( Preturile din import ne gatuie.) Ar fi de bun augur sa existe fabricute de prelucrarea laptelui sau a zarzavatului in comune, sa nu mai arunce taranii laptele pe batatura pentru ca nu au unde il vinde. Comunitatile locale pot participa la astefel de proiecte care sa nu fie costisitoare, productia de lactate s-ar vinde la oras mai ieftin decat cea din export. Un pret scazut la gaze ar da omului de la oras posibilitratea sa se descurce cu venitul pe care il are, venit care curand nu va putea fi marit, bine ar fi daca s-ar face si ceva reduceri la electricitate. GAZUL METAN A DEVENIT O TEROARE NATIONALA, A LUAT LOCUL SECURITATII LUI CEAUSESCU, DAR NICI UN POLITICIAN NU VEDE SAU NU VREA SA VADA ASTA, in ciuda emisiunilor televizate, a presei care de N ori a semnalat asta fara ca cineva sa ia in serios preoblema. GAZUL SI MANCREA VOR DA NOUL PRESEDINTE IN CONTEXTUL UNEI CRIZE CARE ISI SCOATE COLTII. In 2009 romanul e mai mult pregmatic si mai putin sentimental. S-a saturat de bla, bla, bla electoral. Fapte, nu pacaleli si promisiuni desarte ca in 2008! Va doresc succes!

    Livia

  19. Daniela M. says:

    Semne ale sperantei – Speranta pentru Romania

    Speranta moare ultima, obisnuim sa spunem si asa este.

    Daca privim cu bagare de seama la societatea in care ne consumam zilnic, nu ne ramane decat speranta. O speranta tot mai departe de noi, dar care ne ajuta sa vedem si cerul de deasupra noastra, nu numai pamantul pe care calcam. Toti cunoastem si simtim pe pielea noastra ce inseamna interesul de grup, o politica de doi bani, lipsa demnitatii in atitudinea celor ce ne conduc, a profesionalismului, a bunului simt si a altor calitati de care nici nu au habar. Romania se zbate in mizerie politica, sociala si morala. Sunt apreciate smecheriile si smecherii, prostia si prostii, ingamfatii ce se cred buricul Pamantului si circarii amatori care presara mandate prezidentiale sau guvernamentale cu hahaieli zgomotoase si prost acordate in muzica buna. Nepotismul – pilismul – se afla la rang de merite conform carora unii ajung sa detina functii importante in institutiile statale. Discrepanta nerusinata care face ca bugetarii sa fie la un pas de “razboi civil” prin diferente uriase ale pensiilor si salariilor acumulate de unii milionari bugetari si nedemnele salarii primite de alti muritori de foame bugetari. Minciuna este scaparea celor fara minte, care ne mint fara remuscari ori de cate ori are loc cate o campanie electorala. Ne vantura programe multi si macro in economie, in infrastructura, reforma sociala, sanitara sau de invatamant. Asa se face ca dupa ce ne ia ochii cu proiecte poleioase, imediat ne pomenim in aceeasi mocirla cleioasa a nepasarii, a decaderii oricarui nivel de decenta si ne invartim in acelasi cerc vicios al minciunii sfruntate, infatuarii, invidiei, coruptiei si amatorismului. Profesori doctori honorius cauzei lor, care cer cu mare nesimtire si ticalosie favoruri sexuale studentelor pt examene sau mii de euro pt dimplome universitare.

    Toate acestea sunt o mica parte din atitudinea si influenta celor care compun societatea si administratiile statului. Ca rezultat al acestor atitudini si influente avem milionari peste noapte si saraci de decenii, avem politicieni care nu au decat un singur scop: imbogatirea in urma unui mandat de presedinte, ministru, parlamentar, prefect, primar sau chiar consilier local; avem un presedinte care nu are nici o politica externa, pe care mai nimeni nu vrea sa-l intalneasca pt a hahai impreuna, dar care se arunca in disperare pt un nou mandat; avem o juna care doar pt este “fata tatei” vrea sa ne reprezinte in Parlamentul european dezvaluind viitorilor sai colegi “succesurile” proprii, ale tatei sau ale tarii (inca nu stiu exact). Avem sau suntem tineri care nu avem posibilitatea de a studia, sa ne faurim o cariera si sa avem un job demn si decent platit; suntem tineri care trbuie sa parasim tara in care ne-am nascut, dar in care nu suntem recunoscuti pt calitatile detinute, pt ca nu detinem si miile de euro pt inalte diplome sau pt posturi mult ravnite de milionari; nu detinam arta inselarii, a musamalizarii, a trecerii cu vederea ca “merge si-asa” sau nu acceptam sa oferim “servicii” de alta factura si natura pt trecerea unui examen sau dobandirea unui job. Am ajuns sa avem brand-uri general acceptate ca geic-isti si boc-isti, asta ca sa stii cate functii trebuie sa detii simultan acumuland venituri cosmice si cum sa ajungi sa detii functii care sunt mai inalte decat tine, dar stii sa fii trompeta altuia. Avem o infrastructura cu totul deplorabila, autostrazi aproape inexistente (va asigur ca Maroc ne-a depasit la acest capitol), strazi si drumuri jungle-niene si ca atare un trafic infernal si de melc. Avem un sistem sanitar si de invatamant de plans – profesori carora le plangi de mila si pacienti care striga la cer, cand trebuie sa mearga la un consult sau mai rau la operatie. Ce mai avem…?!? Ce sa mai – avem de toate, lista poate continua…

    Daca pana acum am vazut care sunt cauzele acestor consecinte pe care le traim zilnic, trebuie sa gasim si solutiile. Toti avem un mare pacat in a ne opri aici, a ne vaita si vaicari, a arata cu degetul si a astepta sa cada vreo para malaiata. Pai nu! Nu este asa. Daca si eu fac parte din aceasta societate, atunci implicit este si vina mea. Vina mea ca nu folosesc toate resursele morale, rationale si practice prin atitudinea care trebuie sa o am in raport cu tot ce se intampla in jurul meu. Vina mea ca dau votul unor mafioti vrajitori, ca accept o mentalitate paguboasa si tratez pe semenul meu dupa statutul social, culoarea politica sau religioasa. Ca nu sunt tolerant si nu stiu sa traiesc in buna intelegere impreuna cu diferite etnii, culturi, confesiuni religioase sau minoritati de alte orientari sexuale(care exista indiferent daca le dorim sau nu). Este vina mea ca mi se pare normal sa fiu indiferent si nepasator fata de ceilalti, ca aprecierile mele se opresc la granita fiintei mele, adica sufar de un egoism cronic. Ca am uitat de unde vin, unde merg si ce imi doresc in scurta trecere prin viata, si asa ingurgitez ce mi se da gata mestecat si nu-mi folosesc materia cenusie, decat pt cenusa. Asa am ajuns sa ne obisnuim ca Romania nu se poate schimba si este adevarat, daca nu ma schimb eu si tu, fiecare in parte. Gandhi spunea un adevar greu de pus in practica, se pare: “Trebuie sa devii schimbarea pe care doresti sa o vezi!” Asa cum raul descris mai sus vine dintr-o atitudine nedemna, mentalitate stricata si influenta negativ alterata, tot asa insanatosirea si binele societatii vine prin reversul acestora. Daca am dovedi aceste calitati, totul ar aparea absolut altfel, asa cum ne dorim de fapt. Imaginati-va cum ar arata Romania cu cetateni de felul acesta – plini de bun simt, respect, demnitate, altruism, generozitate, toleranta, integritate, profesionalism, intelepciune si iubire. Pare utopie, dar este la indemana mea si a ta sa fie realitate, iar daca refuzam, sigur poate sa ramana utopie. Traind in mod demn si frumos, mult mai des pot sa aparea printre noi oameni precum: Abraham Lincoln, Martin Luther King, Mahatma Gandhi, Nelson Mandela, George Muler, Maria Teresa de Calcutta si multi altii. Cum India si-a recapatat independenta fara razboi, fara varsare de sange, asa si noi ne putem recapata independenta de sub tirania coruptiei si a prostiei, fara umilirea pensionarilor, a copiilor cu talent dar fara sanse de reusita, a profesionistilor renegati. Oricat ar fi de greu merita tot efortul nostru, pas cu pas, piatra cu piatra, treapta cu treapta – ajungand la implinirea si realitatea sperantei atat de mult uzate in aceste timpuri. Speranta care da semne ca se apropie mai mult de noi. Eu le vad. Tu le vezi?!? Se poate si in tara noastra pt ca au reusit si altii tot in felul acesta. Asadar ia atitudine, voteaza responsabil, traieste frumos si demn pt Romania in care te-ai nascut si nu uita: “Romania nu este numai Pamantul pe care calci, ci si Cerul de deasupra ei.” (citatul apartine lui Cornel Darvasan – realizator de televiziune “Speranta TV”).

    Cu speranta,

    Daniela M.

    P.S.: Milionarii sunt de doua feluri (cu exceptia celor care castiga la lotto prono): cei profesionisti care pot administra calitati si talente in dobandirea multor milioane si miliarde de euro, pe care ii apreciez mult si in fata carora imi scot palaria, si cei care au doar indemanarea si arta inselaciunii, macro-evaziunilor fiscale si tin randul cumetriilor de rang inalt al grupurilor de interes. Pe acestia din urma nu pot sa-i sufar si sunt amintiti in textul de mai sus.

  20. MIHAIL ANTOFIE says:

    Ma numesc MIHAIL ANTOFIE,actualmente locuiesc in SPANIA,mai bine zis in CASTELLON de aprox 9 ani.Alteta,am urmarit evolutia dumneavoastra de mult timp si sincer m-am bucurat cand am auzit ca veti candida la presedentie.DA,sincer in opinia mea veti fi omul care ati putea scoate aceasta tara din aceasta CRIZA POLITICA,sau mai bine zis a scoate acest amarat de popor din mana celor care timp de 20 de ani si-au batut joc de cele mai elementare norme de bun simt.Eu,privesc aceste aspecte din perspectiv tari unde am rezidenta si vad realitate cruda care exista astazi in tara noastra,privesc cum toate sperantele noastre de reintoarcere in tara se spulbera pe zi ce trece, vad cum acelasi personaje fac jocul mizerabil al poitici din Romania, cum acelasi personaje mai pun an de an mai multe milioane de euro in conturile personale, cum nivelul de viata al omului de rand nu s-a schimbat,ba mai mult s-a inrautatit pe zi ce trece (execeptand aceasta criza), vad alteta, cum cele mai elementare drepturi scrise bineinteles in constitutie sunt calcate in picioare,cum tot sistemul este pur si simplu dat peste cap.Nu vreau sa filozofes sau sa dau impresia de conascator dar cum si alteta sa stie, treburile in tara nu sunt cum ar trebui sa fie intr-o tara membra a Uniuni Europene. De aceia,alteta v-as ruga daca doriti incercati alteta sa va faceti cunoscut si printre randurile celor de aici din castellon si din toata Spania pentru ca cei de aici ,romani stiu alteta ce reprezinta casa regala.Dati-ne macar speranta,pentru ca la noi doar SPERANTA a mai ramas ca si la cei din diaspora se gandeste cineva si ca nu ia uitat,pentru ca politicieni actuali vin numai cand sunt alegeri si vin numai cu minciunii. Veniti alteta,stati de vorba cu noi pentru ca si noi in tara avem inca rude si influienta si asa din gura in gura vom putea sa ajutam sa deveniti presedintele acestei tari.Suntem multi alteta in aceasta tara si cu o propaganda bine facuta si cu ajutorul lui D-ZEU veti invinge!MIHAIL ANTOFIE CASTELLON (0034678317676)

  21. Munteanu, Florian says:

    In sfarsit a venit ceasul reprinderii sperantei pentru romani!
    Numai ca si de data asta va fi foarte, foarte greu si dureros sa reajungem si noi in randul tarilor europene!
    Sper din toata inima ca Principele Radu sa castige din primul tur!

  22. Hristos a Inviat! as vrea sa ma convingeti sa va votez..pana acum, nu m-ati convins deloc…

  23. Con_As says:

    Hristos a Înviat ! Vă doresc deplină sănătate, dvs. şi întregii Case Regale… mult noroc şi rezistenţă psyhică, se pare că, temperamentul calm şi prestanţa – ar putea fi piedici destul de serioase, într-o luptă politică – unde, se dau destule lovituri sub centură – am încredere în pregătirea dvs., vă doresc să daţi replicile oportune şi să izbândiţi…

  24. Teodora I. says:

    Da, e inceputul si doresc ca finalul sa fie cu dumneavoastra in fruntea tarii.

    Cat sunteti de frumosi! Va doresc multa sanatate la amandoi si-o viata frumoasa, in buna intelegere, sa fiti vesnic tineri in suflet!

  25. Aranna says:

    La varsta de 27 de ani doresc o noua schimbare.

    Sustin cu tarie in fata tuturor viitoarea candidatura a excelentei dumneavoastra la functia de Presedinte al Romaniei.Si pentru mine vreau “ROMANIA ALTFEL”

  26. Familia Dragos Gelu si Ana din Lucacesti,jud.Maramures sun alaturi de dumneavoastra in incercarea de a face ceva bine pentru tara noastra atat de incercata!

  27. Maria says:

    va multumesc din inima si va transmit pe aceasta cale felicitari,urari de bine si sanatate!fericire desavirsita alaturi de persoanele iubite!
    cu deosebita consideratie:maria
    va iubesc din suflet!

  28. Alexandra says:

    Alteta, puteti conta pe votul meu inca de pe acum…voi face tot ce voi putea ca sa-mi conving si prietenii ca meritati… Suceava va sustine… daca aveti nevoie de inca un om in campania dumneavoastra, va ofer ajutorul meu cu placere…
    cu respect si stima, Alexandra

  29. Daniela says:

    Hristos a inviat! Ce minunat!

    Multumesc pentru adresa trimisa si voi contacta pe cei din echipa Dumneavoastra pentru a vedea cum pot sustine campania electorala, chiar daca nu sunt in Romania. De curand am avut bucuria sa vorbesc cu o persoana deosebita si foarte buna prietena, care va apreciaza mult si va sustine in demersul Domniei Voastre. Dansa este pensionara si a fost invatator si director la o scoala din Dambovita. Asa ca in afara familiei mele, mai sunt sustinatori in zona. Ne-am propus: “Vom face lobby pentru Principele Radu!”

    Va doresc o dupa-amiaza placuta!
    Cu pretuire,

    daniela

  30. GHEORGHIU says:

    SPERAM SA INVINGEM PROSTIA NATIONALA!

  31. Anca says:

    Hristos a inviat alteta!
    Parca incepe sa adie un vant de speranta. Mi-e greu sa exprim ce simt, dar doresc din tot sufletul sa va am presedinte. Rasturnarea ierarhiei valorilor, cabotinismul, lipsa de respect, spectacole mass-media de prost gust, incetatenirea mitocaniei…cred ca sunt cel putin o parte dintre motivele pentru care tara asta este o palida umbra a ceea ce ar putea fi (in timp si treptat, e adevarat!). Prin dvs. alteta, poate poporul roman isi va regasi pozitia verticala, respectul, speranta si entuziasmul de care are atata nevoie. Aveti tot sprijinul meu moral si daca pot face ceva concret pentru a va ajuta o voi face din tot sufletul.
    Cu respect, pretuire si speranta,
    Anca

  32. ramo says:

    “Traind in mod demn si frumos, mult mai des pot sa aparea printre noi oameni precum: Abraham Lincoln, Martin Luther King, Mahatma Gandhi, Nelson Mandela, George Muler, Maria Teresa de Calcutta si multi altii. Cum India si-a recapatat independenta fara razboi, fara varsare de sange, asa si noi ne putem recapata independenta de sub tirania coruptiei si a prostiei, fara umilirea pensionarilor, a copiilor cu talent dar fara sanse de reusita, a profesionistilor renegati.” Daniela, sunt de acord cu tine. Din tot sufletul sustin spusele tale. De mult timp ma gandesc ce frumos ar fi sa se predea la scoala cursuri de non-violenta. Am observat ca sunt din ce in ce mai multe persoane interesate si ca ia amploare la nivel mondial. Vor sa o ridice la rangul de stiinta. Ar fi absolut superb. Daca vrei sa urmaresti niste cursuri despre asta de la Universitatea Berkley : http://www.youtube.com/watch?v=kzIqYaaKS84&feature=SeriesPlayList&p=6F6743E8C2C62EA7&index=0 Am si lasat un comment (romania4uluv), daca iti doresti poti sa ma adaugi ca prieten.

  33. Irina says:

    Si eu ma bucur ca v-ati hotarat sa candidati. Ma intreb insa cum ati putea sa schimbati situatia in care este Romania, avand in vedere ca toate insitutiile statului si parlamentul sunt conduse de mafioti si securisti care nu doresc altceva decat sa se imbogateasca – si mai mult! – pe ei insisi si pe odraslele lor analfabete. Acesti oameni lucreaza impotriva noastra, pentru a ne descuraja sau a emigra, pentru a deveni bineinteles “second-hand citizens” in strainatate, in asa fel incat sa-si faca “afacerile” (spagile) si sa-si imparta interesele intre ei. Sunt aceeasi care apareau in umbra in spatele lui Ceausescu. Situatie bineinteles cunoscuta Excelentei sale Regele Mihai, intre noi fiind spus ca perioada de dinainte de comunism a fost cea mai luminoasa daca te gandesti la personalitatile geniale si cunoscute in toata lumea care s-au format in acea perioada – obligati sa fuga in afara tarii la venirea comunismului, asta daca nu cumva au fost aruncati in puscarii sau omorati pentru ca nu erau de acord cu sistemul.
    Sper sa militati mai mult pentru drepturile omului in Romania, pentru protejarea copiilor, pentru drepturile pensionarilor si a minoritatilor sexuale deoarece se pare ca nimeni altcineva nu o face.

  34. GHEORGHIU says:

    VA DORESC MULT SUCCES IN LUPTA IMPOTRIVA PROSTIEI SI A HOTIEI. NE VOM INTALNI LA GALATI DUPA VICTORIE.
    RETINETI NUMELE MEU, VESNIC ROMAN SI GALATEAN!

  35. Aron Corneliu-MIHAI says:

    Sustin candidatura Altetei Voastre Regale! Am citit mesajul Majestatii Sale Regele Mihai 1

  36. Horia Cremene says:

    Potrivit Constituţiei României, art.80, p 2,
    “Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei si la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum si între stat si societate.” (în sensul de colectivitate, comunitate, obşte).

    După părerea mea acest paragraf constituţional conferă de fapt uriaşa forţă a Preşedintelui.

    Pentru că starea conflictuală, atunci când ea apare, se produce între cetăţeni şi autorităţi, adică între societate şi puterile statului. Sau între diferitele autorităţi, adică instituţii, pe diverse motive.
    În această situaţie Preşedintele este cel împuternicit şi obligat constituţional să medieze, activ nu formal, adică să asculte argumentele şi contraargumentele părţilor şi să-şi exprime părerea proprie în consecinţă. Părere pe care părţile şi-o însuşesc sau solicită, după caz, soluţionarea în instanţa judecătorească.
    Forţa Preşedintelui constă în faptul că are dreptul şi autoritatea de a pretinde devoalarea faptelor care au condus la starea conflictuală, atât din partea instituţiilor statului, cât şi din partea protestatarilor. Pentru ca în final să-şi exprime părerea, cu autoritatea de Conducător imparţial al tuturor românilor: fie că actul autorităţilor este justificat şi de ce anume, fie că este abuziv şi de ce anume, după cum şi revendicările sunt fie justificate, fie abuzive. Cuvântul Lui va avea CREDIBILITATE şi RESPECTABLITATE, chiar mai mare decât o eventuală hotărâre contrară a justiţiei. De exemplu El poate declara, cu autoritatea pe care i-o conferă funcţia, că instituţia împricinată nu oferă toate datele necesare, sau că tergiversează nejustificat rezolvarea conflictului, etc.
    Aceste acţiuni sunt cele aşteptate de cetăţeni şi ele vor spori de la zi la zi autoritatea instituţiei Preşedintelui, credibilitatea şi forţa morală care vor coaliza societatea în jurul Său. Asta am aşteptat şi de la ceilalţi preşedinţi, dar nu a fost să fie.
    În aceasta constă, după umila mea părere, adevărata forţă a Preşedintelui, în posibilitatea conferită de Constituţie, de a strânge în jurul său într-un tot unitar atât instituţiile statului, cât şi pe noi, cetăţenii simplii.
    Cu îngăduinţa Alteţei Voastre aş supune atenţiei cititorilor si alte comentarii privind atribuţiile Preşedintelui, căci bănuiesc că există şi alte interpretări, mai potrivite decât ale mele.

    cu speranţă şi respect
    Horia Cremene, Bucureşti.

  37. alex 23 ANI says:

    pentru a putea sustine candidatura mai bine nu putem trimite si sms-uri….ar fi o idee buna zic eu…aveti votul meu asigurat

  38. CD says:

    Se va indeplini prognoza mea privind Principesa Margareta ? Nu trebuie luat ad-literam. Poate deveni prima doamna a tarii.
    Prognoza cu stabilirea Regelui Mihai in tara s-a indeplinit.
    http://dialoguriastrale.home.ro/sarmis.html

  39. Robert says:

    Sper din tot sufletul sa ajungeti Presedintele Romaniei. Din 1989 si pana acum ar fi pentru prima data, cand as vota nu impotriva cuiva ci pentru CINEVA, pentru CEVA.
    Succes si multa inspiratie!

  40. ET says:

    Orice cetatean al unei tari este dator sa cunoasca constitutia tarii sale, in primul rand pentru a-si sti obligatiile (pe care oricum au toate autoritatile grija sa le aminteasca) si drepturile pe care foarte putini si le stiu si mai ales au constiinta lor.
    Avem dreptul printre altele la demnitate si respect. Cati constientizeaza acest lucru?

  41. ET says:

    Printre altele, la capitolul pentru ce votez: votez in temeiul Constitutiei Romaniei si pentru schimbarea acesteia.

  42. POPA VIOREL says:

    SUCCESURI

  43. Horia Cremene says:

    Coagularea societăţii
    Consecinţa unei medieri obiective şi cu argumente convingătoare (art.80 p.2 din Constituţie) ar fi coagularea societăţii. Dar ce poate valora de fapt coagularea societăţii şi a instituţiilor în jurul Preşedintelui, în lipsa pârghiilor de acţiune executivă?
    Eu cred că însăşi coagularea societăţii ar fi cea mai importantă dintre pârghii: având cetăţenii lângă Sine, Preşedintele realizează un suport mai viguros decât orice partid politic. Având instituţiile lângă Sine, Preşedintele realizează cel mai solid suport de autoritate. Evident, fără să abuzeze de acest suport, aşa cum au făcut rând pe rând preşedinţii Iliescu, apoi Constantinescu şi acum Băsescu. De altfel ei au şi fost sancţionaţi de societate prin retragerea creditului acordat iniţial.
    Exprimându-şi părerea în cunoştinţă de cauză, cu recomandări privind modul de aplanare a conflictului, Preşedintele îşi asumă o imensă responsabilitate. Pentru că o recomandare care s-ar dovedi ulterior nepotrivită i-ar fi reproşată, conducând implicit la scăderea prestigiului Său.
    Aici intervine o altă mare calitate a unui Preşedinte: CURAJUL DE A SE IMPLICA. Lipsa ce curaj a fost motivul neimplicării unora din preşedinţii anteriori (sub pretextul unei aşa zise „neutralităţi”), după cum alteori recomandările lor incorecte, sau partizane, au fost greşeli sancţionate de cetăţeni prin retragerea încrederii.
    În ce mă priveşte am încredere în talentul de conducător şi în capacitatea Principelui Radu de a dezamorsa stările conflictuale din societate şi de a coagula instituţiile şi cetăţenii în jurul instituţiei Preşedinţiei.
    Cu speranţă şi respect, Horia Cremene, Bucureşti

  44. VIORICA IANCU says:

    SUCCES ALTETA. AVETI DE DUS O LUPTA GREA DAR AVETI SI FOARTE MULTI SUSRINATORI. EU SUNT DIN BARLAD,AM CUNOSCUT PE DR. DUDA BUNICUL SI PE DR.DUDA TATAL.IMPREUNA CU FAMILIA,PRIETENII SI RUDELE EUNTEM ALATURI DE ALTETEA VOASTRA. MULT SUCCES VIORICA IANCU

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50009455
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate