Ora Regelui (XXXVIII)

©Mediafax, Bogdan Stamatin

 

Sâmbătă, 13 aprilie 2013, Televiziunea națională a prezentat a treizeci și opta ediție a emisiunii “Ora Regelui”.

Ora Regelui (XXXVIII) poate fi vizionată pe Internet la adresa http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-97164

Telespectatorii TVR 1 au putut urmări ultima parte a documentarului Întoarcerea Regelui, povestea Muzeului Militar Naţional, un interviu cu Florin Postolachi, preşedintele Asociației „15 Noiembrie 1987” (Majestățile Lor Regele Mihai şi Regina Ana sunt membri de onoare ai asociaţiei). Săptămâna „altfel” la Palatul Elisabeta şi aniversarea a 100 de ani ai Academiei de Studii Economice, eveniment la care instituţia a primit în dar o decorație regală, sunt alte subiecte ale emisiunii Ora Regelui de la TVR 1.

Ultima parte a documentarului Întoarcerea Regelui, realizat de Camelia Csiki în 2008, prezintă evenimentele organizate în Bucureşti şi la Castelul Peleş din Sinaia, unde Majestăţiile Lor Regina Ana şi Regele Mihai şi-au serbat Nunta de Diamant. A fost prima aniversare a căsătoriei celor doi regi organizată în România. Cu această ocazie, Casa Regală a României a adus în ţara noastră, pentru prima dată, majoritatea capetelor încoronate din Europa, cu care a stat de vorbă şi realizatoarea documentarului.

Povestea Muzeului Naţional Militar Regele Ferdiand I şi a obiectelor de patrimoniu păstrate aici de zeci de ani, după ce au fost donate de Familia Regală, continuă şi în ediţia din 13 aprilie a Orei Regelui. Toţi regii României au avut o educaţie militară, aşa se face că iniţiativa deschiderii unui muzeu militar a venit de la sine pe vremea Regelui Ferdinand. La Ora Regelui vă sunt prezentate câteva dintre uniformele militare care au aparținut Regilor Carol I, Ferdinand, Maria şi Carol al II-lea.

Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana sunt membri de onoare ai Asociaţiei 15 Noiembrie 1987, a muncitorilor braşoveni care au ieşit în stradă împotriva regimului Ceauşescu. La Ora Regelui, urmăriţi un interviu cu Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei „15 Noiembrie 1987”.

Producător tv: Camelia Csiki

http://www.tvr.ro/marturisiri-emotionante-la-ora-regelui-de-la-tvr-1_3865.html#view

3 comentarii

  1. Imaginea ce ilustrează invitația de a urmări ORA REGELUI, ajunsă la ediția a XXXVIII-a, este foarte emblematică și iscătoare de trăiri puternice. Opțiunea este demnă de elogiu, Alteță Regală. Programul realizat de către doamna Camelia Csiki se înscrie în seria necesarelor restituiri din istoria mai veche și mai recentă. Nu ascund faptul că aștept cu interes viu emisiunea. După cum aștept cu nerăbdare să revăd giuvaierul neasemuit care este Castelul Peleș (fotografia îmi este neprețuită, inclusiv din acest motiv), peste puține zile, cu ocazia Congresului Asociației Naționale a Restaurării Monarhiei, în ambianța unui eveniment de însemnătate maximă.

  2. Majestate,

    fiind Brasovean, de origine germanä säseascä si transilväneanä, imi pot reaminti foarte bine, despre intimpläriile de la Brasov din 15. Noiembrie 1987. Erau momente si amitiri grele si infricosätoare. Eram atunci pe vremea aceea elev la Liceul Andrei Saguna din Brasov -la liceul seral, adicä cursul seral- si lucraseräm la cooperatia mestesugäreascä din Brasov. Despre grevele muncitoriilor din Fabrica Rulmentul am aflat numai si ne era foarte fricä. Doresc sä reamintesc cä si muncitorii din Fabrica Tractorul Brasov au iesit afarä la grevele acestea. Sirenele erau foarte zgämätoase si nu stiam atunci, ce se mai intimplä, dar aveam sperantä, de un viitor mai strälucit in inimiile noastre si de pace. Dupä muncä, veneam la Liceul Andrei Saguna, pentru a sta la cursuriile seral si orele ce urmau durau de la 19.00 pänä la ora 22.30. Dupä ore urma sä merg acasä, dar aveam tare fricä in ziua aceea. Pe vremea aceea stäteam in strada Constantin Bräncoveanu, adicä Katharinenstr., un pic mai departe de securitatea brasoveanä si trebuia sä merg pe str. Bäilor, care se aflä dupä securitate. Securitatea brasoveanä nu era departe de Prundul din Schei, adicä Brasovul vechi. Numai prin str. Bäilor puteam sä ajung la Prundul Scheiului si de acolo puteam sä merg acasä. Era foarte frig atunci la Brasov si aveam fricä sä merg acasä pe intunericul securitätii. Numai prin radiou, adicä prin emisiunea Europa Liberä si prin emisiunea Deutsche Welle, aflaseräm cä M.S. Regele Mihai I. a Romäniei apela la oamenii acestor radiouri si ne dorea pace, pentru o Romänie Liberä. Familia regalä romänä era cu gändul la noi. Ne era foarte fricä, puteam auzi aceste emisiuni in ascunzisurile casei noastre. Prin Europa liberä aflam toate noutätiile si striile din lume.
    Vä multumesc foarte mult, cä am avut prilejul acesta, sä scriu aici, despre tineretea vietii mele cu intimpläriile grele, pe care nu le pot uita nici o datä. Vä rog, foarte mult, sä nu stergeti comentariul meu. Este adevärat si este parcä ar fi acuma in amintirea mea.
    Greva si särbätoriile de cräciun din Decembrie 1989 la Brasov erau foarte ingrozitoare si sänt de neuitat, adicä de nesters din viata mea.
    Multe felicitäri de bine si sänätate. Träiascä Regele Mihai I. a Romäniei si Monarhia Romäniei.
    Cu mare stimä si respect,
    Dietmar Melzer
    -Germania/Deutschland-

  3. Mesaje pentru Ora Regelui pe Facebook: says:

    Mesaje pentru Ora Regelui:

    Emilia Elena Milutinovici
    • Am vazut emisiunea. Felicitari, mi-a placut foarte mult.

    Aurora Velicu
    • Buna ziua ! Din pacate , am pierdut emisiunea ! Se afla cumva pe youtube sau exista vreo posibilitate de a o urmari ? Multumesc !

    Cristina Dumitru
    • Va multumesc pentru cateva ore de o incredibila lectie de istorie! Astept cu sufletul la gura fiecare episod, mai ales ca le vizualizez in mediul online. In cazul in care aceste mesaje sunt cumva vizualizate si de regele Mihai I al Romaniei, doresc sa ii transmit multa sanatate. Chiar daca sunt tanara, si probabil nu am educatia necesara, as vrea sa stiti ca orice s-ar intampla, din departare, sunt o sustinatoare a regelui Romaniei. Sper ca fiecare persoana tanara sa ia la cunostinta adevarata identitate a Romaniei, a poporului Romaniei si a adevaratului conducator al acestei natiuni, regele Mihai I al Romaniei.
Mult succes in continuare cu realizarea emisiunii, si sper din tot sufletul sa nu renuntati la transmisiunea ei, deoarece este o adevarata lectie de cultura si istorie asupra identitatii proprii.

    Iulian Sand
    • rdegele nostru roman si regina Angliei -unul langa altul …..putine natiuni se pot lauda

    Oprescu Carmen
    • Buna ziua si multumim pentru aceasta ora de sambata care este ceea ce ne da puterea si demnitatea sa ne uitam in urma si inainte.
Acum 2 ani am avut privilegiul sa intalnesc un apropiat al Casei Regale si al MS Regelui. Ca si toti cei care i-au fost aproape acest Domn este o enciclopedie si o istorie in sine. Din pacate, varsta inaintata si starea de sanatate afectata de viata extraordinara pe care a trait-o, fac ca voiajele sa nu-i fie la indemana. Recomand cu caldura sa contactati pe Dl. Aristide Anitei, veti afla istorii nespuse traite in exil volunar, dintr- tara care ramasa fara rege, nu mai putea fi numita acasa. A fost mereu alaturi de familia regala si a facut parte dintre acei care au crezut cu tarie ca se vor intoarce in Regatul Romaniei. Deasemenea a fost printre primi care aucondus camioane cu ajutoare pana in cel mai indepartat sat din Romania in primele zile din 90. Aviator,ofiter superior, veteran, medic, mare roman, Dl Anitei traieste in aproape de Paris si face parte din istoria Romaniei. Ar fi o mare bucurie daca ar fi contactat de dvs, va urmareste emisiunea fara exceptie si in ciuda faptului ca primeste toate aparitiile legate de Familia Regala prin Secretariatul MS, ar fi un act de recunoastere al serviciilor aduse tarii, intr-o perioada in care generalii sunt facuti pe banda, adevaratii ofiteri ai flotei regale sunt uitati.

Cu stima

    Radu Oniga
    • Domnului Bogdan Șerban-Iancu si intregii echipe de la Ora Regelui, 

Vreau sa va multumesc pentru munca depusa cu suflet pentru scoaterea adevarului la lumina cu privire la Regele romanilor Mihai I. 
Unul dintre cele mai dragi aspecte legate de Regele Mihai este atasamentul sau pentru credinta Crestina.
Daca nu ma insel, a participat la sarbatoarea Sfintelor Pasti la manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, la liturghia oficiata de Sfantul Arsenie Boca, impreuna cu Maresalul Antonescu in perioada razboiului.
Pentru mine, ce se intampla acum cu restabilirea adevarului despre Regele Mihai, este actiunea lui Dumnezeu cu acest rob al sau.
Sa aiba Dumnezeu mila de Romania si de Familia Regala.

Cu respect,
Radu Oniga
Sofware Architect, Project manager, 34 ani

    Bradea Andrei
    • Dece sa fie Regele Mihai I la conducerea Romaniei? Va raspund clar,regele e pentru popor, pentru fiecare om in parte, El e un tata pentru mai multi copii.El stie ce e greul, stie ce are de facut.Regele este o persoana respectata peste tot in lume, o persoana in care eu am cea mai mare incredere.Sustin Monarhia pana la moarte.Traiasca Regele Mihai I si intreaga Casa Regala.Si sunt foarte fericit ca fac parte din Clubul Monarhistilor.Monarhia Salveaza Romania!!! Cu respect Bradea Andrei.

    Bradea Andrei
    • Buna seara, foarte frumoasa emisiunea de azi.Mereu o sa sustin Monarhia,mereu am zis si o sa zic Monarhia Salveaza Roamania.Sunt mandru ca fac parte din grupul monarhistilor.Doresc sanatate MS Regelui Mihai si MS Reginei Ana si tuturor din Casa Regala.Mi-au intrat in suflet, sunt persoane deosebite si merita tot respectul din toata lumea.Va multumesc pentru emisiunea frumoasa.Doresc sanatate, prezentatorilor si putere de munca.Trebuie sa Reusim, Regele e stabilitatea.

    Petre Bogdana
    • Am o mare rugaminte catre realizatorii emisiunii “Ora regelui” si anume: sa elimine fondul muzical, deoarece pentru persoane in varsta, cu probleme de auz, e deosebit de dificil sa inteleaga ceea ce se vorbeste din cauza acelui fundal muzical.
Va multumesc si felicitari pentru realizarea acestei emisiuni deosebite

    Ghiocel Tudor
    • Niciodata nu e prea tirziu pentru o astfel de emisiune (dar daca ati fi inceput acesta emisiune in urma cu 10 ani ). Apreciez aceasta emisiune.

    Victor Ghioc
    • Buna ziua. Urmaresc emisiunea inca de la inceputuri cu mare interes si sper sa nu inceteze prea curand deoarece sunt multe lucruri de spus si de vazut iar lumea trebuie sa stie mai ales generatia noua care vine din urma. Va multumesc, cu stima si respect Victor G.

    ma bucur ca ati inlocuit genericul si burtiera. Coroana Romaniei este coroana de otel… E un simbol atat de puternic chiar doar tinut intr-un muzeu… dar daca ar fi si pe stema si pe … fruntea miruita a Romaniei.
    o modelasem in 3D pentru a o putea anima. si pentru a v-o trimite, intr-un fel sau altul. Inca o data va spun felicitari… pentru tot. Dumnezeu sa va ajute dupa inima si curajul pe care-l aveti !
    Horia Tiganus

    Ellen Elena
    • TRAIASCA REGELE ! Cu lacrimi va doresc sanatate

    Andrei Deleanu
    • buna ziua! Ma numesc Andrei Deleanu si prezint o emisiune de nisa la radio .Voi promova ideea de moanarhie in Romania pentru ca e cea mai buna solutie la ora actuala .respect pentru emisiune!
    • Florentina Aioani
    SUNT PT.MONARHIE ,SUNT SIGURA CA LA O VIITOARE ALEGERE CARE SPER SA AIBA LOC,MONARHIA VA FI INSTAURATA,SUNT DIN CE IN CE MAI MULTI CARE DORESC ASTA.FELICITARI PT.EMISIUNE,ATI TREZIT PE MULTI LA REALITATE

    • Gabriela Dobre
    Buna ziua !
    Ma numesc Gabriela,si sunt un fan al emisiunii “Ora regelui” si iubesc enorm Casa Regala,in special pe Regele nostru Mihai I.Faceti o treaba extraordinala,am vizionat cu placere si emotie fiecare misiune a dumnevoastra.Este un program educativ,redanad adevarul ascuns decenii la rand.
Suntem un popor credincios, binecuvantat de Dumnezeu cu astfel de Personalitat puternica ,care a dat dovata de decenta,onoare si frica pentru Cel de Sus,lucruri care lipsesc in ziua de azi din calitatile parlametarilor ncompetentii care ne jefuiesc.
Am fost prada comunitilor,care ne-au spalat creierele cu diferite povesti,ne-au refuzat dreptul unei vieti decente,locul nostru in societate.Dupa 20 de ani de presupunsa democratie, sub ochii nostri economia scade drastic,fortandu-ne sa emigram ,in cautarea unei vietii mai bune.Cerem sa ni se inapoieze ceea ce ne-a apartiece ni s-a furat de-al lungul anilor.Am certitudinea ca totul va fi bine,alaturi de un mare conducator,Regele nostru.Avem nevoie de acest Salvator,sa revina inapoi si sa isi reia locul binemeritat.
Avem nevoi de Majestatea Sa,este imaginea noastra in lume.
Dumnezeu sa ii dea viata lunga si multa, multa sanatate!
Sa traiasca Regele!

    • Lala Ipate
    parerea mea este ca o monarhie constitutionala ne-ar reda demnitatea pieduta pe plan European am avea credibilitate si s-ar mai linisti si balciul asta politic asa poate am duce un trai decentsiar avea tineretul un viitor adevarat, regeleMihai prin demnitatea sa poate le-ar da exemplu de comportament politicienilor nostri.Traiasca regele si fie ca dorinta mea sa se inplineasca.o pensionara

    • Valentina Maria
    Sunt pentru monarhie zic da in fata M.S.MIHAI si ficei m.s. Principesa Margareta .DA pentru ca am avea mai multa credibilitate in lume ,pentru ca Romania sa poata fi vazuta altfel .Un calduros salut si La multi ani principesei MARGARETA

    • Vlad Chereches
    Felicitari pentru emisiunile dvs. Ar fi o idee buna sa vorbiti si despre dezvoltarea economica a Roamniei in timpul monarhiei. Spun asta deoarece sunt foarte multi care astazi regreta regimul comunist pt motivul ca atunci erau locuri de munca si locuinte. Din cate stiu eu, pe vremea regelui avem un nivel de trai ca in Suedia, Franta, sau Olanda si exista premisa sa intrecem Regatul Belgiei. E important sa aratam ca regimul comunist nu a fosst o solutie pt economia tari si ca, de fapt, pe vremea monarhiei am avut adevaratele realizari industriale si economice. Traiasca regele!

    • Ilie Vorvoreanu
    Buna ziua, felicitari pentru emisiune, o urmaresc cu religiozitate. Cu tot respectul, numai din dorinta de bine, va rog sa-mi permireti o observatie: rubrica Parcul Carol a fost ilustrata cu muzica ragtime (brass band sau pian). Efectul parea oarecum ironic, aceasta fiind muzica de divertisment. Sunt convins ca, pe de o parte, nu ati dorit aceasta, pe de alta parte ca telespectatorul nu sesizeaza astfel de nuante. Subsrmnatul, ca fost regizor muzical incompetent pana acum cateva zile, tin cont de mesajul subliminal. Inca o data, iertare, intentia buna sper sa fie o scuza pentru intruziune. Felicitari si succes! Ilie Vorvoreanu

    • Sorina Carbunar
    In primul rand : FELICITARI!!!!! Nu stiam ca exista ora Regelui, intamplator am descoperit. Datorita voua sper sa se cunoasca adevarul despre rege, care este altul de cum l-au stiut sau fabricat cei care ne-au dus tara de rapa. Ma bucur nespus de mult, caci incet , incet romanii accepta idea de MONARHIE, care este unica solutie de-a ne recapata numele de romani. S-a vandut aproape tot in Romania, dar au mai ramas cativa romani care nu si-au vandut demnitate si acestia isi asteapta Regele. Sunt mandra ca traiesc in aceiasi perioada cu Regele. Idei???? cat mai multa informatie ca sa fie prelucrata si de tineret care n-au o educatie plina de valori. Va multumesc si astep cu nerabdare ora regelui. Pot ajuta cu ceva??? O imbratisare si multa sanatate Regelui si voua tuturor!!! Sorina C.

    • Sabin Barne
    MAJESTATE romanii asteapta sa faceti si pasul acesta, stim ati trecut prin multe incercari si ati suferit mult, dar mai este loc si pentru acest lucru. Cu greu o sa reusim pana mai suntem un popor si Romania. Cu deosebita consideratie Sabin.

    • Mihai Farcas
    Am urmarit astazi emisiunea dumneavoastra,consider ca empatia Casei Regale cu poporul roman creste in fiecare zi,emblematice pentru mine sunt cuvintele actorului Victor Rebengiuc “Mi-l doresc pe Regele Mihai in fruntea acestui stat”.
Monarhia constitutionala este o certitudine a Renasterii poporului roman,a ridicarii spiritului romanesc autentic, ingenuncheat de politicienii ordinari organizati in haite de lupi,hiene hulpave devorand trupul tarii noastre.
Indiscutabil Monarhia constituie un Reper de ordin moral,uman,crestin,esential,existential.Romanul din pacate a fost “lucrat” mental in era sovietizarii iar adoptarea sistemului de valori monarhic astazi este pentru el o spaima nedepasita.Cu toate acestea consider ca trebuie inceputa o campanie de strangere de semnaturi ,indeosebi in mediile universitare si intelectuale autentice precum si in inima tarii ,la sat acolo unde traieste nealterat, in insule de romanism autentic ,forta regeneratoare,potenta si fertila a natiunii noastre,in scopul concret de modificare a formei de guvernamant actuale.Rege Mihai Te Iubim!

    • Titus Berinde
    Este necesar sa ne pregatim pentru ziua de 10 Mai 2013 inca de astazi, inspirindu-ne si din Mesajul Presdintelui Dwight D.Eisenhaower din trecut:
Free Europe Committe,Inc.
110 West 57th Street,
New York 19,N.Y.
10 Mai 1954
”De ziua 10 Mai1954 tin sa transmit Poporului Roman un mesaj de prietenie si speranta”
In incercarea lui de a rupe poporul pina si de cunoasterea propriei sale istorii, regimul despotic din Romania a sters ziua de 10 Mai din calendarul sarbatorilor nationale romanesti. Regimul actual din Romania a facut aceasta crezind ca, prin eliminarea acestei zile traditionale a INDEPENDENTEI, ar putea convinge poporul roman sa accepte stapinirea straina.
Noi, cei din lumea LIBERA, ne dam seama ca desi stearsa din calendarul oficial, ziua de 10 Mai va dainui in inima poporului roman, care asteapta restaurarea LIBERTATII lui cu curaj si incredere.
Poporul american priveste cu adinca intelegere suferintele poporului roman, dupa cum urmareste cu interes asteptarile lui si ii impartaseste idealurile si sperantele.
Anultrecut, la aceeasi data, am reamintit poporului roman ca una din asezarile politice pe care le urmarim, este INDEPENDENTA deplina a natiunilor din rasaritul europei.
Astazi, tin cu cea mai adinca convingere sa afirm din nou acest scop al nostru”
Dwight D. Eisenhower
Astazi, dupa 58 de ani de la acest deosebit mesaj, cu profunda semnificatie pentru fiinta Poporului Roman si Regalitatea Romaneasca , nadajduim a fi inca valabile aceste convingeri ale poporului american, pentru ca Regele Nostru “asteapta inca sa ne serveasca de pe Tronul Tarii Sale! Totul e posibil, Totul depinde de noi! Nu maine, chiar acum!”
Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei” isi serveste Tara de 91 de ani! E inca aici pentru noi, plin de rabdare, de intelepciune si de iubire nesfarsita pentru Tara Lui. Alaturi de Rege stau A,S.R Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei ,intreaga Familie Regala a Romaniei”, si numerosi cetateni romani cu credinta in Dumnezeu, increzatori in vointa populara pentru :RESTAURAREA MONARHIEI CONSTITUTIONALE ! Intreaga lume libera , trebuie sa inteleaga ca Romania are mare si urgenta nevoie de Regele ei ! Traiasca Regele si Patria !Dumnezeu sa ocroteasca Regatul Unit al Marii Britanii si Regatul Romaniei,pe veci intregite!

    • Buna seara !
    Sunt o mica regalista , Miruna Elena , o mare admiratoare a familiei regale si a emisiunii Ora Regelui .
    In urma ca cateva luni am compus acesta poezie cu ocazia aniversarii a 91 de ani a Majestatii Sale Regele Mihai I despre ziua de 10 mai . V-as ruga sa o cititi si sa o trimiteti si Altetei Sale Principele Radu ,pentru a ajunge la rege .
    Va multumesc anticipat !

    10 mai
    • Am ajuns , de 10 mai la Bucuresti .
    • Langa Arcul de Triumf unde gasesti ,
    • Un palat, ca din povesti ,
    • Cu gradini dumnezeiesti .

    • Sarbatoare mare fiind ,
    • Portile ni se deschid ,
    • Si intram emotionati
    • In gradina , dar grupati .

    • Copiii , in straie romanesti ,
    • Peste tot a-i sa-i gasesti .
    • Doamne , care mai de care ,
    • Cu palarii si taioare .
    • Barbati , frumos imbracati ,
    • Cu medalii premiati .
    • Vedete , in cort adunate ,
    • Elegante , refinate .

    • Fanfara , incepe a canta ,
    • Lumea a o incanta .
    • Regele , cu drag saluta
    • Multimea invaluita :

    • In mister si incantare ,
    • In iubire si onoare ,
    • In lumina si culoare ,
    • In grandoare .

    • Eu sunt mica ,
    • Imima-mi mare
    • Pe rege la aniversare ,
    • Il serbez cu o urare :

    • Sa ne traiti , Majestate !
    • Fericire , sanatate ,
    • Poporul va iubeste ,
    • Romania va doreste .

    • Ondina Jercan
    Va multumim pentru emisiunile de inalta tinuta!

    • Bartha Stan Ioana
    Felicitari pentru emisiune. Suntem privilegiati ca avem sansa sa asistam la ore de istorie, in care actorii sunt eroii nostrii.

    • Ligia Catuna
    FELICITARI ! TOT RESPECTUL ! MA BUCUR CA EXISTA ACEASTA EMISIUNE! LIGIA CATUNA

    • Mihai Basarab
    ~ LA MULTI ANI ! ~ MAJESTATE, multa sanatate, viata lunga va urez, sperind ca in curind veti fi iarasi ALESUL POPORULUI. cu supunere si respect, MIHAI BASARAB.

    • Ioana Ciobica
    O emisiune cu adevarat speciala. Imi doresc sa fie apreciata la adevarata ei valoare.

    • Florin Puchiu
    va felicit din suflet pentru ceea ce faceti, ca incercati sa ne retrasati reperele fara de care bajbaim de 65 de ani…

    • Cristina Popescu
    Felicitari pentru toate emisiunile. Va stau la dispozitie cu idei si chiar cu filme despre povestea care a condus la introducerea materiei Monarhia Romana la clasele de ciclu superior.Cu consideratie, cum ma puteti contacta stie dra Parii. Cu consideratie, Cristina Popescu

    • Jeni Marginean
    felicitari si toata stima ptr realizatori , o emisiune care te incanta si unde auzi si vezi cultura, inteligenta, modestie si bun simt; sanatate Familiei Regale

    • Moon Cat
    Buna ziua, am auzit si in emisunea asta si cred ca am mai citit undeva cum ca ar fi scrise de catre dansi carti despre Regele Mihai ,regina Maria si multe altele.Nu stiti de unde as putea cumpara asemenea carti ?? eventual ceva site sau ma rog,de unde s-ar putea achizitiona…eu sunt din Jud Arad si ma gandesc ca nu o sa gasesc la orice colt asa carti.Multumesc 

    • Ababei Eusebiu
    Bravo… cred ca avem nevoie de un rege !

    • Vasile Moraru
    Un salut calduros tuturor simpatizantilor ideii de restaurare a regimului monarhic in Romania,

Credeti si voi, ca si mine, ca e timpul sa actionam? Credeti ca ar fi momentul sa strangem randurile, sa ne organizam, sa coalizam si sa devenim un grup (asociatie, alianta) – nu partid! – a carui membri sa fie cunoscuti, cu care sa se poata comunica in mod unitar si care sa actioneze in directia restaurarii monarhiei in Romania? As dori prin acest mesaj sa stiu daca exista intentia, dar si conditiile necesare si posibilitatea, ca cineva (persoana fizica sau ONG) sa centralizeze, sa valideze, sa intocmeasca o lista de contacte a tuturor membrilor acestei Miscari, incat, la un moment dat cand numarul nostru ar fi suficient de mare, sa putem demara un referendum national prin care Regele nostru sa-si recapete locul meritat in tara lui, pe tron.

    • Mary Schweitzer
    Am urmarit emisiunea, felicitari celor care au avut aceasta idee minunata poate in acest fel se mai poate repara putin din marea nedreptate savarsita acestui om impecabil.Bogdan,noi
doi ne cunoastem mai bine de aceea iti transmit personal felicitari,ti-ai schimbat doar look-ul in rest transpare aceiasi sensibilitate romantica.

    • Viorel Ursache
    ZIUA BUNA EMISIUNE
FELICITARI VOUA CA VA MAI GANDITI LA VIITORUL ROMANIEI SI RESPECT DEOSEBIT REGELUI MIHAI PENTRU DRAGOSTEA ARATATA ROMANIEI TE ASTEPTAM CU DRAG . 
UN ROMAN NEVOIT SA SE AUTOEXILEZE .

    • Dorina Serea
    Va multumesc pentru aceasta emisiune. Este cu adevarat magnifica! Perioada de glorie a Romaniei nu este cunoscuta de cei care au trait doar in comunism. Asa cum sunt eu ( nascuta in 1964). Manualul de istorie moderna a Romaniei incepea cu revolutia de la 1848(sper ca nu gresesc), iar despre Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, şi Majestatea Sa Regele Mihai I de România nu se amintea nici macar pasager. Va doresc succes in continuare!
Cu salutari cordiale,
Serea Dorina

    • Claudiu Daniel Vâjâiac
    As vrea sa stiu unde pot vedea toate episoadele emisiuni, pentru ca abia azi am reusit sa vad emisiunea prima data.

    • Adrian Briahna
    da-mi, Doamne, zile sa o vad si sa o traiesc si pe asta…sau macar fiicei mele…e timpul sa revenim la cele sfinte…e timpul revenirii la monarhie.TRAIASCA REGELE !!! TRAIASCA ROMANIA !!!

    • Mihail Vrabie
    multa sanatate maestatii sale REGELE MIHAI,si familiei regale

    • Florin Tudor
    Pentru emisiunea asta ar fi justificata revenirea la sigla TVR Libera!!! Oare de ce a fost nevoie sa asteptam 22 de ani?

    • Marina Popa
    Multumim TVR pentru aceasta emisiune. Multumim din suflet familiei regale. Am dori sa stim mai multe despre pasiunile Regelui Mihai, dar si despre pasiunile Reginei Ana. Am dori sa stim maim multe despre viata familiei regale. Imi doresc ca aceasta emisiune sa fie difuzata inca 100 de ani.

    • Lumi Williams
    Buna ziua! Regele Mihai este si va ramane pentru mine un reper moral, un exemplu de curaj si demnitate! In aceste zile, n-ar fi rau pentru toti romanii sa auda din partea Majestatii Sale pozitia Sa in fata amenintarilor care se aduna asupra noastra. majestatea Sa intelege poate cel mai bine miza recentelor confruntari din Romania. Cu dragoste si respect, Luminita Maidac-Williams

    • Roxana Petre
    urmarim cu interes Ora Regelui!!!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50606000
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate