Ora Regelui (XXXVI)

Sâmbătă, 30 martie 2013, Televiziunea națională a prezentat a treizeci și șasea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Realizator Marilena Rotaru.

Ora Regelui (XXXVI) poate fi vizionată pe Internet la adresa http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-93871

Sumarul:

Cea de-a treizeci şi şasea ediţie a emisiunii Ora Regelui de la TVR 1 a fost găzduită de Palatul Băncii Naţionale a României, una dintre cele mai vechi bănci centrale din lume. Realizatoarea Marilena Rotaru stă de vorbă cu Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, într-o clădire celebră, construită în timpul domniei Regelui Carol I.

Despre istoricul acestei clădiri povesteşte cel de-al douăzeci şi şaselea guvernator al Băncii Naţionale, Mugur Isărescu: este una dintre primele bănci centrale ale lumii – mai exact, a cinciprezecea, făcută în întregime cu capital românesc, înaintea băncilor Italiei, Japoniei sau chiar a Elveţiei. Clădirea băncii a fost construită de doi arhitecţi francezi, elevii lui Charles Garnier, cel care a construit şi Opera din Paris. La BNR au fost bătute monede cu chipurile tuturor regilor.

Tot la Ora Regelui, telespectatorii au aflat amănunte despre volumul „Patrie şi Destin. Principesa Moştenitoare a României”, din mărturisirile Dianei Mandache, istoric specializat în studiul regalităţii europene, autoarea volumului.

Dialogul realizatoarei Marilena Rotaru cu prof. ing. Nicolae Noica a adus în prim plan „Neamul Noica şi Monarhia”, familia Noica fiind una dintre cele care au dat atâtea personalităţi neamului românesc.

Alte subiecte de la Ora Regelui de sâmbătă: aniversarea A.S.R. Principele Nicolae, care împlinește pe 1 aprilie vârsta de 28 de ani, dar şi „Seara Memoriei” la Palatul Elisabeta, eveniment organizat de Casa Regală şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc, în prezenţa diferitelor personalităţi din exil.

http://www.tvr.ro/palatul-bnr-vedeta-la-ora-regelui-de-la-tvr-1_3797.html#view

2 comentarii

  1. Mâine, va urma o altă ediție cu program foarte ispititor a emisiunii ORA REGELUI. O aștept cu interes deosebit.

  2. Cu adevărat, ediția a XXXVI-a s-a distins prin multitudinea de informații utile și interesante, dar și prin dialogul viu cu profesorul Nicolae Noica. Este imperios necesar ca oamenii să-i cunoască pe marii înaintași, pe marii contemporani, ca și istoria plină de lacrimi și jertfe a neamului, cum s-a și întâmplat. Apropiata aniversare a principelui Nicolae este un mare prilej de bucurie, de aceea ne este plăcut să-i dorim și noi viață lungă și senină.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50579923
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate