Ora Regelui (XXVII)

Sâmbătă, 26 ianuarie 2013, TVR 1 a prezintat cea de-a douăzeci și șaptea ediție a emisiunii “Ora Regelui”, realizată de Marilena Rotaru.

Ora Regelui (XXVII) este acum accesibilă pe Internet la adresa http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-79588

Sumarul:

Dialogul Marilenei Rotaru cu vicepreşedinte al Jockey Clubului Român, Constantin Avramescu, aduce amănunte despre societăţi prestigioase aflate sub patronaj regal.

Istoricul Daniel Gheorghe împărtăşește opinii despre monarhie.

Din convorbirea cu prof. dr. Nicolae Constantinescu, membru al Academiei de Medicină, telespectatorii află „Cui îi e frică de 10 Mai?”.

În emisiune pot fi urmărite imagini de la expoziţia Regele Mihai I al României în arhivele Securităţii.

Şi tot în ediţia din 26 ianuarie, la Ora Regelui a fost difuzată partea doua a documentarului “Carmen Sylva – Prinţesa Rinului, Regina Carpaţilor”.

Despre Ora Regelui la TVR 1:

Emisiunea Ora Regelui reflectă prezentul românesc prin prisma valorilor şi principiilor Coroanei. Pe durata unei ore, programul cuprinde reportaje, interviuri şi dialoguri pe teme culturale, diplomatice, religioase, politice, juridice, economice, constituţionale – toate din perspectiva reprezentării statale şi a intereselor fundamentale româneşti. Ora Regelui încearcă, prin dovezi şi mărturii, să facă lumină în istoria României, reinterpretată şi modificată în ultimii 70 de ani, să ofere românilor adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regelui Carol I în modernizarea ţării sau câştigarea independeţei, despre cum a ajutat Casa Regală România, despre rolul Regilor României în evoluţia societăţii româneşti. În emisiunea Ora Regelui de la TVR 1, telespectatorii pot urmări imagini de arhivă cu şi despre toţi regii şi reginele României, începând cu Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand, Maria, copiii acestora, Regina Mamă Elena, Regele Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta, dar şi imagini actuale, din viaţa de zi cu zi a Casei Regale a României. În programul realizat de echipa de patru profesionişti ai TVR – realizatorii Camelia Csiki, Bogdan Şerban Iancu, Marilena Rotaru şi producătorul Maria Cristina Ţilică – apar oameni de ştiinţă, de artă, diplomaţi, scriitori, precum şi analişti români şi străini. De asemenea, sunt ilustrate cele mai semnificative şi prestigioase prezenţe regale româneşti în capitalele lumii. Emisiunea poate fi urmărită şi online, pe www.tvrplus.ro.

9 comentarii

  1. Viorica Gall says:

    Sunt de-a dreptul fericita pentru bunele intentii pe care le aveti (ma refer la toti cei care contribuiti la restaurarea istoriei Romaniei ) si pentru faptul ca, cei care vor sa cunoasca realitatea ( care afost deformata in mod evident pentru spalarea creierelor noastre ) , urmaresc cu interes aceste minunate emisiuni. Mie personal, imi creiaza o minunata stare de stabilitate, referitor la speranta ca Romania va fi repusa in drepturile ei firesti . Oricine , dupa ascultarea sau vizionarea unor astfel de emisiuni, poate sa faca diferenta dintre Romania monarhica si Romaniile presedintiale . Romania , a avut de pierdut in toate domeniile, prin pierderea monarhiei .Monarhia , a fost, garantul stabilitatii statului , de aceia, insist sa cred ca tot asa va fi si de aici inainte si sper ca vom reusi RESTAURA MONARHIA IN ROMANIA

  2. Binevenie aceste exemplare lecții de istorie, după cumplite decenii de minciună! NIHIL SINE DEO!

  3. Magda Teodorescu says:

    Tocmai s-a incheiat editia a XXVII-a a Orei Regelui si incerc sa scriu ceea ce cred foarte sincer: calitatea invitatilor la aceasta editie a fost extraordinara. In special dl doctor Constantinescu, care a exprimat limpede si concis ceea se poate spune cu multe vorbe si volute. Evocarea acelui moment de gratie, documentul prezentat, ei bine, toate au avut darul de a misca, cred eu, si ultima inima de piatra. Traiasca Regele!

  4. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Interesanta lectie de istorie din fiecare sambata , ORA REGELUI este cantecul dulce-trist ce il port in suflet, este poezia lirica prin care meditez indelung asupra evenimentelor prezentate. Imi place sa ascult vorbindu-se despre MONARHIE si ma bucura faptul ca tot mai multi romani inteleg ca REGELE este un factor de echilibru , fiind garantul constitutiei , insemnand statornicie si traditie istorica. Mult prea lent( in opinia mea) dar minunat este ca romanii incep sa se orienteze tot mai mult spre MONARHIE. Mangaiere sufleteasca reprezinta aducerea in prim plan a personalitatii REGELUI MIHAI , dar in acelasi timp si multa tristete gandindu-ma la nedreptatea istorica! Daca prima parte a editiei a oferit concretetea datelor istorice , ultima parte mi-a purtat spiritul intr-o celesta ambianta daruita de evocarea portretului REGINEI NOASTRE POETE, Carmen Sylva. Muzica ce a insotit fascinantele imagini, cuvintele rostite de REGINA , ma poarta si acum, cand scriu intr-o feerica atmosfera , ramasa unica in ” sertarul” sacru al sufletului meu. Mult-asteptata emisiune, ORA REGELUI , delectarea mea spirituala!

  5. Filmul aceste nu se poate vedea frumos pe calculator. El are intotdeauna intreruperi drastice. Päcat. Tare l-as fi väzut. Nu stiu de ce televiziunea romänä este asa de asprä, de a nu putea vedea filmul acesta.
    Sänt un pic trist, pentru al nu putea vedea pe filmul acesta. PÄCAT…..

  6. Niculina Irimia says:

    Ora REGELUI este minunata dar nu suficienta pt repunerea ROMANIEI pe fagasul ei natural. Majoritatea romanilor au uitat ca republica este opera tancurilor sovietice,a cozilor lor de topor si dupa 90 a urmasilor acestora. cei care credem ca solutia pt ROMANIA este numai MONARHIA trebuie sa facem lucruri concrete pt ca majoritatea sa constieze asta

  7. Niculina Irimia says:

    moderare la ce?

  8. Felicitări pentru Ora Regelui. Perfectă ! says:

    Ora Regelui este un program frumos, calm așa cum este Casa Regală azi ce-ți bucură inima și te face să fi mândru că ești român în acestă mare de uniformizare într-o permanentă mondializare. Avem nevoie de acest fir de păr pentru a ne lega conștiința și știința de iubire pentru România, mare parte realizare Casei Regale împreună cu poporul român.

  9. Ambrozie says:

    Din pacate astazi am asistat la o emisiune “ora regelui”(de ce nu “monarhia-trecut si viitor in Romania”) anosta, cu citeva momente istorice “la cheie”, si intrebari total inutile:”cum ar fi aratat Romania daca se continua monarhia dupa ’47?” Nu cred ca romanii asteapta lectii de istorie a monarhiei(desi n-ar strica) ci sa vada o institutie dinamica, moderna, aproape de popor. Romanii vor sa traiasca bine, sa se bucure; spuneti-le cum sa faca, veniti cu idei noi in întîmpinarea nevoilor lor si poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, intr-o zi, sa sarbatorim 10 mai si sa cintam “traiasca regele”.Ar trebui sa uitam multe momente ale istoriei noastre care nu ne fac cinste si de care ne jenam si azi; de aceea dati-ne sperante, sa gindim la viitor si mai putin la trecut. I-mi cer scuze pentru modul direct de-a scrie dar tatal meu, veteran de razboi, decorat de Hitler, de rege si de comunisti se intreba: pentru cine am luptat -pentru Dumnezeu sau pentru dracu ? s-a stins saracul si n-a aflat raspunsul. Noi pentru cine luptam? Traiasca Regele si natia romana

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54150270
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate