Ora Regelui (VII)

Sâmbătă, 8 septembrie 2012, la ora 13, TVR 1 a prezentat a șaptea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Ea a fost realizată de Bogdan Șerban-Iancu și produsă de Maria Cristina Țilică.

Programul a cuprins a doua parte a filmului “Exilul Istoriei”, precum și un amplu reportaj filmat recent la Castelul Săvârșin, în care Principesa Moștenitoare a vorbit despre patrimoniul construit, despre cei cinci ani de muncă pentru restaurarea fidelă a clădirilor și aducerea proprietății la forma în care a creat-o, în anii 1940, Regina Elena.

La sfârșitul anului 2012 se va încheia un nou capitol din restaurarea patrimoniului construit de la Castelul Săvârșin. Aripa de vest a castelului, rampa, o parte a fațadei și acoperișul vor fi complet refăcute. La finalul anului 2010, aripa de est a castelului era renovată. La finalul anului 2011, garajul și curtea Satului Regal erau refăcute.

Partea a doua a emisiunii “Ora Regelui” (VII) a cuprins mărturii ale Principesei Moștenitoare, alături cele ale lui David Baxter, Eugen Pănescu, Sebastian Brînzaș, Marton Bikfalvi, Remus Beleiu și Ion Ignat, colaboratori ai Alteței Sale Regale în această complexă și admirabilă inițiativă.

Emisiunea, mult apreciată de cei care au urmărit-o, va fi reluată vineri, 14 septembrie 2012, la ora 16, tot la TVR 1.

“Ora Regelui” (VII) este acum accesibilă pe Internet http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-49543

6 comentarii

  1. Cerasela Platz ( Esmyana Martisor ) says:

    Ora Regelui este o minune la televiziunea de stat romana, o minune a Lui Dumnezeu, implinita, impreuna cu semenii de pretutindeni care iubesc pe Majestatea Sa Regele Mihai I , Casa Regala si Regalitatea.

  2. Comentarii pe Facebook says:

    #
    Ioana Haitchi Tare mi-as dori sa nu privesc la aceste episoade… in trecut, ci in prezent.
    #
    Doble Daniel
    Toata admiratia pentru casa regala si doresc majestatii sale si alretei dumneavoastra tot binele din lume. Va rog din suflet sa imi scuzati exprimarea ca din pacate nu am si nu avem educatia necesara adresarii membrilor Casei Regale Romane.
    Sper din inima ca Casa Regala sa revina unde ii este locul iar Romania pentru a progresa are nevoie de Monarhie Constitutionala. Multumesc din inima majestatii sale Regele Mihai I pentru lectia minunata oferita anul trecut in Parlamentul Romaniei. Sper sa mai am ocazia sa va revad din apropiere. Cu deosebita consideratie,
    #
    Moraru Laura Claudia Multumesc , il respect mult pe rege , abia astept sa vad emisiunea!

  3. Magda Teodorescu says:

    Este o emisiune foarte reusita. O urmaresc de mai multa vreme, adica episoade difuzate cu diverse ocazii. Faptul ca a devenit o emisiune stabila este extraordinar. Ma gindeam ca ar fi bine ca “ora” sa fie schimbata, adica difuzata in prime time. In plus, as dori o dezbatere autentica in care sa se discute referendum-ul pentru monarhie. Pentru asta trebuie schimbata constitutia; sa nu uitam ca in anii ’90, date fiind “conditiile”, nu a fost posibil un astfel de demers: romanii nu au fost intrebati ce forma de guvernamint doresc. Acum, cred ca a venit timpul pentru aceasta dezbatere.

  4. Mihai Ene says:

    Felicitari Principesei Margareta!

  5. Hadrian Adrian says:

    Principelui Radu al Romaniei, va rog sa scuzati indrazneala de care dau dovada adresandu-ma direct dvs. Am doar o singura intrebare … cum putem sa reinstalam monarhia constitutionala in Romania ? Dupa 22 de ani de la revolutie am ajuns la concluzia ca singura solutie pentru Romania este reinstaurarea MS Regele Mihai pe tronul tarii sale, Romania …Dar cum se poate face asta ? Probabil ca mine sunt multi oameni care s-au saturat sa fie mintiti la fiecare 4 ani de aceeasi clasa politica … toate partidele au fost la guvernare si ne-au dezamagit de fiecare data … Va rugam sa ne aratati calea pe care trebuie sa o urmam … Cu deosebit respect.

  6. Cristina-Adriana Popescu says:

    Alteta Regala, multumim mult domnului Bogdan Serban-Iancu si doamnei Cristina Tilica pentru ca este foarte interesant faptul, ca de cate ori am incercat sa mai conving lumea de necesitatea unei continuitati in orice intreprindem, singurul repros care mi s-a adus pana acum din mai multe directii este temerea de un protocol strict la care unii oameni cred ca nu ar putea face fata. Prezentarea Altetelor Regale atat de natural contribuie la o perspectiva asupra caminului palat Savarsin si a locuitorilor lui care face ca orice temere ca cineva nu s-ar ridica la nivelul Casei Regale sa se risipeasca.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50902427
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate