Ora Regelui LIII

Sâmbătă, 3 august 2013, TVR1 prezintă a cincizeci și treia ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Realizator, Camelia Csiki.

Ora Regelui LIII poate fi vizionată pe Internet la adresa http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-122401

Sumarul (emisiunea este o reluare a programului din 22 iunie):

✓    Sir Gavyn Arthur, fost Lord Primar al Londrei, judecător la Înalta Curte a Angliei, a fost decorat de Majestatea Sa Regele Mihai cu rangul de Comandor al Ordinului Coroana României. Distincţia a fost reînfiinţată de Regele Mihai în anul 2011, ca ordin dinastic (de familie), pentru a răsplăti meritele sociale şi diplomatice ale românilor şi străinilor. Este însă pentru prima dată, după 1947, când gradul de Comandor este oferit unei persoane din străinătate. Evenimentul face subiectul primului reportaj din “Ora Regelui”.
✓    Principesa Moştenitoare şi Principele Radu au fost la funeraliile de stat oficiate la înhumarea Reginei Maria a Iugoslaviei şi a fiilor săi. Fascinanta poveste a Reginei Maria a Iugoslaviei, mătuşa Regelui Mihai şi fiică a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria a României.
✓    Din Serbia, Familia Regală a plecat în Marea Britanie, la reşedinţa Principelui Charles. Principesa Moştenitoare Margareta promovează România în documentarul „Wild Carpathia”, lansat la Londra. De ziua Principelui Radu, Alteţele Lor Regale au fost invitate de onoare la Royal Albert Hall, moment ilustrat, de asemena, în emisiunea de la TVR1.
✓    Tot în această ediție vedem cum a fost comemorată de către Casa Regală Ziua Eroilor, la Ministerul de Interne, şi aflăm informaţii despre Clubul Regal al Medicilor, înfiinţat de şase dintre cei mai renumiţi chirurgi români.
✓    Ora Regelui se încheie cu povestea palatului readus la viaţă de Martha Bibescu, prietenă a Reginei Maria. Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia este locul în care Regina Maria a primit vestea morţii Regelui Carol I.

4 comentarii

  1. “Ne este anunțată o altă ediție foarte interesantă a emisiunii ORA REGELUI, care conține și reportaje despre evenimente recente foarte însemnate. Perfect!”

  2. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Sumarul amplu si interesant anunta o editie captivanta . Fiind o fidela telespectatoare a emisiunii in care concretitudinea istorica se impleteste cu romantismul, bunul simt , evenimente frumoase sau dureroase , astept cu nerabdare adorata mea emisiune, ORA REGELUI.

  3. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Ansamblul secventelor mi-a readus in memorie evenimente dragi , frumoase, unele triste apartinatoare istoriei noastre indragite. Momentele in care vizualizez chipul MAJESTATII SALE, REGELE MIHAI si al PRINCIPESEI MOSTENITOARE MARGARETA , constituie reala incantare sufleteasca. Ceea ce adori , doresti sa revezi permanent . Prin intermediul emisiunii ORA REGELUI , am avut posibilitatea de a ma delecta prin repetitivitate. Frumoasa emisiune!

  4. Splendidă emisiune! Mă bucur mult că a fost reprogramată. Deosebit de mișcător este reportajul realizat, la Oplenac, la ceremonia înhumării foștilor monarhi jugoslavi – între care și Regina Maria (Mignon), fiica Regelui Ferdinand Întregitorul și a Reginei Maria a României – funeralii de stat la care au participat Principesa Moștenitoare și Principele Radu. Nu mi-am putut (și nici n-am dorit să împiedic) aburul de lacrimi. De asemenea, țin să remarc faptul că fotografia cu masa de banchet, aștepând oaspeții, este fermecătoare, cu atât mai mult cu cât buchetele sunt în culorile Timișoarei și ale Florenței (oraș mult iubit de Regina-mamă Elena). Vasele cu flori sunt legate – cum se întâmplă cel mai adesea – cu panglică tricoloră. Splendid, cu adevărat! NIHIL SINE DEO!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50883270
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate