Ora Regelui (494)

TVR 1 – sâmbătă, 11 iunie 2022, ora 14.30 / TVR Internațional – sâmbătă, 11 iunie 2022, ora 16.00 / TVR Moldova – joi, 16 iunie 2022, ora 16.00

“Ultimii romantici. Piloții Majestății Sale” – episodul 2

Film documentar în 6 episoade, care consemnează războiul văzut, trăit și înțeles de ultimii trei supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial.

Filmările, documentația și studiul s-au întins pe 11 ani, până când ultimul dintre piloți, cel mai longeviv, Ioan Dobran, s-a alăturat ”escadrilei din ceruri”. Împreună cu acest ultim vânător, și-au împărtășit amintirile Ioan Dicezare, purtător ca și ceilalti al Virtuții Aeronautice, al Ordinului Coroana României, al Crucii de Fier, dar unicul ce a avut onoarea de a avea la piept Ordinul Mihai Viteazul. Ioan Dicezare a fost de asemenea un vânător. Pilot de bombardier greu, Dan Stoian și-a publicat amintirile după anul 1990. Două cărți excepționale, “Pumnul țării” si “În zbor spre Cetățile nistrene” sunt mărturiile sale scrise. I-a rămas în lucru al treilea volum, ”Rădăcini”.

Cartea care a născut ideea acestui documentar îi aparține însă generalului în rezervă Ioan Dobran, “Jurnalul locotenentului Dobran”, volum scris și adnotat în timpul războiului, în carlinga avionului, în zbor.

Trei piloți ai Forțelor Aeriene Regale Române dau replica foștilor adversari fără patimă, cu înțelegere și cu mult umor. Toți trei zboară astăzi în alt văzduh.

Directori de imagine: Geo Țuica, Doru Iacovescu, Iulian Ene, Mihai Covrig / Montaj: Nicolaie Cernat / Producător: Lidia Voicu  / Realizator: Bogdan Șerban-Iancu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53192920
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate