Ora Regelui (468)

TVR 1 HD – sâmbătă, 20 noiembrie 2021, ora 14.30 / TVR Internațional – sâmbătă, 20 octombrie 2021, ora 16.00 / TVR Moldova – joi, 25 noiembrie 2021, ora 16.00

”Republica cere ajutor” (partea a II-a) – Documentarul „Republica lor, Regele nostru”

La 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai, Televiziunea Română prezintă, într-o serie de 6 episoade, filmul documentar ”Republica lor, regele nostru”, dedicat relației românilor și a țării cu regele lor, în cele trei decenii scurse de la Revoluție.

După cele două părți ale episodului ”Deceniul roșu”, în care am retrăit încercările regelui de a își revedea țara, rememorăm în episodul ”Republica cere ajutor” repoziționarea intereselor clasei politice. Începând cu schimbarea de regim din 1996, România își doreste să fie parte a structurilor euroatlantice. Nu toate ușile cancelariilor îi erau deschise însă, după anii în care a deziluzionat lumea, astfel că este nevoie ca Regele Mihai să devină promotorul integrării în NATO și în UE.

Producător: Lidia Voicu / Realizator: Bogdan Șerban-Iancu

2 comentarii

  1. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Voi urmări, așa ca întotdeauna, cu mare plăcere și interes.Trăiască MS Margareta Regina Românilor ! Nihil Sine Deo !

  2. Liliana Sora says:

    Sunt emisiuni care scot la lumină adevăruri neștiute , care prin imagini şi poveşti impresionante ce poartă amprenta emoţiilor, redau încărcătura momentului și importanța lui în istoria și viața românilor. Cuvintele sunt de prisos ! Toată recunoștința și prețuirea pentru realizările şi împlinirile Familiei Regale !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50007509
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate