Ora Regelui (548)

TVR 1 – sîmbătă, 24 iunie 2023, ora 14.35 / TVR International – sâmbătă, 24 iunie 2023, ora 16.30 / TVR Moldova – joi, 29 iunie 2023, ora 16.00

Instituţii de prestigiu ale statului au celebrat împlinirea celor 100 de ani de la adoptarea Constituţiei din 1923. În prezenţa Familiei Regale, Banca Naţională a României a prezentat două monede jubiliare şi o expoziţie dedicată Centenarului Constituţiei României Întregite.

După mai bine de un an de război în Ucraina, proiectul “Ajutor pentru refugiați” al Fundației Regale Margareta a României a rămas un sprijin constant pentru ucrainenii care au trecut granița spre țara noastră. În “Ora Regelui”, aducem poveștile celor care își croiesc drum spre altă șansă la viață, dar și exemplul emoționant al unor medici din România care s-au luptat să îl salveze pe un copil și pe tatăl său, ambii răniți în Ucraina.

Liderul spiritual al Bisericii Anglicane, dr Justin Welby, a vizitat România și Republica Moldova. Arhiepiscopul de Canterbury, cel care a condus Ceremonia de Încoronare a Regelui Charles a fost întâmpinat de Familia Regală a României, la Palatul Elisabeta.

“173 de stejari pentru România” este numele campaniei inițiată de Jandarmeria Română, la împlinirea a 173 de ani de la înființare. Simbolic, primul dintre stejari a fost plantat de Majestatea Sa Margareta împreună cu conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Redifuzarea ediției din 22 aprilie 2023

Prezintă: Camelia Csiki / Producător: Lidia Voicu / Realizatori: Camelia Csiki, Diana Ilica, Adelina Dumitrescu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50804766
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate