Ora Regelui (136)

Sâmbătă, 9 mai 2015, Televiziunea națională a prezentat a o sută treizeci și șasea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Producător, Lidia Voicu, Realizator, Bogdan Șerban Iancu, Redactor, Cristina Rădulescu.

Sumarul emisiunii:

– Principele Nicolae a străbătut țara de la Sighetu Marmației la Constanța într-un efort epic de a ajuta copiii din România să aibă cărți, dar mai ales să citească. Alături de Principele Nicolae s-a aflat campionul național la ciclism, Alex Ciocan și prieteni din țară si din străinătate, care s-au implicat cu entuziasm în proiectul Alteței Sale Regale.

– Veteranii celui de-al doilea război mondial au avut parte de o întâlnire emoționantă cu Familia Regală la Palatul Elisabeta. Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la încheierea conflagrației.

– Cu o zi înaintea primului 10 Mai recunoscut oficial de statul român ca fiind sărbătoare națională, ”Ora Regelui” vă oferă o selecție de imagini ale Sărbătorii Independenței și a Regatului Român de la Palatul Elisabeta, în compania Majestății Sale Regele Mihai.

2 comentarii

  1. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Ion Zamfirescu Sanatate si viata lunga familiei regale !
    #
    Bivol Vasile hoti ,hoti, nu sunt romani,vor numai averile,pe care lea risipit in europa
    #
    Bivol Vasile cine are nevoie de monarhie ?cei care doresc sa asupreasca aceasta natie care nu e germana,totul e o reclama pentru omonarhie corupta, care se da cu puterea.PACAT DE CULTURA DE CARE DATI DOVADA.
    #
    Manolescu Monica-Alice Avem nevoie de monarhie,pentru o Romanie unita,puternica si respectata.
    #
    Carmen Popescu Albinele fac miere pentru ca au regina si nu presedinte.

  2. ionela stanescu says:

    Ganduri sensibile,incarcate de melancolie cand vorbeste de prezentele feminine din viata sa,care l-au insotit pe cararile lecturii:mama si bunica! Ii apartin campionului national la ciclism Alex Ciocan! Acesta a fost ales BARBATUL LUNII,in revistaUNICA,nr.5,mai2015.Un alt OM care face echipa cu ASR PRINCIPELE NICOLAE al ROMANIEI!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50612277
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate