Ora Regelui (215)

Sâmbătă, 24 decembrie 2016, Televiziunea națională a prezentat a două sute cincisprezecea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Producător, Lidia Voicu. Realizatori, Camelia Csiki şi Bogdan Şerban-Iancu.

–  Membrii Corpului Diplomatic acreditați  în România au fost primiţi pentru prima dată, din 1948 încoace, în Sala Tronului a Palatului Regal de pe Calea Victoriei din București.

– La invitația Parlamentului Republicii Moldova, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au fost la Chișinău unde au sărbătorit 150 de ani de la fondarea Casei Regale.

– Fundaţia Principesa Margareta a României a organizat pentru a zecea oară  ”Seri de Poveste” pentru a ajuta familiile cu copii, aflate în situații dificile.

– Trenul Regal a marcat trecerea a 100 de ani de la refugiul Familiei Regale, al Guvernului și al Parlamentului României la Iași. Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au parcurs întocmai traseul Regelui Ferdinand I și Reginei Maria.

–  Motto-ul Conferinţei științifice de Crăciun de la Ateneul Român aparţine Regelui Mihai: “Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară luată cu împrumut de la copiii noştri”.

2 comentarii

  1. Emilian T.Vandenboer says:

    Majestatii Sale Reginei Margareta a Romaniei,

    Majestate,

    cu adanca tristete am aflat cu totii ca Patria este iar si iar in pericol prin faptul ca exista premize de a fi nomilazate persoane in functii de conducere a Romaniei care fac parte din tabere adverse Patriei si care au legaturi cu acele tari care nu au promovat fata de Patria noastra o politica de prietenie. Stim cu totii cata forta a trebuit sa fie depusa de marile personalitati istorice pentru apararea independentei nationale mai intai a celor 3 Pricipate Romane si apoi pentru a apararea independentei Romaniei – printre acele personalitati istorice marcante fiind si membrii Casei Regale de Romania. Cate energie a trebuie sa depuna Majestatea Sa Regala Regina Maria a Romaniei pentru darea afara din tara a armatei de cotropitori, cati romani au fosti rapusi de iataganelor cotropitorilor ca astazi forte de stanga politice din Patrie sa incearca sa aduca la conducerea Patriei persoane care sunt in stransa legatura cu forte dusmanoase Patriei.
    Cu deosebita stima implor pe Majestatea Voastra de a depune eforturi pentru alungarea pericolului care atarna deasupra Patriei. Apelati la membrii Caselor Regale care va sunt rude apropiate pentru SALVGARDAREA PATRIEI in aceste momente de restriste. Romania trebuie sa ramane o tara independenta si prin revenirea la starea sa statala legala de Monarhie Constitutionala o tara democrata.
    Asa sa-mi ajute Dumnezeu precum doresc ca Romania sa raman o tara crestina.
    Cu inalta plecaciune si cu multumiri anticipate pentru eforturile depuse de Majestatea Voastra pentru salvarea independentei Patriei
    Nimic fara Dumnezeu
    Emilian T.Vandenboer

  2. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Voi urmări, așa ca întotdeauna, cu multă plăcere și interes.Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53189211
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate