Ora Regelui CCCXIV

Televiziunea Română a transmis ediția cu numărul trei sute paisprezece a emisiunii “Ora Regelui” în ziua de sâmbătă, 27 octombrie 2018.

Emisiunea a fost un omagiu adus Regelui Mihai I și bunicii sale, Regina Maria. Suveranii s-au născut în aceeași lună, Regele Mihai, pe 25, iar suverana României Mari, pe 29 octombrie.

”Fundația Principesa Margareta a României” a cinstit memoria Regelui Mihai I la Ateneul Român, unde a avut loc Concertul Regal caritabil, organizat anual începând din anul 2008, chiar de ziua suveranului, în beneficiul programului național ”Tinere Talente”.

Amintirea Regelui Mihai va rămâne și la Săvârșin. Liceul din comuna arădeană a luat numele Său, la fel și o parte a drumului național 7 care traversează localitatea.

Regina Maria a fost sărbătorită de fundația care îi poartă numele, condusă de medicul Wargha Enayati. Admiratorul suveranei României Mari vrea să deschidă o clinică socială pentru nevoiași. Pentru a strânge fonduri, a scos la licitație copiile primului album de amintiri al Reginei.

”Jurnalul Reginei Maria va fi tradus în totalitate”, ne-a spus istoricul Georgeta Filitti, la cea mai mare expoziție dedicată Reginei Maria, care este deschisă din vara aceasta la Peleș.

Cei mai iubiți suverani ai României, Regina Maria și Regele Mihai, au fost omagiați și de emisiunea noastră. Realizatoarea Camelia Csiki le-a dat întâlnire brașovenilor la Centrul Cultural Reduta pentru vizionarea filmului documentar ”Inima Reginei” și prezentarea albumului ”Regele Mihai I, loial tuturor”.

La Muzeul Județean de Istorie din Brașov este deschisă, până la sfârșitul anului, o expoziție dedicată Regelui Mihai.

Producător: Lidia Voicu / Realizator: Camelia Csiki

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50549905
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate