Ora Regelui (544)

TVR 1 – sâmbătă, 27 mai 2023, ora 14.30 / TVR Internațional – sâmbătă, 27 mai 2023, ora 16.30 / TVR Moldova – joi, 1 iunie 2023, ora 16.10

Ziua Eroilor

Marele Război a lăsat omenirea fără 16 milioane de suflete. România a pierdut și ea aproape un milion. Plecați să își apere țara, soldații au înfruntat gloanțele, frigul și foamea, precum și ororile prizonieratului. Pentru cei ce s-au jertfit în bătălii sau întemnițați, toate neamurile se roagă veșnic. Românii însă, căutând în credința lor, au potrivit ziua Înălțării Domnului cu ziua recunoștinței către eroii neamului și a pomenirii lor.

În ”Ora Regelui”, povestim despre emoționantele momente din istoria monumentelor aducerii aminte, dar și despre oamenii care, în zilele noastre, sunt voluntari în lupta cu timpul, nelăsând ca eroii cunoscuți sau necunoscuți, să fie uitați.

Ultimii trei piloți militari, supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial, intervievați de Bogdan Șerban-Iancu, sunt naratorii din volumul ”Romanticii. Piloții Majestății Sale”.

”Sacrificiul impune respect”, deviza Invictus, i-a unit pe militari și sportivi într-o competiție nouă, numită după floarea națională a României, ”Cupa Bujorului Românesc”.

Arborele Păcii, ambițiosul mesaj planetar de pace, implementat de arhitectul peisagist slovac Marek Sobola, a dus până acum la înfrățirea popoarelor din 19 țări. Monumentul viu al Copacului Păcii reprezintă viața, creșterea, prosperitatea, respectul pentru istoria noastră, a fiecărei nații și a planetei întregi.

Prezintă: Bogdan Șerban-Iancu / Redactori: Cristina Ionescu, Nicolaie Cernat / Producător: Lidia Voicu / Realizatori: Diana Ilica, Adelina Dumitrescu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50453597
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate