Nunta de Argint la Săvârșin

Astăzi, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort au sărbătorit Nunta de Argint la Castelul Regal Săvârșin.

Evenimentul a avut loc în prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia și a fratelui Principelui Radu, profesorul doctor Dan Duda (ambii prezenți la nunta din septembrie 1996, la Lausanne).

În “Grădina Ascunsă” din Parcul Regal a avut loc o slujbă de binecuvântare oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Timotei al Aradului, alături de protosinghelul dr. Iustin Popovici și de parohul bisericii ortodoxe din Săvârșin, părintele Călin Mădăluță.

A urmat un dejun de familie oferit de Majestatea Sa și de Principele Consort familiei și invitaților.

La ora 15.00, pe colina de lângă heleșteul Parcului Regal, a avut loc o slujbă de sfințire a crucii așezată pe locul unde va fi ridicată Mica Biserică, în următoarele douăsprezece luni. Va fi prima ctitorie ortodoxă din Parcul Regal, în cei 370 de ani de existență ai Domeniului Săvârșin.

La slujba de sfințire a crucii, oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Timotei al Aradului, alături de protosinghelul dr. Iustin Popovici și de parohul bisericii ortodoxe din Săvârșin, părintele Călin Mădăluță, au luat parte Principesa Sofia și profesorul Dan Duda.

Fotografii de la slujba de binecuvântare

Fotografii de la masa de prânz

Fotografii de la sfințirea crucii și punerea pietrei de temelie a Micii Biserici

Fotografii de Cristian Coposesc

12 comentarii

  1. Dominique Chaillou says:

    Tous mes voeux pour Vos Noces d’argent. Je me souviens avec joie et émotion de cette magnifique journée.
    Très respectueusement
    Dominique

  2. Aurel Zgheran: Nunta de Argint a Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei române și Alteței Sale Regale Radu Principele Consort al României. Ceremonial aniversar și lansare de carte says:

    https://ultima-ora.ro/nunta-de-argint-a-majestatii-sale-margareta-custodele-coroanei-romane-si-altetei-sale-regale-radu-principele-consort-al-romaniei-ceremonial-aniversar-si-lansare-de-carte/?fbclid=IwAR1GWe7hh0AmbiwvsjCKiRuUdRs3_8OhSs589RIhgh_DmqucJT99flSJ9BM

  3. Popescu Purcel Carmen says:

    In aceasta zi speciala din viata privata a Familiei Regale a Romaniei,va doresc o viata fericita impreuna,incununata de respect si daruire.
    La multi ani!

  4. Drăgușin N. Nicolae says:

    Dumnezeu să binecuvânteze această zi specială din viața Familiei Regale! La mulți fericiți ani!

  5. Popescu Purcel Carmen says:

    In aceasta zi speciala din viata pri vata a Familiei Regale a Romaniei,va doresc o viata fericita impreuna,incununata de respect si daruire.
    La multi ani!

  6. Tatjana Koprol says:

    Your Majesty and HRH Prince Radu,

    CONGRATULATIONS ON THE SILVER JUBILEE OF YOUR WEDDING!!!

    Marcel Koprol, Ambasador and Tatjana Koprol

  7. Liliana Sora says:

    Drumul mare al vieţii alături de cineva, este lung atunci când este luminat de înţelegere şi răbdare , sinceritate şi respect , credinţă şi speranţă în bine şi frumos. Vă doresc o viaţă binecuvântată şi trăită cu bucurie alături de cei dragi, multă sănătate, linişte şi bucurii, iubire şi binecuvântare ! La mulţi ani, fericiţi !

  8. Bunä ziua si un cälduros LA MULTI ANI cu zile senine si fericire si felicitäri din Germania, Majestate pentru cäsätoria der ARGINT
    Viele herzliche und liebe Grüße aus Deutschland-Germany

  9. Poze foarte frumoase, Majestate si speräm ca crucea va fi längä o bisericutä frumoasä, poate din lemn in stil bräncovenesc, s-au in stil ortodox si din cärämidä
    Dumnezeu sä vä ocroteascä si sä vä ajute, ca bisericutä sä fie intr-um an deja gatä…..
    NIHIL SINE DEO-LA MULTI ANI-AMIN-AMEN
    HERZLICHE GLÜCKWÜNSCHE ZUR SILBERNEN HOCHZEIT; MAJESTÄT
    GESUNDHEIT; GLÜCK UND ALLES ERENKLICH GUTE
    LIEBE GRÜSSE AUS DEUTSCHLAND-GEMANIA-GERMANY

  10. LA MULTI ANI, CU SÄNÄTATE, SÄ VÄ DEA DOMNUL, TOT CE DORITI, ZILE SENINE SI FERICIRE,
    LA MULTI ANI, SÄ TRÄITI,
    LA MULTI ANI, SÄ TRÄITI……
    (cäntec de aniversare din ROMÄNIA…)

  11. Diana Lucia Zotescu says:

    Majestatea Voastra,
    Alteta Voastra Regala,

    Oricate cuvinte de felicitare si de urari de bine as rosti sau as scrie cu ocazia acestui foarte fericit si important eveniment din Familia Regala – Jubileul Nuntii de Argint -, in ele nu ar putea incapea intreaga incarcatura de ganduri bune pe care le indrept catre Majestatea Voastra si Principele Consort.

    Fie ca Parintele nostru Ceresc sa isi reverse intreg harul Sau divin asuprs vietii Majestatii Voastre si a Principelui Consort, conferindu-i protectie, lumina si armonie divina, ani indelungati, sanatate si impliniri in toate !

    LA MULTI ANI ! NIHIL SINE DEO !

  12. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Trăiască MS Margareta Regina Românilor ! Trăiască ASR Principele Consort Radu ! Sănătate și fericire, vă doresc ! Nihil Sine Deo !

Lasa un comentariu

© 2007-2021 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 36781091
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate