Norman Manea
|
Am mers, de dimineata, la Institutul de Cercetari Politice al Facultatii de Stiinte Politice, unde a avut loc ceremonia acordarii titlului de Doctor Honoris Causa scriitorului roman Norman Manea, de catre Universitatea Bucuresti.
Am mers, cu bucurie, în Joia Mare, la acest eveniment pe care dl Manea l-a transformat într-o clipa de mister, delicatete si inefabil. Traitor a doua exiluri, unul la cinci si altul la cincizeci de ani, domnia-sa are o poveste direct legata de cele doua momente de ratacire identitara a continentului nostru: fascismul si comunismul.
Sunt bucuros ca Familia Regala a Romaniei a fost prezenta, prin mine, la ceremonie. Se încheie, astfel, un cerc ce nu ar fi trebuit descheiat niciodata. Raspunsul dlui Manea la cele doua „Laudatio“ a fost, de la început pana la sfarsit, o emotie. Dar nu o emotie cinica, orientata si inteligenta, asa cum ne obisnuieste, de mai multe decenii, corifeul european al societatii civile. A fost o emotie blanda si iubitoare, mai mult amarata decat revendicatoare, a unui om care are de ce sa ne dea lectii. |
15:00 Norman Manea – Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti
Bucureşti, 24 apr /Rompres/ – Cel mai tradus scriitor român în viaţă, Norman Manea, a primit, joi, la Institutul de Studii Politice din Capitală, titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti.
‘E un act de intrare în normalitate în cultura română. În lucrările unui scriitor e importantă limba în care scrie. Norman Manea a scris mereu în limba română. Este paradoxal faptul că a ajuns să fie mult mai cunoscut în afara ţării decât în interiorul ei’, a spus decanul Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, prof.univ. Liviu Papadima.
La rândul său, Carmen Muşat, conferenţiar la Facultatea de Litere, a arătat că Universitatea din Bucureşti i-a acordat scriitorului Norman Manea titlul de Doctor Honoris Causa pentru meritele sale culturale şi pedagogice, precum şi pentru ‘constanţa atitudinii sale etice’.
‘Universitatea Bucureşti face un gest de recunoaştere a valorii scriitorului Norman Manea’, a afirmat Carmen Muşat.
La rândul său, Iulia Motoc, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, s-a referit la opera scriitorului Norman Manea, afirmând că el este un scriitor ‘ împotriva curentului,’ care a preferat contestaţiei etica retragerii ‘într-o estetică deseori barocă caracteristică scriitorilor est-europeni în comunism’.
Norman Manea a ţinut să mulţumească pentru distincţia acordată de Universitatea Bucureşti, adăugând că, pentru el, este ‘un moment deosebit’.
‘Drumul spre această amiază de primăvară bucureşteană a fost lung şi nu lipsit de convulsii. Dintre celebrările de care am avut parte de când sunt în exil, cele româneşti, chiar dacă sunt puţine, şi-au păstrat o însemnătate aparte. Limba în care scriu este şi astăzi limba română’, a spus scriitorul.
Potrivit acestuia, adevărata ucenicie şi-a făcut-o în perioada studenţiei. Scriitorul a povestit şi cum îşi petrecea după-amiezile în biblioteci şi condiţiile ‘mizere’ în care trăia.
Scriitorul a mărturisit că cea mai mare lipsă a sa a fost o bibliotecă de familie. ‘Biblioteca nu e un turn de fildeş, ci o catedrală laică. Este anticamera rebeliunii contra barbariei cotidiene. Pare greu de crezut azi, dar, într-o societate totalitară, eul poate supravieţui chiar fracturat. Eul rămâne adevăratul loc al disputei pentru supravieţuirea individualităţii. Nu întâmplător, statul totalitar a considerat că arta e primejdia cea mai mare’, a adăugat Manea.
Scriitorul consideră că exilul a fost pentru el ‘o şcoală a descoperirii de sine, care l-a supus la pedepse şi privilegii deosebite’.
La ceremonie au participat fostul preşedinte Emil Constantinescu, fostul prim-ministru Petre Roman şi principele Radu.
Norman Manea s-a născut în Burdujeni, municipiul Suceava, la 19 iulie 1936. În timpul războiului a trecut prin experienţa lagărelor de concentrare din Transnistria, de unde a revenit în 1945. A lucrat ca inginer, dedicându-se în întregime scrisului în 1974. Până la plecarea sa din ţară, a publicat în România zece volume (cinci romane, trei volume de proză scurtă, două cărţi de eseuri).
A părăsit România în 1986 şi după doi ani petrecuţi în Germania, s-a stabilit în SUA. Astăzi este profesor de literatură europeană la Bard College din New York. Operele sale au fost traduse în 15 limbi. Printre cărţile publicate se numără romanul ‘Captivii’ (1970), ‘Atrium’ (1974), ‘Primele porţi’ (1975), ‘Cartea fiului’ (1976), ‘Zilele şi jocul’ (1979), ‘Plicul negru’ (apărut în mai multe ediţii în 1986, 1996, 2003 şi 2007), ‘Despre clovn: dicatorul şi artistul’ (1997), ‘Plicuri şi portrete’ (2004), ‘Întoarcerea huliganului’ (2003, 2006).
Norman Manea a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti în 1979, Premiul Uniunii Scriitorilor din România – 1984, anulat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Bursa Guggenheim’, Premiul Mac Arthur, în 1992, distincţia ‘Literary Lyon’, acordată de Biblioteca Naţională din New York, Premiul Internaţional de Literatură ‘Nonino’ pentru ‘Opera Omnia’, în 2002, Premiul ‘Medicis Etranger’, cel mai prestigios premiu francez pentru un roman, scris în altă limbă decât cea franceză, acordat romanului ‘Întoarcerea huliganului’, în 2006. ROMPRES/(Roberto Stan)
Intr-o zi, cred, va fi bine, in acea zi va fi ce-am asteptat,
Sper sa mai ramana si ceva din mine, macar s-apuc la ceas de inserat. Sau poate va veni mult mai devreme, asa cum am sperat de mic copil, Desi nu mai credeam in urma vreme, chiar de speranta era un lucru prea fragil.
Asa sa ne ajute Dumnezeu
Revin şi eu timid, aici, pe blog, pentru a spune ceva legat de Paşti. Cuvintele reprezintă foarte puţin pentru a exprima un sentiment, precum se ştie, însă prin ele redau o idee a ceea ce s-ar putea petrece în gandul meu. Precum apropape orice, şi această sărbătoare s-a schimbat, şi după cum observ eu, nu în bine. Vad oamenii înconjuraţi de o febră “prea umană”, când de fapt ar trebui să fie febrili în sentimente şi trăiri. De departe pot să spun că o mare parte a românilor ca mine iau acestă sărbătoare într-un mod cu totul organic şi uneori chiar grotesc. În timpul slujbei se aud în surdină comentarii asupra partidelor de fotbal, celulare care nu contenesc să tacă, având totuşi un efect pozitiv asupra “soldaţilor căziţi” pe bancă în somn, ce tresar la orice sunet mai strident. Fără a mai încerca să fiu ironic, mi-am amintit că Biserica este nu numai locul în care comunitatea se întâlneşte cu Dumnezeu, aici este şi locul de comuniune între individ şi divinitate, unde El ar putea fi simţit cel mai aproape. În plus mi-am amintit că sunt un nimeni, că nu pot să judec, şi că de fapt eu sunt vinovat de situaţia în care mă aflu deoarece nu mă concentrez mai mult asupra a ceea ce Biserica îmi este dată.
Vă mulţumesc, şi-mi cer scuze pentru greşeli.