Mesajul Principesei Moștenitoare, un an de la tragedia de la Clubul Colectiv

mesajul-custodelui-coroanei-30-octombrie2016

4 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    Gânduri nobile şi sfinte, un mesaj sincer şi profund, un mesaj de suflet, pentru suflet , pentru că ” sufletul românesc e un fluid care ne uneşte ” iar ”…sufletul României nu se poate manifesta decât în unitatea naţională.”
    ”Aceasta este dorinţa mea cea mai fierbinte pentru poporul român : să fie unit şi să se gândească la viitor. Nu numai la cel personal , deşi şi acela este important. Dacă eşti parte din ţara ta, trebuie să te pui în slujba ţării ” spune MS Regele Mihai.
    Dumnezeu să-i odihnească pe cei care s-au ridicat la Cer, şi să – i binecuvânteze cu sănătate şi putere pe cei aflați acum în suferință !
    Profund omagiu şi veşnică amintire !

  2. Viorica M.V. says:

    Fie ca Bunul Dumnezeu sa ocroteasca familiile indurerate!

  3. Moldovan Ioan Dan says:

    Impresionant! Saracii copii…!

  4. Diana Lucia Zotescu says:

    Cand spunem ca, dealungul celor 150 de ani de istorie a Coroanei si Regatului Romaniei, toti regii nostri se interesau cu tot sufletul de soarta poporului roman, spunem de faapt ca acest interes se manifesta nu doar pentru popor in geeneral, ci si pentru fiecare individ in parte, atunci cand acesta trebuia alinat, ingrijit sau recompensat pentru fapte de arme sau contributii deosebite la viata societatii. Cand Reginele Elisabeta, Maria si, mai apoi, Elena oblojeau ranile reale – ale trupului sau sufletului – ale soldatilor din spitale, sau salvau evrei din ghearele nazistilor, Majestatile Lor nu aveau in minte doar un concept abstract al grijii pentru popor, ci si pe acela al ajutorarii romanilor de rand, indivizi cu identitate si nevoi precise.

    La fel s-a intamplat si in cazul tragediei de la Colectiv, cand ajutorul Mostenitoarei Tronului, Custode al Coroanei si Presedinta a Societatii Romane de Cruce Rosie – dar si al celorlalti Membri ai Familiei Regale – s-a manifestat catre cei aflati in durere, aplecandu-se cu real interes si compasiune catre cei loviti de soarta. Este modul concret de participare activa la viata cetatii ce este parte integranta a gandirii Casei Regale.

    Diana Lucia Zotescu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50515055
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate