Luni 11 octombrie 2010, la Timișoara

P1010401

Ieri dimineață, la ora 10, am prezentat în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara prelegerea “Libertate și dezvoltare”, în fața studenților timișoreni care au dorit să ia parte la întâlnire. Am avut bucuria să constat că, pentru a patra oară, mai bine de o sută de profesori și studenți, precum și câțiva ziariști timișoreni, au ținut să fie alături în acest demers din lumea ideilor. A fost ultima prelegere din șirul început acum un an, în ziua de 25 noiembrie 2009. Celelalte trei teme au pus în discuție democrația și instituționalismul, leadership-ul, securitatea națională și identitatea. Este un mănunchi de subiecte pe care le-am adus în fața studenților în dorința de a le împărtăși ceva din experiența practică, atât de privilegiată, pe care am avut-o în ultimii 12 ani, în viața publică de la noi și din străinătate.

Nu a fost vorba despre un demers teoretic, nici de unul cu adevărat științific, ci mai degrabă unul practic, îndreptat către clarificarea noțiunii de lider și a aceleia de cârmuire, în mileniul al III-lea. Șirul de prelegeri continuă la universități din Craiova și Arad.

Așa cum am promis acum un an, toți cei prezenți în sală, ieri, au primit în dar un volum din partea mea. De asemenea, voi ține promisiunea de a așterne pe hârtie prelegerile, împreună cu ideile sugerate de cei din sală, în cele patru întâlniri. Culegerea va apărea la editura universității timișorene, în primăvara viitoare.

Am apreciat și de această dată atmosfera elevată, calmă, deschisă, a evenimentului. Nu este, desigur, momentul românesc actual unul al politeții, al echilibrului, al demnității sau al competenței. Dimpotrivă, am sentimentul că s-a pierdut răbdarea, încrederea și speranța în multe dintre comunitățile noastre, în toate sferele vieții românești. Am apreciat, de aceea, cu atât mai mult oaza de liniște și echilibru spiritual pe care mi-au oferit-o din nou profesorii și studenții timișoreni.

Despre libertate și dezvoltare este o plăcere să vorbești și să dialoghezi, dar subiectul are atât de multe aspecte, atât de multe necunoscute și se “bucură” de atâta confuzie în practica vieții noastre de zi cu zi, încât două ore de prelegere sau o pagină de jurnal sunt complet insuficiente. Am primit sugestia de a pune pe blog înregistrările video ale conferințelor. Nu știu dacă voi face acest lucru, dar în mod sigur voi posta pe blog și pe sit transcrierea lor, în luna martie 2011.

În cursul zilei am vizitat Colegiul Național Constantin Diaconovici-Loga și m-am bucurat să întâlnesc, după cinci ani de la vizita precedentă, o nouă serie de elevi eminenți ai liceului. Am vorbit cu ei despre șansa generației lor, despre cât de devreme au ajuns să fie purtate responsabilitățile pe umerii tinerilor în zilele noastre și despre relația lor cu școala care i-a format, după ce vor părăsi băncile în care sunt așezația astăzi. Voi reveni la elevii de la Loga în cursul lunilor viitoare, până la sfârșitul anului.

Am făcut, la Timișoara, o vizită la Reședința mitropolitană și m-am întâlnit cu ziariști de la presa scrisă și de la radio-ul din oraș. Atunci când dialogul cu ei va fi publicat, vă voi da de știre.

Este o plăcere să te reîntorci la Timișoara.

GEDC3281

P1010394

P1010405

11 comentarii

  1. N.N. says:

    Alteta Voastra,

    Va asteptam cu mare nerabdare, maine, la Timisoara! Voi fi in Aula Magna a Univesitatii, alaturi de colegi si prieteni, pentru a audia prelegerea Altetei Voastre!

    Cu profunda consideratie,
    N.N.

  2. Răspuns pentru N.N. (comentariul nr. 1) says:

    Mulțumesc pentru mesaj. Sunt bucuros că veți fi prezent, împreună cu colegii și prietenii dumneavoastră, la ultima întâlnire din ciclul celor patru prelegeri. Așa cum v-am promis în toamna trecută, vă voi aduce mâine în dar, fiecăruia dintre cei prezenți în sală, câte o carte.

    Radu al României

  3. dinu ciurel says:

    Alteta, as vrea sa va rog, daca imi permiteti, evitati pe viitor sa mai folositi cuvantul ,,leadership”!. Nu e cazul sa va dau eu sugestii, stiti mult mai bine decat mine ca exista echivalente suficiente in limba romana! V-am si auzit de multe ori folosind acest cuvant care, dupa umila mea parere, e un barbarism. Stiu, interlocutorii de pe blog sau auditoriul din salile de conferinte sunt persoane cu un standard intelectual ridicat si nu au dificultati in a intelege sensul si contextul dar……

  4. dinu ciurel says:

    Alteta, v-as ruga sa-mi permiteti o sugestie: renuntati la cuvantul ,,leadership”care, dupa umila mea parere, este un barbarism. Sunt convins ca veti gasi echivalentul romanesc pentru acest concept.

  5. Andrei M. says:

    Eu voi fi de asemenea prezent. Pacat ca la 11:20 am un curs la care va trebui sa fiu prezent, dar pana atunci imi va face placere sa va ascult.

  6. dr Viorica says:

    AVR,
    Asteptam sa transmiteti video prelegerile AVR.

  7. UVT - creata in anul 1944. says:

    Motto-ul ei:
    Misiunea noastră este să promovăm cunoștințele, cercetarea și instruirea
    prin parteneriate între cadrele didactice, studenți și comunitate.

  8. Dan C. says:

    Este bine o asemenea discutie in fata tinerilor,mai ales ca multi politiceni ignora acest aspect,discutia cu tinerii este foarte importanta.Acum ramane de vazut daca se vor realiza acele proiecte pe care le doriti sa le puneti in aplicare.Mult succes !.

  9. Marius Z. says:

    Cu respect, doresc sa-i raspund domnului Dinu Ciurel!
    Admir faptul ca insistati sa folosim termeni romanesti in locul celor anglo-saxoni, folositi in mediul corporate in exces! Eu lucrez intr-un astfel de mediu si sunt bombardat zilnic cu un amestec de cuvinte englezesti si franceze, uneori deformate ca si inteles, in discutiile dintre colegii romani.
    Cat despre leadership, ASR Principele s-a exprimat in cadrul conferintei folosind termenul de “carmuire”.

    Este o varianta, insa cred ca ar trebui facut un efort la nivelul lingvistilor nostri de a crea si termeni romanesti pentru variantele anglo-saxone. Este oarecum tarziu, deoarece in lipsa unor alternative reale, cateva generatii folosesc deja in mod curent termenii straini. Ar trebui sa dispara expresiile: job, advertising, team-building, media, manager, PR (public relations), software, kindergarten (germ.), kids, calzature (it.), human ressources. De asemenea, cred ca am putea lua exemplul de la francezi, care traduc toti termenii englezi in variante proprii, cu amendamentul ca uneori traducerile pot genera un efect penibil, ca sa spun asa.
    Este la fel de adevarat ca majoritatea neologismelor din sec. XIX si inceputul sec. XX din limba romana aveau provenienta franceza, deci o origine latina mai apropiata de limba noastra.

    Istoria ne arata ca noi, romanii, am fost tot timpul deschisi si poate prea permisivi la influente lingvistice straine, fara sa ne dam seama de impactul pe termen lung al acestei atitudini!

  10. dinu ciurel says:

    D-le Marius Z.
    Constat cu placere ca opinia mea este impartasita de d-voastra. Ma bucura , de asemena, si faptul ca AS Printul Radu a gasit un echivalent incantator, (o)carmuire, chiar daca ar parea unora vetust. Eu continui sa pledez, de cate ori am si unde am ocazia, pentru combaterea snobismului lingvistic care a coplesit mai multe medii. Socotesc nimerit sa ne straduim, prin vectorii cei mai credibili, sa ne aparam granitele limbii romane de importurile si implanturile de care ne slutesc, ne deruteaza, ne alteraza chiar mecanismul intim al limbii. Altfel ne vom trezi vorbitori de romgleza!

  11. Principele ramane un pilon al democratiei si al renasterii spirituale a poporului roman.Alteta sa s-a apropiat cu multa dragoste de tinerii studenti de acum,care reprezinta schimbul ns de maine.cu abnegatie si maiestrie Altetea sa Regala cladeste o societate dreapta a valorilor morale adevarate,prin proiectele si prelegerile pe care le sustine acestor tineri.ei vor cladi o Romanie mare adevarata.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50358593
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate