Liceul Academic de Arte Plastice din Chișinău a primit patronaj regal

Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu. Evenimentul a avut loc la Palatul Elisabeta, vinerea trecută, 4 decembrie 2015. Au luat parte conducerea liceului și profesori.

Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău a împlinit 45 de ani de la fondare. Principele Radu a vizitat liceul în acest an, în luna octombrie.

Începând din anul 2016, Majestatea Sa Regele a decis să ofere elevilor liceului posibilitatea de a organiza o tabără de creație în fiecare vară, la Domeniul Regal Sinaia. Șapte elevi, timp de șapte zile, vor putea face studii de pictură, inspirându-se din natură și din creațiile marilor pictori ale căror lucrări sunt expuse la Castelele Peleș și Pelișor.

Fotografii de Daniel Angelescu.

4 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    Arta înseamnă ordine și armonie bazată pe sentimente, este un ideal profund și exprimat frumos, este o expresie a libertății, este universul oamenilor sensibili la frumos, este „ semnătura civilizației ” . Toată admirația pentru Familia Regală care susține acest domeniu , atât de complex , al artei care hrănește rădăcinile culturii noastre. Trăiască Regele !

  2. Descultu Roxana says:

    Si liceul Tonitza din Bucuresti ar avea nevoie de patronaj…

  3. Ghenadie says:

    Respect Familiei Regale pentru aceasta initiativa de a investi in capitalul uman al Rep. Moldova si in special in domeniul de educatie artistica a tinerei generatii.

  4. […] Radu a vizitat Liceul Academic de Artă în 28 septembrie 2015. Ceremonia de acordare a Înaltului Patronaj a avut loc la Palatul Elisabeta, în ziua de 4 decembrie […]

Leave a Reply to Liliana Sora Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50004136
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate