Lansarea manualului şcolar „Istoria Monarhiei din România”

Marți, 19 septembrie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a participat, la Muzeul Național de Artă, la evenimentul de lansare a manualului pentru elevii din învățământul liceal „Istoria Monarhiei din România” scris de prof. Nicolae Diță, prof. dr. Doru Dumitrescu și prof. drd. Mihai Manea.

Principesa Maria, alături de cei trei autori ai manualului, a acordat autografe și a stat de vorbă cu participanţii la eveniment.

Manualul „Istoria Monarhiei din România” reprezintă un instrument de lucru pentru studierea în școli a istoriei moderne și contemporane. Elevii au ocazia să cunoască și să învețe etapele fundamentale ale emancipării și modernizării României.

„Istoria Casei Regale a României este una tumultuoasă, din pricina schimbărilor produse dupa cel de-al Doilea Război Mondial în estul Europei. La fel de incitantă este şi istoria recentă, cea de după revoluţiile din 1989 din Europa Centrală şi Răsăriteană. Este mai ales interesant modul în care familiile regale din Balcani s-au raportat la puterea instalată dupa căderea Cortinei de Fier.

Modelul clasic al monarhiei europene este cel din Marea Britanie, iar succesul Casei Regale britanice în istoria contemporană relevat de domnia Reginei Elisabeta a II-a s-a datorat neutralităţii politice, dar şi acomodării la realităţile epocii actuale.

Istoria Familiei Regale şi a monarhiei din România trebuie înţeleasă, aşadar, nu numai în context românesc, dar văzută şi din perspectiva caselor regale europene. Istoria regalităţii, ca materie de studiu, este binevenită, reprezentând un capitol important al istoriei naţionale, de afirmare a valorilor României moderne.”

Dr. Diana Mandache

Fotografii realizate de Radu Moldoveanu şi Laurenţiu Bădicioiu

12 comentarii

  1. […] Național de Artă din București în prezența Alteței Sale Regală Principesa Maria, informează România Regală. Deși această disciplină opțională în licee a fost aprobată și predată de mulți ani, […]

  2. […] cinci ani şi cinci luni, marţi, 19 septembrie 2017, a avut loc evenimentul de lansare a manualului pentru elevii din învățământul liceal „Istoria Monarhiei din România”, scris de prof. […]

  3. Tudorache Simona says:

    Ne bucura foarte mult aceasta initiativa – este un pas inainte foarte important – daca acest manual va intra in programa. Salutam, cu respect si admiratie, prezenta Principesei Maria la eveniment.

  4. Magda Teodorescu says:

    Felicitari! Ma intreb daca ministrul „genunche” este de acord. Este tiparit la editura agreata de el???

  5. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Felicitări ! De unde se poate achiziționa ? Aș vrea să-l cumpăr ! Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  6. Manualul – caci manual este daca va intra in curicula de liceu – va oferi informatii pertinente despre istoria adevarata a Monarhiei in Romania. Timp de mai bine de doua milenii in care, inca din timpul stramosilor nostri daci, am fost Regat, apoi ne-am impartit in Principate (un fel de regate mai mici), devenind apoi din nou Regat, tot ce s-a cladit si s-a realizat la noi trainic – material si spiritual – a fost sub obladuirea, sprijinul, conducerea, autoritatea si prestigiul Coroanei si Sceptrului. Republica de carton adusa de bolsevici a fost – SI ESTE INCA – nu doar ilegitima, dar si criminala in esenta si distructiva in efect. Sper ca aceasta sa fie concluzia spre care sa conduca parcurgerea acestui manual de catre liceeni.

    Felicitari autorilor acestui foarte necesar manual, si multumiri Altetei Sale Regale Principesei Maria pentru ca, prin prezena Sa, a aureolat acest eveniment editorial.

  7. Doru Dumitrescu says:

    Răspuns doamnei Magda Teodorescu:
    Editura Nomina este singura care a acceptat această provocare din partea autorilor, fără condiționari. Nu are în nici un fel legătură cu ministerul.

  8. Andrei says:

    Raspuns domnului Remus-Dumitru Mihuțiu
    Cartea poate fi achizitionata de pe site-ul Editurii Nomina. Mai jos regasiti link-ul.
    http://edituranomina.ro/categorie-produs/carte-de-istorie/

  9. O normalitate!!Felicitari Casei Regale a Romaniei !!Felicitari Familiei Regale a Romaniei!!Felicitari ASR Principesa Maria pt lansarea manualului!!!

  10. […] Principesa Maria, alături de cei trei autori ai manualului „Istoria Monarhiei din Romania”, a acordat autografe și a stat de vorbă cu participanţii la evenimentul organizat marți la Muzeul National de Arta, informează Romania Regala. […]

  11. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Mulțumesc pentru răspuns, domnul Andrei. Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  12. PS. Si…..FELICITARI celor trei autori!!Bravooo!!Nihil Sine Deo!!!

Leave a Reply to Diana Lucia Zotescu Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50301964
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate