Joan Sutherland, o legendă

AFP:Getty Images

A trecut la cele veșnice Dame Joan Sutherland, una dintre cele mai mari muziciene ale lumii, o glorie a operei secolului XX. Am ascultat în tinerețe câteva înregistrări uzate cu marile ei creații scenice și îmi aduc aminte cu admirație de desăvârșita ei tehnică, precum și de celesta sa voce. Sutherland suna ca un instrument perfect, la care se adăuga fiorul și rafinata ei sensibilitate. În anii studiilor mele artistice, Sutherland, ca și Cotrubaș, Baltza, Carreras sau Sherrill Milnes au fost un fel de model, de far, de ideal artistic, cultural, un ultim pas, aproape de neajuns, spre perfecțiunea meșteșugului și a expresiei. Îmi aduc aminte, după mai bine de 30 de ani, extraordinara ei performanță discografică în Rigoletto. Este o înregistrare istorică, rămasă fără egal în istoria acestui titlu verdian. Deși înconjurată de parteneri colosali, Dame Joan era, ca mai întotdeauna, cea mai bună. În anii ’70 și ’80 din România, nu cei mai luminoși, nici cei mai încurajatori, prezența sonoră a acestor artiști mi-au făcut mie, familiei și prietenilor noștri, viața mai frumoasă.

După ani de zile, pe la începutul anilor 2000, am întâlnit-o pe Dame Joan Sutherland  la Londra, la o ceremonie religioasă de comemorare a Lordului Yehudi Menuhin. Principesa Moștenitoare și cu mine reprezentam Familia Regală română, iar Dame Joan reprezenta pe Regina Elisabeta a II-a, absentă de la eveniment.

Sutherland a fost maestru pentru Luciano Pavarotti, a cărui carieră fenomenală se datorează destul de mult marii soprane. A fost contemporană cu Virginia Zeani, cu Maria Callas și cu Renata Tebaldi, alături de care a stat cu strălucire. Montserrat Cabbalé a spus, odată, despre vocea lui Joan Sutherland că sună asemenea raiului.

1 comentariu

  1. Esmyana Martisor says:

    Cu bine suflet drag,sa Va fie tarana usoara,Dumnezeu sa Va odihneasca.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50494578
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate