Întâlniri cu militarii români și studenții polonezi

În cursul serii de joi, 5 martie 2020, Majestatea Sa și Principele Radu s-au întâlnit, la sediul Ambasadei României din capitala Poloniei, cu membri ai comunității românești din Varșovia, precum și cu militari români aflați în misiune în Polonia, de la NATO Battle Group și FRONTEX.

Cuplul regal a vizitat două expoziții de fotografii realizate de Institutul Cultural Român din Varșovia, prima dedicată personalităților feminine din cultura română a ultimilor 150 de ani, iar a doua dedicată vizitei de Stat a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Varșovia, în anul 1923.

La festivitatea de la ambasadă a fost intonat Imnul Național al României, iar apoi a rostit un cuvânt de bun-venit Excelența Sa dl ambasador Ovidiu Dranga. Principele Radu a transmis apoi un mesaj de mulțumire din partea Majestății Sale.

Custodele Coroanei a înmânat militarilor de la  NATO Battle Group și FRONTEX o amintire din partea Familiei Regale, purtând stema și semnătura Majestății Sale și a Alteței Sale Regale.

Expoziția „Casa Regală a României și Polonia în fotografii de epocă” a fost prezentată de dna Mihaela Dranga, directorul ICR Varșovia. Expoziția a cuprins fotografii din perioada interbelică și a fost realizată în colaborare cu Asociația România Culturală și Arhivele Naționale ale României.

La sfârșitul întâlnirii, Majestatea Sa și Principele Radu au stat de vorbă cu membrii comunității românești, cu militarii români și cu diplomații și personalul ambasadei.

La Universitatea din Varșovia, Principele Radu a susținut o conferință cu tema “Relații internaționale, economie și educație în România modernă”, urmată de un dialog între studenți și Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Radu. Au luat parte decanul, profesori și studenți ai Facultății de Management.

Majestatea Sa s-a întâlnit cu dl Stanisław Kracik, președintele  Crucii Roșii Poloneze. În continuare, Custodele Coroanei a avut o întrevedere cu  liderii organizației “Ladies Council of the Polish Red Cross”.

În încheierea vizitei în Republica Polonă, Principele Radu a vizita Agenția Europeană pentru Paza de Frontieră și Coastă (FRONTEX), o instituție internațională care cuprinde militari ai Poliției de frontieră din țările Uniunii Europene. Alteța Sa Regală a fost întâmpinat de dl Fabrice Leggeri, directorul executiv al FRONTEX. Principele Radu a discutat cu conducerea agenției, iar apoi s-a întâlnit cu tineri ofițeri din România, Grecia și Albania.

Expozițiile de la Ambasada României

Întâlnirea cu militarii români și comunitatea românească

©AGERPRES Silviu Matei

La Universitatea din Varșovia

 

La Crucea Roșie poloneză

 

Întrevederea cu  liderii organizației Ladies Council of the Polish Red Cross

La FRONTEX

©Bogdan Șerban-Iancu

1 comentariu

  1. […] executiv, Hans Leijtens. Aflat pentru a doua oară în sediul agenției (după vizita din martie 2020), Alteța Sa Regală a vizitat două importante centre de lucru și s-a întâlnit cu numeroșii […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50406716
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate